2 Cronici 12
12
1Când i s-a stabilizat și i s-a consolidat guvernarea, Roboam a abandonat ascultarea de legea lui Iahve; și apoi tot poporul Israel a făcut același lucru împreună cu el. 2În al cincilea an al guvernării regelui Roboam, Șișac – monarhul Egiptului – a venit să lupte împotriva Ierusalimului, pentru că israelienii nu fuseseră loiali lui Iahve. 3Șișac venise însoțit de o mie două sute de care și de șaizeci de mii de călăreți. Împreună cu aceștia au venit din Egipt foarte mulți oameni. Ei erau dintre libieni, dintre suchiți și dintre cușiți. 4Șișac a capturat orașele fortificate ale teritoriului numit Iuda; și a ajuns până la Ierusalim. 5Atunci profetul Șemaia s-a prezentat în fața lui Roboam și a conducătorilor teritoriului numit Iuda, care veniseră împreună la Ierusalim când fugeau de Șișac. El le-a zis: „Iahve vorbește astfel: «Voi M-ați abandonat! Acum, și Eu vă abandonez, lăsându-vă la discreția lui Șișac!»” 6Atunci conducătorii lui Israel și regele s-au smerit și au zis: „Iahve este corect când procedează așa!” 7Iahve a văzut că ei s-au smerit. Atunci Cuvântul lui Iahve a vorbit din nou lui Șemaia, zicându-i: „Pentru că s-au smerit, nu îi voi distruge total; ci le voi oferi curând ajutorul Meu; și nu Îmi voi revărsa mânia peste Ierusalim prin mâna lui Șișac. 8Totuși, israelienii vor fi sclavii lui Șișac; și vor simți diferența între a-Mi sluji Mie și a sluji regilor altor țări!” 9Șișac – monarhul Egiptului – a asediat Ierusalimul și a luat comorile casei lui Iahve și comorile din palatul regelui: a luat tot ce a găsit acolo. Șișac a luat și scuturile de aur pe care le făcuse Solomon. 10În locul acelor scuturi, regele Roboam a făcut altele de bronz: și le-a dat comandanților gărzilor – celor care păzeau intrarea în palatul regelui. 11De fiecare dată când regele mergea la casa lui Iahve, gărzile veneau și le purtau înaintea lui. Apoi le aduceau înapoi în camera gărzilor. 12Pentru că s-a smerit, mânia lui Iahve și-a schimbat direcția; și astfel, El nu l-a distrus total pe Roboam. Încă mai existau în teritoriul numit Iuda unele lucruri bune. 13Regele Roboam și-a consolidat conducerea la Ierusalim și a continuat să guverneze. Roboam avea patruzeci și unu de ani când a devenit rege; și a guvernat șaptesprezece ani la Ierusalim – în orașul pe care Iahve l-a ales dintre toate triburile lui Israel ca să Își pună acolo numele Său. Numele mamei lui Roboam era Naama. Ea era amonită. 14Roboam a făcut ce este rău, pentru că nu și-a motivat inima să Îl caute pe Iahve. 15Faptele lui Roboam – de la începutul guvernării lui și până la sfârșitul ei – oare nu sunt scrise în „Cronicile profetului Șemaia și ale vizionarului Ido”? Acelea sunt cronicile care includ genealogiile. Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul cât au trăit. 16Roboam s-a culcat lângă părinții lui; și a fost înmormântat în orașul lui David. În locul lui Roboam a guvernat fiul lui numit Abia.
Selectat acum:
2 Cronici 12: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion