YouVersion
Pictograma căutare

Faptele apostolilor 21:1-29

Faptele apostolilor 21:1-29 BVA

După ce ne-am despărțit de ei, am plecat pe mare și am călătorit până la Cos. A doua zi am ajuns la Rodos; iar următoarea oprire a fost la Patara. Am urcat apoi într-o corabie care mergea spre Fenicia. Am călătorit astfel și am trecut pe lângă (insula) Cipru. Am ocolit-o prin dreapta și am mers mai departe spre Siria. Corabia a oprit în portul Tir, unde trebuia să fie descărcată. Acolo am găsit discipoli la care am rămas șapte zile. Pentru că Spiritul Sfânt le revelase ce urmează să i se întâmple lui Pavel la Ierusalim, ei îl rugau să nu meargă acolo. Dar când a expirat timpul, am plecat continuându-ne drumul. Ei ne-au condus împreună cu soțiile și cu copiii lor până la ieșirea din oraș. Acolo am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat. Ne-am salutat unii pe alții și apoi am urcat în corabie, iar ei au plecat acasă. După ce am ajuns la Tir, am plecat spre Ptolemaida, unde am vizitat frații; și am rămas la ei o zi. Apoi am plecat; și după încă o zi, am ajuns la Cezareea. Acolo ne-am dus la locuința „evanghelistului” Filip, unde am fost găzduiți. El era unul dintre cei șapte bărbați desemnați (la început) ca diaconi. Avea patru fiice necăsătorite care profețeau. Am rămas acolo mai multe zile. În acest timp a venit din Iudeea un profet care se numea Agab. El a intrat în casa unde eram; și după ce a luat centura lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile. Apoi a zis: „Spiritul Sfânt spune: «Așa vor lega iudeii din Ierusalim pe proprietarul acestei centuri. Apoi îl vor preda celor care nu sunt evrei.»” După ce am auzit acest mesaj, atât noi cât și ceilalți care erau acolo, l-am rugat pe Pavel să nu meargă la Ierusalim. Atunci Pavel a răspuns: „Sunt foarte afectat văzându-vă cum plângeți. Dar nu vă înțeleg motivul. Să știți că eu sunt pregătit nu numai să fiu legat la Ierusalim, ci și să mor pentru numele Stăpânului Isus!” Constatând că nu îl putem convinge, am renunțat și am zis: „Să se întâmple ce va dori Stăpânul Isus!” După acele zile, am făcut pregătirile și am plecat spre Ierusalim. Ne-au însoțit câțiva discipoli din Cezareea care îl cunoșteau pe Mnason – cel care urma să ne găzduiască. El era unul dintre primii discipoli din Cipru. Când am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. A doua zi, Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, unde s-au adunat toți conducătorii comunității creștinilor. După ce i-a salutat, le-a relatat în mod detaliat ce a făcut Dumnezeu în timp ce lucra (prin el) între celelalte națiuni. În urma auzirii mesajului lui, au glorificat pe Dumnezeu și au zis lui Pavel: „Ai remarcat frate, câte mii de iudei au devenit credincioși. Și totuși, sunt foarte atașați de legea mozaică. Ei au auzit că în învățătura pe care o dai iudeilor care trăiesc între celelalte națiuni, le spui să renunțe la respectarea legii care a fost dată prin Moise, să nu își mai circumcidă copiii și să nu mai respecte tradițiile. Ce ar fi mai bine să facem? Trebuie să luăm o decizie, pentru că în scurt timp vor auzi și ceilalți că ai venit. Deci credem că este bine să iei în considerare propunerea noastră. Există aici patru bărbați care au făcut un jurământ. Participă împreună cu ei la ritualul de purificare și plătește pentru ca aceștia să poată să își radă părul de pe cap. Astfel, ceilalți vor înțelege că zvonurile despre tine nu sunt adevărate și că trăiești în concordanță cu legea mozaică. Iar credincioșilor care aparțin celorlalte națiuni, noi le-am trimis deja o decizie scrisă prin care le-am spus să nu mănânce din carnea consacrată idolilor, să nu folosească sânge sau animale sugrumate ca aliment și să nu comită adulter.” Atunci Pavel a plecat cu acei oameni; și a doua zi, după ce au participat la ceremonia de purificare, a intrat împreună cu ei în Templu. Acolo au anunțat câte zile mai sunt până la sfârșitul perioadei de purificare, când urma să fie sacrificat câte un animal pentru fiecare dintre ei. Aproape de finalul celor șapte zile, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în (zona de lângă) templu. Atunci au provocat oamenii care erau acolo să îl prindă, strigând: „Israelieni, ajutor! Acesta este omul care predică peste tot împotriva poporului nostru, împotriva legii mozaice și împotriva acestui edificiu. Și-a permis chiar să aducă aici pe niște greci și să profaneze astfel acest templu sfânt!” Pentru că îl văzuseră mai înainte umblând prin oraș împreună cu Trofim care era efesean, credeau că Pavel intrase cu el în (zona de lângă) templu.