2 Regi 10
10
1În Samaria trăiau șaptezeci de oameni dintre urmașii lui Ahab. Iehu a scris scrisori și le-a trimis în Samaria atât conducătorilor localității Izreel și celor din consiliul bătrânilor, cât și celor care se îngrijeau de urmașii lui Ahab. Prin intermediul acelor scrisori, el le-a transmis: 2„Urmașii stăpânului vostru trăiesc pe teritoriul vostru într-un oraș fortificat, care are arme, care și cai. Imediat după ce va ajunge această scrisoare la voi, 3alegeți-l pe cel mai bun și mai capabil dintre urmașii stăpânului vostru, puneți-l pe tronul tatălui lui și luptați pentru familia stăpânului vostru!” 4Dar ei au fost foarte speriați; și au zis: „Dacă doi regi nu au putut să i se opună, cum vom putea să îi rezistăm noi?” 5Administratorul palatului, responsabilul orașului, cei care formau consiliul bătrânilor și oamenii care se îngrijeau de familia lui Ahab, i-au trimis lui Iehu următorul mesaj: „Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune. Nu vom desemna pe nimeni ca rege. Deci fă ce consideri că este cazul să faci.” 6Iehu le-a scris o a doua scrisoare, transmițându-le: „Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, tăiați capetele urmașilor stăpânului vostru, luați-le cu voi și veniți cu ele la mine în Izreel – mâine, la această oră!” Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau păziți de conducătorii orașului care îi crescuseră. 7Când a ajuns scrisoarea la ei, i-au luat pe cei șaptezeci de urmași ai regelui și i-au omorât. Le-au pus capetele în coșuri; și apoi i le-au trimis lui Iehu, la Izreel. 8Mesagerul a venit și l-a anunțat pe Iehu, zicându-i: „Au adus capetele urmașilor regelui!” Iehu le-a zis: „Faceți cu ele două grămezi înaintea porții (orașului); și lăsați-le acolo până dimineață!” 9Dimineața, el s-a dus și a stat înaintea întregului popor, zicând: „Voi sunteți fără vină! Să știți că eu am complotat împotriva stăpânului meu și l-am omorât. Dar cine i-a omorât pe toți aceștia? 10Să înțelegeți acum că se întâmplă tot ce a anunțat Cuvântul lui Iahve împotriva familiei lui Ahab. Iahve a făcut ce a spus prin sclavul lui numit Ilie!” 11Iehu a omorât pe toți cei care rămăseseră din familia lui Ahab în Izreel: pe toți demnitarii lui, pe prietenii și pe preoții lui – astfel încât nu a mai rămas nimeni în viață. 12Apoi s-a ridicat, a plecat și s-a dus spre Samaria. Pe drum, când ajunsese la Bet-Echedul Păstorilor, 13Iehu a întâlnit niște oameni care erau rude cu Ahazia – regele din teritoriul numit Iuda. El a întrebat: „Cine sunteți voi?” Ei i-au răspuns: „Noi suntem rudele lui Ahazia; și ne ducem să îi salutăm pe urmașii regelui și pe cei ai reginei.” 14Atunci Iehu a ordonat: „Prindeți-i vii!” Ei i-au prins vii și i-au înjunghiat lângă fântâna Bet-Echedului. Erau patruzeci și doi de oameni; și nu au lăsat pe niciunul în viață. 15După ce a plecat de acolo, s-a întâlnit cu Iehonadab – fiul lui Recab – care venea să îl întâmpine. Iehu l-a binecuvântat și i-a zis: „Inima ta este tot atât de sinceră cum este și inima mea față de tine?” Iehonadab i-a răspuns: „Da, este!” Iehu i-a zis: „Dacă este așa, dă-mi mâna!” Iehonadab i-a dat mâna; și Iehu l-a urcat în car. 16În timp ce îl urca în carul lui, Iehu i-a zis: „Vino cu mine; și vei vedea devotamentul meu pentru Iahve!” 17Când a ajuns Iehu în Samaria, i-a omorât pe toți aceia care aparținuseră lui Ahab și care mai erau acolo. I-a distrus conform cuvântului pe care-l spusese Iahve prin profeția lui Ilie. 18Apoi Iehu a adunat tot poporul; și le-a zis: „Ahab i-a slujit puțin lui Baal. Dar Iehu îi va sluji mult! 19Chemați-i la mine pe toți profeții lui Baal – pe toți aceia care îl slujesc și pe toți preoții lui. Aveți grijă să nu lipsească niciunul, pentru că doresc să aduc un mare sacrificiu lui Baal. Toți cei care vor lipsi, vor muri!” În realitate, Iehu proceda strategic, intenționând să îi omoare pe toți slujitorii lui Baal. 20Iehu a continuat, zicând: „În consecință, anunțați o adunare în cinstea lui Baal!” Și ei au anunțat acea adunare. 21Iehu a informat tot Israelul despre acest lucru; și astfel au venit toți slujitorii lui Baal. Nu a rămas nici măcar unul care să nu fi venit… Au intrat în templul lui Baal până când el s-a umplut de la un capăt la celălalt. 22Apoi Iehu i-a zis celui care păzea hainele speciale de preot: „Adu haine pentru toți slujitorii lui Baal!” El a adus haine tuturor. 23Iehu și Iehonadab – fiul lui Recab – au intrat în templul lui Baal. Ei au spus slujitorilor lui Baal: „Uitați-vă în jurul vostru și vedeți să nu fie printre voi vreun slujitor al lui Iahve, ci numai slujitori ai lui Baal!” 24Astfel, ei au intrat în templu ca să ofere (lui Baal) sacrificii și arderi integrale. Iehu pusese afară optzeci de oameni, cărora le spusese: „Cine va lăsa să scape pe vreunul dintre aceia pe care îi dau în mâinile voastre, va plăti cu propria lui viață pentru viața acelui om!” 25Imediat după ce a terminat de oferit arderile integrale, Iehu a ordonat gărzilor și comandanților: „Intrați și omorâți-i fără să permiteți cuiva să vă scape!” După ce i-au omorât cu sabia, gărzile și comandanții i-au aruncat afară din templu. Apoi s-au dus până în sanctuarul templului lui Baal, 26au dat afară stâlpii sacri ai acestuia; și i-au ars. 27Au dărâmat atât stâlpul lui Baal, cât și templul lui Baal. Ei l-au folosit apoi ca hazna până astăzi. 28Așa a distrus Iehu închinarea la Baal din Israel. 29Dar Iehu nu a renunțat la păcatele lui Ieroboam – fiul lui Nebat, cel care a făcut Israelul să păcătuiască – prin închinarea înaintea vițeilor de aur din localitatea Betel și din aceea numită Dan. 30Iahve i-a zis lui Iehu: „Pentru că ai procedat bine – făcând ce este corect în relația cu Mine – și ai executat față de familia lui Ahab tot ce doream Eu, urmașii tăi vor guverna în teritoriul numit Israel până la a patra generație!” 31Totuși Iehu nu a urmărit să respecte din toată inima lui legea Dumnezeului lui Israel numit Iahve. El nu a renunțat la păcatele lui Ieroboam care a făcut Israelul să păcătuiască. 32În acele vremuri, Iahve a început să reducă teritoriul „Israelului”. Hazael i-a învins pe israelieni în toate teritoriile din țară unde a luptat contra lor: 33de la Iordan, spre Est, tot teritoriul Ghiladului. Concret, acela era teritoriul urmașilor lui Gad, al urmașilor lui Ruben și al urmașilor lui Manase. Apoi, el a redus teritoriul israelienilor de la Aroer, care este lângă valea Arnon, până la Ghilad și Bașan. 34Celelalte fapte ale lui Iehu – tot ce a făcut el și toate faptele lui remarcabile – oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor din teritoriul numit Israel”? 35Iehu s-a culcat lângă părinții lui și a fost înmormântat în Samaria. În locul lui a guvernat fiul lui numit Iehoahaz. 36Iehu a guvernat în teritoriul numit Israel – la Samaria – douăzeci și opt de ani.
Selectat acum:
2 Regi 10: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion