1 Ioan 2
2
1Dragii mei copii, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva dintre voi păcătuiește, avem la Tatăl un „Avocat”. Acesta este Isus care pledează în mod corect în favoarea noastră, 2fiindcă El reprezintă sacrificiul oferit pentru iertarea păcatelor noastre. Și, de fapt, El nu S-a sacrificat doar pentru (a face posibilă) iertarea păcatelor noastre, ci pentru a oferi această șansă întregii lumi. 3Știm că Îl cunoaștem (pe Dumnezeu) prin faptul că Îi respectăm poruncile. 4Cel care afirmă „Îl cunosc!” în timp ce nu se conformează poruncilor Sale, este un mincinos; și (deci) adevărul nu este în el. 5Dar cine își trăiește viața conform Cuvântului Său, demonstrează că are o dragoste perfectă în relația lui cu Dumnezeu. Aceasta este dovada care ne arată că suntem în El. 6Cine spune că rămâne în El, trebuie să trăiască așa cum a trăit Isus. 7Dragii mei, nu vă scriu o poruncă nouă; ci una veche pe care ați avut-o de la început. Această veche poruncă este cuprinsă în Cuvântul pe care l-ați auzit. 8Și totuși, vă scriu acum ceva nou. Este vorba despre o poruncă a cărei respectare o puteți remarca în viața lui Cristos și care este valabilă (ca cerință) și pentru voi. Având în vedere faptul că dispare întunericul și că adevărata lumină deja își produce efectul, 9cine susține că este în lumină în timp ce își urăște fratele, stă încă în întuneric. 10Cine își iubește fratele, rămâne în lumină și nu va provoca pe nimeni să păcătuiască. 11Dar cel care își urăște fratele, este în întuneric, trăiește în întuneric; și din cauza acestuia, nu știe în ce direcție merge. 12Vă scriu vouă, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită numelui Său. 13Vă scriu (și vouă), părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel care există de la început. Vă scriu (de asemenea) și vouă, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. 14V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel care este de la început. V-am scris, tinerilor, pentru că voi sunteți rezistenți; iar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și l-ați învins pe cel rău. 15Nu iubiți sistemul numit „lume” și nici conceptele acestuia. Dacă cineva iubește acest stil de viață (al lumii), nu are dragostea Tatălui în el; 16pentru că tot ce reprezintă sistemul numit „lume” – pofta naturii umane păcătoase, lucrurile care sunt poftite prin vedere și mândria determinată de posesiuni materiale – nu provine de la Tatăl. 17„Lumea” și aspirațiile acestui sistem sunt efemere; dar cine se conformează dorinței lui Dumnezeu, rămâne pentru eternitate! 18Dragi copii, aceasta este „ultima oră”; și conform informației pe care o aveați despre venirea Anticristului, (să știți că) acum deja au apărut mulți anticriști. Aceasta este realitatea care confirmă faptul că a venit „ultima oră”. 19Ei provin dintre ai noștri; dar nu fac parte dintre noi. Dacă ar fi aparținut grupului nostru, ar fi rămas cu noi. Prin plecarea lor se demonstrează faptul că nu toți (care au fost cu noi) erau în realitate dintre ai noștri. 20Dar voi ați fost „unși” de Cel Sfânt; și în consecință, cunoașteți adevărul. 21Deci nu vă scriu pentru că nu ați cunoaște adevărul, ci tocmai pentru că îl cunoașteți și știți că nicio minciună nu provine din adevăr. 22Cine este mincinosul? Oare nu este el acela care neagă faptul că Isus este Cristos? Da, acela care neagă pe Tatăl și pe Fiul, este Anticristul! 23Cine Îl respinge pe Fiul, nu Îl are nici pe Tatăl. Cel care Îl recunoaște pe Fiul, Îl are și pe Tatăl. 24Să rămână în voi ce ați auzit de la început. Dacă se va întâmpla așa, atunci veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl. 25Iar Promisiunea pe care ne-a făcut-o El, este aceasta: viața eternă. 26V-am scris aceste lucruri gândindu-mă la cei care intenționează să vă înșele. 27Dar voi aveți acea „ungere” venită de la El; și ea rămâne în voi. În consecință, nu aveți nevoie să vă învețe altcineva, ci trebuie să rămâneți în El exact așa cum vă învață ea în toate aspectele; pentru că această învățătură nu reprezintă o minciună, ci este doctrină corectă. 28Acum, dragi copii, rămâneți în El; pentru ca atunci când Se va revela El, să avem încredere și să nu ne fie rușine la apariția Lui. 29Dacă știți că El este corect, atunci să (mai) știți și că oricine practică dreptatea, este născut din El.
Selectat acum:
1 Ioan 2: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion