2 Tesaloniceni 2
2
1Fraților, vă scriem acum cu privire la modul în care vom fi adunați atunci când va veni Stăpânul nostru Isus Cristos. 2(În primul rând,) să nu vă schimbați convingerile pe care deja le aveți cu privire la „ziua Stăpânului”. Să nu acceptați ca adevărată afirmația care susține că deja a venit această „zi”. Să o respingeți (ca falsă) chiar dacă cineva ar pretinde că v-o prezintă ca pe o învățătură specială sau că această concepție ar exista în vreo epistolă scrisă de noi! 3Deci fiți atenți la toate modurile în care puteți fi înșelați. Pentru că, de fapt, acea „zi” nu va veni înainte de apariția apostaziei, când va fi revelat acel om foarte păcătos care (în final) va fi distrus. 4El va fi adversarul Dumnezeului adevărat; și se va opune închinării (autentice) existente. Astfel, își va permite (aroganța) să intre în templul lui Dumnezeu și se va autointitula „Dumnezeu”! 5Amintiți-vă că deja v-am spus aceste lucruri atunci când am fost împreună cu voi. 6Și voi știți ce îi oprește apariția înainte de termen. 7Deși această conspirație păcătoasă este într-o continuă activitate, ea nu poate acționa (împotriva pământului) decât din momentul în care i se va permite. 8Atunci își va face apariția acel om foarte păcătos. Dar Stăpânul Isus Se va revela ca să îl distrugă; și îl va omorî cu suflarea gurii Sale. 9(Până atunci,) el se va putea manifesta susținut de forța lui Satan. Astfel, va duce în eroare (pe oameni) făcând demonstrații miraculoase și minuni. 10Tot sistemul lui păcătos de înșelare va avea efect doar față de cei care vor fi pierduți. Ei refuzaseră (să creadă) adevărul care i-ar fi putut salva. 11Acest refuz al lor Îl va determina pe Dumnezeu să le trimită o autoritate care le va oferi iluzii și care îi va face să creadă o minciună. 12În acest mod, Dumnezeu va face ca toți cei care nu au crezut adevărul ci s-au bucurat de nedreptate, să fie condamnați. 13Dar voi, fraților, sunteți iubiți de Stăpân. Noi Îi mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi; pentru că El v-a ales [de la început] ca să fiți salvați prin sfințirea făcută de Spirit și crezând adevărul. 14Dumnezeu v-a chemat prin mesajul Veștii Bune pe care v-am predicat-o, ca să primiți (în final) gloria Stăpânului nostru Isus Cristos. 15Deci, fraților, rămâneți fermi cu privire la învățăturile orale sau scrise pe care le-ați primit de la noi. 16Vă dorim ca Stăpânul nostru Isus Cristos și Dumnezeu, Tatăl, care ne-a iubit și care ne-a oferit prin har o eternă încurajare și o bună speranță, 17să vă încurajeze inimile și să vă susțină în orice lucru bun făcut cu fapta și cu vorba.
Selectat acum:
2 Tesaloniceni 2: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion