YouVersion
Pictograma căutare

Daniel 7

7
1În primul an al guvernării lui Belșațar, regele Babilonului, Daniel a avut un vis; și au fost viziuni în mintea lui, în timp ce dormea. Apoi Daniel a scris visul și a relatat lucrurile care aveau semnificație. 2Daniel a spus: „În timpul viziunii mele pe care am avut-o noaptea, am privit și am văzut că cele patru vânturi ale cerului s-au declanșat pe acea mare care are mari dimensiuni. 3Din ea au ieșit patru animale sălbatice mari. Fiecare animal era diferit de celelalte. 4Primul semăna cu un leu și avea aripi de vultur. L-am privit până când i-au fost smulse aripile. A fost ridicat de la pământ, a stat pe picioarele lui ca un om și i s-a dat o inimă omenească. 5Apoi am văzut un al doilea animal sălbatic. El era ca un urs. Stătea culcat pe o parte și ținea trei coaste între colții gurii lui. Acestui animal sălbatic i s-a spus: «Ridică-te și mănâncă multă carne!». 6În acel moment am privit și am văzut că mai era un alt animal, ca un leopard. Acela avea pe spate patru aripi ca de pasăre și patru capete. Lui i s-au oferit teritorii în care să fie stăpân. 7Atunci, în timpul viziunilor mele nocturne, am privit din nou și am mai observat că era un al patrulea animal sălbatic. El provoca frică, era fioros și avea o foarte mare forță. Cu dinții lui mari de fier, devora și sfărâma. Apoi călca resturile cu picioare lui. Era diferit de toate celelalte animale sălbatice pe care le văzusem înaintea lui; și avea zece coarne. 8Priveam cu atenție la acele coarne; și am observat că a apărut între ele un alt corn mai mic. Când a apărut el, i-au fost smulse trei dintre primele coarne. Acel corn avea niște ochi – ca ai unui om – și o gură care vorbea cu aroganță. 9În timp ce priveam, au fost așezate niște tronuri; și Cineva bătrân, a luat loc. Haina Lui era albă ca zăpada, iar părul de pe capul Lui semăna cu lâna curată. Tronul acelui Bătrân era numai flăcări, iar roțile tronului erau formate dintr-un foc care ardea cu intensitate. 10Înaintea Lui ieșea și curgea un râu de foc. Era slujit de mii de mii de slujitori; și alți zece mii de ori câte zece mii stăteau înaintea Lui. Am văzut că a fost o judecată; și au fost deschise niște cărți. 11Am continuat să privesc din cauza răsunetului cuvintelor arogante pe care le pronunța acel corn. Am privit până când acel animal sălbatic a fost omorât. Corpul lui a fost distrus și aruncat în foc, ca să fie ars. 12Celorlalte animale sălbatice li s-a luat guvernarea; dar li s-a permis o prelungire a vieții un timp, până la un anume termen. 13Am privit în timpul viziunilor mele de noapte; și am mai văzut că pe norii cerului venea Cineva care era ca un fiu al omului. El S-a apropiat de acel Bătrân; și a fost adus înaintea Sa. 14Aceluia care semăna cu un fiu al omului I s-a dat autoritatea, onoarea și dreptul să guverneze regatul – pentru ca Lui să Îi slujească toate popoarele, toate etniile și toți oamenii care vorbesc orice fel de limbă. Guvernarea Lui este eternă și va fi permanentă; iar regatul Lui nu va fi distrus niciodată! 15Eu, Daniel, am fost neliniștit în spiritul meu; și am fost speriat de viziunile din mintea mea. 16M-am apropiat de unul dintre cei care stăteau în apropierea mea; și i-am cerut să îmi spună adevărul despre tot ce văzusem. El mi-a vorbit și mi-a arătat interpretarea acelor lucruri, zicând: 17«Aceste patru mari animale sălbatice sunt patru regi care vor veni să guverneze pe pământ. 18Dar sfinții Celui foarte înalt vor primi Regatul și îl vor conduce pentru totdeauna, în eternitate.” 19Apoi am dorit să înțeleg (mai detaliat) ce înseamnă al patrulea animal sălbatic. El era diferit de toate celelalte și foarte fioros. Avea colți de fier și gheare de bronz; devora, sfărâma și călca resturile cu picioarele lui. 20Am dorit să înțeleg atât semnificația celor zece coarne de pe capul lui, cât și ce înseamnă celălalt corn care apăruse și în fața căruia căzuseră trei. Acel corn avea ochi, o gură care vorbea cu aroganță și era mai impunător decât celelalte. 21Am privit din nou și am văzut cum acel corn a făcut război cu sfinții pe care i-a învins. 22Acest lucru s-a întâmplat până când a venit acel Bătrân și a făcut dreptate sfinților Celui foarte înalt și până când a venit vremea în care sfinții au luat Regatul ca să îl guverneze ei. 23El mi-a zis: „Al patrulea animal sălbatic este un al patrulea regat care va fi pe pământ. El va fi diferit de toate celelalte regate. Va devora tot pământul, îl va călca în picioare și îl va sfărâma. 24Cele zece coarne sunt zece regate care vor proveni din acel regat. După ele, va veni să guverneze un altul. El va fi diferit de ceilalți (regi); și îi va umili pe trei dintre ei. 25Va pronunța cuvinte ofensatoare împotriva Celui foarte înalt; și îi va exploata pe sfinții Lui. Se va gândi să schimbe obiceiurile vremurilor și legea; iar sfinții vor ajunge la discreția lui o perioadă, apoi încă două asemenea perioade și jumătate. 26Dar va fi o judecată; și i se va lua autoritatea ca să fie distrusă pentru totdeauna. 27Apoi, guvernarea, autoritatea și faima regatelor care sunt oriunde sub cer, vor fi date poporului sfinților Celui foarte înalt. Regatul Lui este unul etern; și toate autoritățile Îi vor sluji și Îl vor asculta!” 28Aici s-au terminat cuvintele celui care mi-a vorbit. Eu – Daniel – am fost foarte speriat de gândurile mele; și mi s-a schimbat culoarea feței. Dar am păstrat acele cuvinte în inima mea.

Selectat acum:

Daniel 7: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te