YouVersion
Pictograma căutare

2 Samuel 22

22
1După ce Iahve l-a salvat de toți dușmanii lui și de Saul, David a compus un cântec pe care l-a dedicat lui Iahve. 2Cuvintele acestui cântec spun: „Iahve este Stânca mea, Fortăreața mea și Salvatorul meu! 3Dumnezeu este Stânca mea în care mă adăpostesc. El este: Scutul meu, Cornul salvării mele, Fortificația mea, Scăparea mea și Salvatorul meu! «Tu mă scapi de opresiune!» 4Eu Îl chem în ajutor pe Iahve – pe Cel care merită să fie lăudat; și sunt scăpat de dușmanii mei! 5Mă înfășuraseră valurile morții, mă înconjuraseră din toate părțile torenții dezastrului! 6Legăturile locuinței morților mă afectau complet; și mă prinseseră lațurile morții. 7Dar în această situație de necaz, L-am chemat pe Iahve; am strigat spre Dumnezeul meu. El mi-a auzit vocea din Templul Său; și apelul meu a ajuns până la urechile Sale. 8Atunci s-a zguduit și s-a cutremurat pământul. Chiar și temeliile cerului s-au cutremurat. Ele s-au agitat pentru că El se mâniase! 9Se ridica fum din nările Lui; și ieșea foc din gura Lui. Avea cărbuni aprinși în ea… 10A aplecat cerul și a coborât (spre pământ); iar sub picioarele Lui erau nori negri. 11Zbura călărind pe un heruvim. Plutea pe aripile vântului. 12Se acoperise cu întuneric; și în jurul Lui erau grămezi de ape și nori denși. 13Din strălucirea care era degajată înaintea Sa, ieșeau cărbuni aprinși. 14Iahve a tunat din cer; Cel Foarte Înalt a făcut să I se audă vocea. 15A aruncat săgeți și i-a dispersat pe dușmani. A trimis fulgerul și i-a determinat să fugă. 16Când a făcut Iahve reproșuri și când a suflat cu nările Lui, s-au văzut albiile apelor și s-au descoperit temeliile lumii! 17El S-a întins de la înălțime și m-a apucat: m-a scos din acele mari ape. 18M-a scăpat de dușmanul meu care deținea o forță superioară. M-a salvat de dușmanii mei care îmi erau superiori în forță. 19Ei mi-au opus rezistență în ziua necazului meu; dar Iahve a fost ajutorul meu. 20El m-a scos la loc larg; m-a salvat pentru că El mă agreează. 21Iahve m-a recompensat conform dreptății mele; El s-a comportat cu mine conform mâinilor mele curate. 22A procedat așa pentru că m-am conformat cerințelor Sale și nu am fost vinovat față de Dumnezeul meu. 23Toate judecățile Lui sunt înaintea mea; și nu am încălcat deloc deciziile Lui. 24M-am comportat ireproșabil înaintea Lui și m-am ferit de nedreptate. 25Iahve m-a recompensat conform dreptății mele; și a făcut ca ce mi s-a întâmplat, să fie exact cum am fost eu de curat înaintea ochilor Săi. 26«Cu cel care își respectă cuvântul, Tu Te comporți la fel; Tu ești corect cu omul corect. 27Cu cel care trăiește corect, Tu ești la fel de corect; dar Te opui celui înșelător. 28Tu salvezi poporul smerit; dar cu privirea Ta îl smerești pe cel arogant! 29Doamne, Tu ești candela mea!» Iahve face lumină în întunericul meu. 30«Cu Tine merg în forță împotriva invadatorilor.» Cu Dumnezeul meu sar peste zidul consolidat! 31Când mă uit la Dumnezeu, văd cum metodele Lui sunt perfecte; iar Cuvântul lui Iahve este confirmat (de tot ce se întâmplă). El este o protecție pentru toți cei care se încred în El! 32Cine este Dumnezeu în afară de Iahve? Cu excepția Dumnezeul nostru, cine mai este ca o stâncă? 33Dumnezeu este fortăreața mea care rezistă atacurilor; și El mi-a definitivat situația. 34Tot El mi-a susținut picioarele, făcându-le să fie ca ale caprelor sălbatice; și m-a așezat pe înălțimi. 35Îmi antrenează mâinile pentru luptă; și brațele mele întind arcul de aramă. 36«Tu îmi dai scutul salvării Tale; și ajutorul Tău mă face renumit! 37Tu îmi lărgești drumul pe care calcă pașii mei, ca să nu îmi alunece picioarele! 38Îmi urmăresc dușmanii și îi distrug; nu mă întorc până nu îi anihilez! 39Îi distrug și îi strivesc până nu se mai ridică. Ei cad sub picioarele mele! 40Tu mă echipezi cu forță pentru luptă; și îi smerești pe dușmanii mei sub picioarele mele. 41Tu faci ca dușmanii mei să fugă din fața mea; și îi distrug pe cei care mă urăsc. 42Ei se uită în jur, dar nimeni nu îi salvează; strigă spre Iahve, dar El nu le răspunde. 43Îi pisez ca praful pământului și îi strivesc ca noroiul de pe străzile înguste. 44Tu mă scapi de acuzațiile poporului meu; mă păstrezi în funcția de conducător al celorlalte națiuni. Îmi slujește un popor pe care nu îl cunosc. 45Fiii străinului îmi cer favoarea; și imediat cum aud ce le spun, ei se conformează poruncilor mele. 46Fiii străinului îngălbenesc și ies tremurând din fortărețele lor!» 47Iahve este viu! Să fie binecuvântată Stânca mea! Dumnezeu să fie aclamat. El este Stânca Salvării mele! 48Dumnezeu este Cel care mă răzbună; și tot El îmi subordonează popoare. 49Iahve mă scapă de dușmanii mei. «Tu mă ridici deasupra celor care mă dușmănesc; Tu mă scapi de omul exploatator. 50Și pentru că așa procedezi Tu cu mine, Te voi lăuda printre celelalte popoare, Doamne; și voi cânta, lăudând numele Tău!» 51El face ca regele Său să obțină mari victorii. Manifestă milă față de unsul Său – față de David – și față de urmașii lui pentru totdeauna!”

Selectat acum:

2 Samuel 22: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te