YouVersion
Pictograma căutare

2 Samuel 19

19
1Ioab a fost anunțat că David plânge și că îl jelește pe Absalom. 2Astfel, acea zi în care trebuia să se sărbătorească victoria, s-a transformat într-o zi de jale pentru întregul popor; pentru că israelienii a aflat atunci că regele plânge pentru moartea fiului lui. 3În aceeași zi, cei care formau armata, au intrat în oraș ca niște oameni rușinați care ar fi fugit din luptă. 4Regele își acoperise fața și striga tare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!” 5Ioab a intrat în palatul regelui și i-a zis: „Tu acoperi astăzi de rușine fețele tuturor slujitorilor tăi – ale celor care ți-au salvat viața ție, fiilor, fiicelor, soțiilor și concubinelor tale. 6Tu îi iubești pe cei care te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc. Astăzi ne-ai arătat că pentru tine, acești conducătorii și luptători nu înseamnă nimic. Înțeleg că dacă Absalom ar fi acum viu iar noi toți am fi morți, tu ai fi mai mulțumit… 7Deci ridică-te, ieși și vorbește slujitorilor tăi așa cum așteaptă ei de la tine; pentru că dacă nu vei face acest lucru, îți jur pe Iahve că toți te vor părăsi în această noapte! Dezastrul ar fi astfel mai mare decât tot ce ți s-a întâmplat din tinerețe și până astăzi!” 8Regele s-a dus la poartă și a stat acolo. Poporul a fost anunțat: „Să știți că regele stă la poartă!” Atunci toți au venit înaintea regelui, după ce israelienii fugiseră la corturile lor. 9În toate clanurile urmașilor lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei, zicând: „Regele ne-a eliberat de opresiunea dușmanilor noștri. El a fost cel care ne-a salvat de dominația filistenilor; iar acum a fost obligat să fugă din țară, alungat de Absalom. 10Dar acest Absalom, pe care l-am uns să guverneze pentru noi, a murit în timpul conflictului. Deci de ce nu spuneți nimic ca să îl aduceți pe rege înapoi?” 11Când a auzit regele David ce vorbesc între ei toți israelienii, a trimis preoților Țadoc și Abiatar următorul mesaj: „Întrebați-i pe cei din consiliul bătrânilor care sunt pe teritoriul urmașilor lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi ultimii care să îl aduceți pe rege înapoi acasă? 12Voi aparțineți aceluiași trib din care provin și eu. Deci de ce să fiți ultimii care să îl aduceți acasă pe rege?» 13Iar lui Amasa să îi spuneți: «Nu știi că oasele și carnea noastră au origine comună? Dumnezeu să se comporte cu mine cu toată duritatea Lui, dacă începând de astăzi nu vei fi tu conducătorul armatei, în locul lui Ioab!»” 14Regele a câștigat astfel inima tuturor bărbaților din teritoriile numite Iuda. Ei s-au comportat ca și cum ar fi fost un singur om. Au trimis un mesaj regelui, spunându-i: „Întoarce-te împreună cu slujitorii tăi.” 15Regele s-a întors; și ajunsese la Iordan. În acest timp, israelienii din teritoriile urmașilor lui Iuda veniseră la Ghilgal, ca să îl întâmpine pe rege și să îl traverseze Iordanul. 16Beniamitul Șimei – fiul lui Ghera – din Bahurim, s-a grăbit să vină înaintea regelui David împreună cu oamenii din teritoriile lui Iuda. 17Îl însoțeau o mie de bărbați din teritoriile locuite de urmașii lui Beniamin. Împreună cu ei era și Țiba – slujitorul familiei lui Saul –, cei cincizeci de fii ai lui și cei douăzeci de slujitori. Au venit repede la Iordan, acolo unde era regele. 18El a traversat vadul ca să ajute familia regelui să treacă pe cealaltă parte și ca să facă orice ar mai fi dorit regele. După ce a trecut Iordanul – Șimei – fiul lui Ghera, s-a aplecat înaintea regelui; 19apoi i-a zis: „Îmi doresc ca stăpânul meu să nu ia în considerare nedreptatea mea și să nu își amintească de răul pe care slujitorul lui i l-a făcut atunci când stăpânul meu – regele – pleca din Ierusalim. Să nu fie supărat regele pentru ce s-a întâmplat. 20Slujitorul tău recunoaște că a păcătuit; dar să știi că astăzi vin primul din întregul trib al lui Iosif ca să îl întâmpin pe stăpânul meu, pe rege!” 21Abișai – fiul Țeruiei – a zis: „Nu trebuie oare ca Șimei să moară pentru că l-a blestemat pe unsul lui Iahve?” 22Regele i-a răspuns: „Fiii Țeruiei, noi nu gândim deloc la fel! De ce sunteți astăzi împotriva mea? Să fie oare pedepsit cu moartea vreun om în Israel tocmai astăzi? Nu este evident că de-acum sunt (din nou) rege pentru tot Israelul?” 23Apoi regele i-a zis lui Șimei: „Nu vei muri!” Și i-a promis acest lucru printr-un jurământ. 24Mefiboșet – nepotul lui Saul – a venit și el acolo să îl întâmpine pe rege. Din ziua în care regele plecase și până când revenise în pace, Mefiboșet nu își îngrijise picioarele, nu își tunsese barba și nu își spălase hainele. 25Când a venit de la Ierusalim ca să întâmpine regele, David l-a întrebat: „Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine?” 26Mefiboșet i-a răspuns: „O, rege, stăpânul meu! Slujitorul tău, fiind handicapat, s-a gândit: «Voi pune șaua pe un măgar și voi putea merge cu regele.» Dar slujitorul meu m-a trădat. 27L-a defăimat pe slujitorul tău înaintea stăpânului meu care este rege. Totuși, stăpânul meu – regele – este ca un înger al lui Dumnezeu! Acum fă ce consideri că este cazul să faci! 28Toți urmașii bunicului meu nu merită nimic decât moartea din partea stăpânului meu, din partea regelui. Și totuși, tu i-ai permis slujitorului tău să mănânce la masa ta… Ce alte drepturi aș mai putea cere de la rege?” 29Regele i-a zis: „De ce tot vorbești atât de mult? Am decis deja: tu și Țiba veți împărți teritoriul moștenit!” 30Mefiboșet i-a răspuns: „Din moment ce stăpânul meu – regele – s-a întors cu bine acasă, este posibil ca Țiba să ia acum totul.” 31Ghiladitul Barzilai a venit și el din Roghelim și l-a însoțit pe rege până a ajuns dincolo de Iordan; apoi l-a lăsat să meargă mai departe. 32Barzilai era foarte bătrân. El avea optzeci de ani: și pentru că era un om foarte bogat, îngrijise de rege cât timp locuise la Mahanaiim. 33Regele i-a zis lui Barzilai: „Vino cu mine la Ierusalim; și eu voi îngriji de tine!” 34Barzilai l-a întrebat: „Oare câți ani voi mai trăi, ca să merg să stau la Ierusalim cu regele? 35Am ajuns la vârsta de optzeci de ani. Pot eu să mai disting între ce este bun și ce este rău? Poate slujitorul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Oare pot eu să mai aud (ca altădată) cântecele cântăreților și ale cântărețelor? De ce să fie slujitorul tău o complicație în plus pentru stăpânul meu, pentru rege? 36Slujitorul tău îl va însoți pe rege dincolo de Iordan, dar numai puțin. Oricum, de ce mi-ar oferi regele o asemenea recompensă? 37Te rog să permiți slujitorului tău să se întoarcă și să moară în orașul lui, unde sunt înmormântați tatăl și mama lui. Dar să știi că este aici slujitorul tău: Chimham. Să îl ia stăpânul meu – regele – cu el; și să se comporte cu acesta cum va dori!” 38Regele i-a zis: „Bine. Chimham va veni cu mine și mă voi comporta cu el așa cum vei dori tu; iar ție îți voi oferi orice vei cere de la mine.” 39Întregul popor a traversat Iordanul. Apoi l-a traversat și regele. El l-a sărutat și l-a binecuvântat pe Barzilai, care s-a întors apoi acasă. 40Regele s-a îndreptat spre Ghilgal împreună cu Chimham. Îl însoțeau întreaga armată a urmașilor lui Iuda și jumătate din armata lui Israel. 41Toți bărbații lui Israel au venit la rege și i-au zis: „De ce bărbații (teritoriu)lui (numit) Iuda – frații noștri – te-au furat și l-au traversat pe rege Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii care îl însoțesc pe David?” 42Bărbații (teritoriu)lui (numit) Iuda au răspuns bărbaților lui Israel: „Pentru că regele este rudă cu noi. Deci de ce vă supărați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?” 43Bărbații (teritoriu)lui (numit) Israel le-au zis bărbaților (teritoriu)lui (numit) Iuda: „Noi avem dreptul la a ne revendica regele de zece ori mai mult decât voi! Deci pentru David, noi avem mai multe drepturi decât voi! Acum, de ce ne desconsiderați? Noi am fost primii care l-am chemat pe regele nostru înapoi!” Cuvintele bărbaților din teritoriul numit (mai târziu) Iuda au avut mai mare autoritate decât cuvintele bărbaților din teritoriul numit (ulterior) Israel.

Selectat acum:

2 Samuel 19: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te