YouVersion
Pictograma căutare

2 Timotei 1

1
1Pavel, apostol al lui Cristos Isus conform deciziei lui Dumnezeu, trimis să vorbească despre viața promisă care este în Cristos Isus: 2pentru Timotei, copilul (meu) iubit – har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus, Stăpânul nostru! 3Atunci când te amintesc în rugăciunile mele pe care le fac în mod consecvent, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tine. El este Dumnezeul Căruia Îi slujesc la fel ca strămoșii mei, având o conștiință curată. 4Îmi amintesc de lacrimile tale și doresc să te văd, ca să devin plin de bucurie. 5Cu privire la tine îmi mai amintesc și despre credința ta sinceră. Aceasta a existat întâi în bunica ta, Lois, și apoi în mama ta, Eunice; iar acum sunt convins că o ai și tu. 6Având în vedere acest lucru, îți amintesc să alimentezi flacăra darului lui Dumnezeu care deja ți-a fost oferit prin punerea mâinilor mele pe(ste) tine. 7Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de timiditate, ci unul care ne oferă curaj, dragoste și autodisciplină. 8Deci să nu îți fie rușine să vorbești despre Stăpânul nostru sau despre mine, care sunt un deținut pentru cauza Lui. Beneficiind de capacitatea de rezistență pe care ne-o dă Dumnezeu, fii partener cu mine în tot ce am de suportat pentru că predic Vestea Bună. 9El ne-a salvat și (apoi) ne-a prezentat o sfântă chemare care nu este justificată de faptele noastre, ci se armonizează cu planul Său și cu harul pe care ni l-a oferit în Cristos Isus înainte de crearea Universului. 10Acum, această realitate ne-a fost revelată prin apariția Salvatorului nostru (numit) Isus Cristos. El a distrus moartea și, prin Vestea Bună (prezentată), a pus în evidență viața și nemurirea. 11Eu am fost desemnat ca predicator, ca apostol și ca învățător al acestei Vești Bune! 12Așa se poate explica de ce nu îmi este rușine să suport toate aceste lucruri (adverse). Eu știu cine este Cel în care am crezut; și sunt convins că până în acea Zi, El poate să păstreze tot ce I-am încredințat. 13Să menții modelul de învățătură sănătoasă pe care ai auzit-o de la mine, împreună cu dragostea și cu credința care sunt în Cristos Isus! 14Păzește acel lucru bun care ți-a fost încredințat de Spiritul Sfânt care locuiește în noi. 15Te informez că toți cei care locuiesc în Asia, au refuzat să mă mai susțină – inclusiv Figel și Hermogen… 16Stăpânul (nostru) să ofere milă familiei lui Onisifor care de multe ori m-a încurajat și nu i-a fost rușine de lanțul cu care eram legat! 17Când a fost în Roma, el m-a căutat perseverent până m-a găsit. 18Stăpânul să îi ofere bunătatea Lui în acea Zi! Tu știi cât de mult m-a ajutat cu slujirea lui când eram în Efes.

Selectat acum:

2 Timotei 1: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te