YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 6

6
1Noi lucrăm împreună cu Dumnezeu; și având acest statut (de parteneri ai Săi), vă îndemnăm să evitați acea atitudine care ar face inutil harul lui Dumnezeu pentru voi. 2El spune: „Te-am ascultat la momentul oportun și te-am ajutat în ziua când aveai nevoie să fii salvat.” Desigur, acel moment oportun este acum; și acea zi a salvării este astăzi. 3Pentru ca activitatea noastră să nu fie defăimată (de cineva), noi evităm să facem ceva care ar fi o dificultate pentru vreun om. 4În același timp, rezistând necazurilor cu o mare răbdare, în diferitele complicații ale vieții și în situații dificile, ne comportăm ca niște slujitori ai lui Dumnezeu. 5Astfel, suportăm bătăi, detenție, revolte populare, munci extenuante, privare de somn și lipsa hranei. 6În același timp, demonstrăm puritate morală, înțelegere, răbdare dincolo de limita obișnuită, bunătate, (acționând) prin (forța care vine de la) Spiritul Sfânt și manifestând o dragoste sinceră. 7Ne confirmăm statutul de slujitori ai lui Dumnezeu și prin faptul că prezentăm cuvântul adevărului prin autoritatea lui Dumnezeu, folosind dreptatea ca pe o armă de atac și de apărare. 8Acționăm astfel atât în situații când ni se acordă onoare, cât și atunci când suntem desconsiderați. Continuăm să lucrăm, indiferent că primim laude sau critici pentru ce facem. Suntem calificați ca înșelători, deși spunem adevărul. 9În ciuda faptului că suntem bine cunoscuți, am ajuns să fim tratați ca niște străini. Suntem văzuți ca muribunzi, deși (se poate constata că) trăim. Chiar dacă nu suntem omorâți, oamenii ne privesc ca pe niște pedepsiți. 10Ei se mai uită la noi ca la niște întristați, deși noi suntem permanent bucuroși; ne consideră săraci și totuși noi îmbogățim pe mulți; privesc spre noi ca la niște persoane care nu au nimic, deși noi posedăm toate lucrurile. 11Corintenilor, v-am vorbit fără să avem vreo reținere. Inimile noastre s-au deschis față de voi. 12Nu noi suntem cei care ne-am închis față de voi, ci voi v-ați închis inimile față de noi. 13Vă vorbesc ca unor copii (ai mei): urmați exemplul nostru, deschizându-vă inimile față de noi! 14Nu vă asociați cu cei necredincioși. Acest fel de asociere determină o totală incompatibilitate! Ce parteneriat poate exista între dreptate și nedreptate? Sau ce au în comun lumina cu întunericul? 15Pot lucra oare împreună Cristos și Belial? Există compatibilitate între un credincios și un necredincios? 16Cum se poate împăca templul lui Dumnezeu cu idolii? Și, de fapt, noi suntem templul Dumnezeului care este viu. Acest lucru a fost afirmat de El, când a spus: „Eu voi locui (în ei) și voi umbla printre ei. Voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” 17„Deci Iahve vă spune: «Ieșiți dintre acești oameni și separați-vă de ei. Nu vă mai atingeți de ce este necurat; iar Eu vă voi accepta. 18Voi fi Tatăl vostru, iar voi Îmi veți fi fii și fiice.» Acestea reprezintă cuvintele lui Iahve – ale Celui care este omnipotent.”

Selectat acum:

2 Corinteni 6: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te