Coloseni 1
1
1Pavel, apostol al lui Cristos Isus conform dorinței lui Dumnezeu, împreună cu Timotei – fratele nostru, 2pentru frații sfinți și credincioși în Cristos care sunt în Colose: (vă dorim) har și pace de la Dumnezeu – Tatăl nostru – [și de la Stăpânul Isus Cristos]. 3De fiecare dată când ne rugăm, Îi mulțumim pentru voi lui Dumnezeu – Tatăl Stăpânului Isus Cristos – 4pentru că am auzit despre credința voastră în Cristos Isus și despre dragostea pe care o manifestați față de toți sfinții; 5și faceți acest lucru motivați de speranța cu privire la ce vă este pregătit în cer. Ea a apărut în voi după ce ați auzit Cuvântul Adevărului prezentat prin Vestea Bună. 6Această Veste a ajuns deci și la voi. Ea își produce efectul atât în lume, cât și între voi, încă din ziua în care ați auzit despre harul lui Dumnezeu. 7Dragul nostru Epafras a fost cel prin intermediul căruia ați învățat despre acest har. Acesta este colaboratorul nostru care slujește lui Cristos, lucrând pentru voi; 8și ne-a relatat despre dragostea pe care o aveți de la Spiritul Sfânt. 9Din ziua în care am auzit despre aceste lucruri, ne rugăm constant pentru voi; și cerem să vi se ofere posibilitatea unei cunoașteri profunde a lucrurilor pe care le dorește Dumnezeu. Această cunoaștere vă va oferi înțelepciunea care vă face să înțelegeți lucrurile spirituale. 10Astfel, veți putea să trăiți într-un mod care să Îl onoreze pe Stăpân(ul nostru) și să Îi facă plăcere în toate aspectele vieții voastre. Veți avea ca rezultat fapte bune, în timp ce veți progresa în cunoașterea lui Dumnezeu. 11În același timp, veți fi susținuți de toată forța (divină) pe care El o are în glorie, ca să suportați cu răbdare tot ce vi se întâmplă. 12Astfel, veți putea mulțumi Tatălui cu bucurie pentru că v-a oferit privilegiul să fiți beneficiarii moștenirii care va fi oferită sfinților în Regatul luminii. 13Dumnezeu ne-a eliberat de dominația întunericului și ne-a transferat în Regatul Fiului Său iubit. 14În El avem răscumpărarea și iertarea păcatelor [datorită sângelui Său]. 15Fiul ne oferă imaginea Dumnezeului invizibil și este primul născut din toată creația. 16Toate lucrurile care există în cer și pe pământ, au fost create prin El – atât cele care se pot vedea, cât și cele care sunt invizibile: tronuri, forțe, conduceri și autorități. Toate acestea au fost create prin El și pentru El. 17Fiul a existat înainte de toate aceste lucruri (create) și El le menține în existență. 18Tot El este Capul acestui Organism numit „Comunitate”. Din momentul în care „a renăscut” înviind, El reprezintă începutul. Și astfel, este primul în absolut toate lucrurile. 19Dumnezeu a considerat că este bine ca tot ce Îl reprezintă pe El, să fie din abundență și în Fiul Său. 20Și a decis ca prin El să facă o împăcare a tuturor lucrurilor cu Sine – atât a celor de pe pământ, cât și a celor din cer. Astfel, prin moartea Sa ca sacrificiu, El a realizat pacea. 21În trecut, din cauza modului vostru de gândire și a faptelor pe care le făceați, voi aveați statutul de străini și de dușmani (ai lui Dumnezeu). 22Dar acum, prin corpul Său de carne (sacrificat), Cristos a realizat împăcarea (voastră cu Tatăl) prin moarte(a Sa), ca să vă facă astfel sfinți, curați și nevinovați înaintea lui Dumnezeu. 23Dar veți continua să beneficiați de toate aceste lucruri doar dacă veți fi stabili în ce privește credința, fără să vă pierdeți speranța oferită de Vestea Bună. Eu, Pavel, am devenit un slujitor al acestei Vești Bune care a fost predicată fiecărei ființe de sub cer; și așa ați avut și voi posibilitatea să o cunoașteți. 24Acum mă bucur în adversitățile pe care le suport pentru voi. Astfel, prin ce se întâmplă cu mine din punct de vedere fizic, se adaugă încă un caz de suferință prin care trece acest Organism al lui Cristos numit Comunitatea Sa. 25Eu am devenit slujitorul acesteia și am primit de la Dumnezeu responsabilitatea de a vă prezenta tot Cuvântul Său. 26Acesta conține adevărul care a fost un secret în toate timpurile și care a rămas așa pentru toate generațiile care au trăit pe pământ până acum. Dar acest secret a fost revelat sfinților. 27Dumnezeu a dorit să arate astfel ce glorioase bogății conține acest mister; și a făcut acum această demonstrație nu între evrei, ci între oameni care aparțin celorlalte națiuni. Concret, acest lucru înseamnă că (și) în voi este Cristos care vă oferă speranța gloriei. 28Noi predicăm, vorbind oamenilor despre El. Îndrumăm și învățăm pe orice om cu toată înțelepciunea (de care beneficiem); și dorim apoi să conducem pe oricine la maturitate în Cristos Isus. 29Acesta este obiectivul meu; și pentru realizarea lui, mă lupt folosind forța care este în mine și care provine de la El.
Selectat acum:
Coloseni 1: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion