Daniel 5:22-28
Daniel 5:22-28 BVA
Dar tu, Belșațar, care ești fiul lui, nu ai fost modest în inima ta, deși ai știut toate aceste lucruri; ci te-ai manifestat cu aroganță împotriva Celui care este Stăpânul cerului. Ai ordonat ca vasele din casa Lui să fie aduse înaintea ta; și împreună cu demnitarii tăi, cu soțiile tale și cu femeile tale concubine, ați băut (sfidător) vin din ele. Ai lăudat zeii de argint, de aur, de bronz, de fier, de lemn și de piatră – care nici nu văd, nici nu aud și nici nu înțeleg ce li se spune – în loc să îl glorifici pe Dumnezeul în mâna Căruia este respirația ta și toată viața pe care o trăiești. Din această cauză, El a trimis mâna care a făcut inscripția. Cuvintele scrise sunt acestea: «Mene, Mene, Techel, Uparsin». Acum îți voi spune care este interpretarea acestor cuvinte: «Mene» înseamnă că Dumnezeu a numărat zilele guvernării tale care s-a terminat. «Techel» înseamnă că ai fost cântărit și ai fost găsit ușor. «Peres» (de la «Uparsin») înseamnă că regatul tău a fost împărțit în două și dat mezilor și perșilor.”



