2 Timotei 3
3
1Să știi că ultimele „zile” (ale existenței pământului) vor fi parte a unei perioade de timp dificil. 2Oamenii (acelor vremuri) vor fi: egoiști, iubitori ai banilor, lăudăroși, aroganți, insultători, neascultători față de părinți, nerecunoscători, lipsiți de sfințenie, 3lipsiți de afecțiune, imposibil de convins, calomniatori, fără autocontrol, sălbatici și orientați împotriva binelui. 4Ei vor mai fi trădători, imprudenți și foarte orgolioși. Vor iubi mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu; 5și vor avea (doar) o religie căreia îi vor contesta (practic) forța (de influență pozitivă în viața lor). Îndepărtează-te de acești oameni! 6Între ei sunt unii care intră în case și reușesc să seducă pe femeile cărora le lipsește autocontrolul și care sunt conduse de diferite dorințe păcătoase. 7Aceștia vor încerca mereu să învețe, fără să ajungă vreodată la cunoașterea completă a adevărului. 8Ei urmează exemplul lui Iane și al lui Iambre care s-au opus lui Moise. Sunt oameni care au mintea degradată, fiind descalificați în ce privește credința. 9Dar nu vor mai progresa; pentru că nebunia lor va fi evidentă pentru oricine, exact ca în cazul celor doi oameni. 10Tu ai remarcat învățătura mea, comportamentul meu, decizia mea, credința mea, răbdarea mea, dragostea mea, perseverența mea. 11Ai văzut cum am fost persecutat și câte adversități am suportat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Dar Stăpânul m-a scăpat din toate acestea! 12De fapt, toți cei care doresc să trăiască o viață dedicată lui Cristos, vor fi persecutați. 13Dar oamenii răi și înșelători vor progresa în răul pe care îl practică, înșelând (pe alții) și fiind (auto-)înșelați. 14Tu să fii consecvent cu privire la lucrurile pe care le-ai învățat și care îți formează credința. Știi care este sursa lor: 15Scripturile! Acestea sunt scrierile pe care le cunoști din copilărie; și știi că ele pot să îți ofere înțelepciunea care conduce la salvarea prin credința în Cristos Isus. 16Tot ce scrie în Scriptură este inspirat de Dumnezeu și (ne) este util. Ea poate să învețe, să reproșeze greșelile, să corecteze și să instruiască în dreptate; 17pentru ca omul lui Dumnezeu să se maturizeze și să fie astfel echipat pentru orice lucru bun.
Selectat acum:
2 Timotei 3: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion