Deuteronom 14
14
1Voi sunteți copiii Dumnezeului vostru care se numește Iahve. Să nu vă faceți crestături pentru un mort și nici să nu vă radeți; 2pentru că voi sunteți un popor sfânt pentru Iahve care este Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele de pe pământ, ca să fiți poporul Lui. 3Să nu mâncați nimic necurat. 4Vă precizez acum care sunt animalele pe care le puteți mânca: boul, oaia și capra, 5cerbul, ciuta, căprioara, țapul sălbatic, gazela, antilopa și oaia sălbatică. 6Să mâncați din carnea oricărui animal care rumegă și care are copita sau unghia despicată, adică despărțită în două. 7Dar dintre cele care doar rumegă sau care au doar copita despicată, să nu mâncați. Acestea sunt: cămila, iepurele sălbatic și viezurele; pentru că ele, deși rumegă, nu au copita despicată. Să le considerați necurate. 8Să considerați necurat și porcul; pentru că deși are copita despicată, nu rumegă. Să nu mâncați din carnea lor și să nu vă atingeți de corpurile lor moarte. 9Dintre cele care sunt în apă, puteți mânca din tot ce are înotătoare și solzi. 10Dar din carnea acelora care nu au înotătoare și solzi, să nu mâncați; să le considerați necurate. 11Puteți să mâncați din orice pasăre curată. 12Păsările pe care nu puteți să le mâncați, sunt acestea: vulturul, vulturul pleșuv, acvila, 13gaia roșie, șorecarul și toate speciile lui, 14corbul și toate speciile lui, 15struțul, striga, pescărușul, șoimul și toate speciile lui, 16cucuveaua, bufnița și ciuful de pădure, 17uliul, gaia care prinde pește, cormoranul, 18barza, bâtlanul și toate speciile lui, pupăza și liliacul. 19Să considerați necurată orice insectă care zboară; să nu mâncați din ele. 20Puteți mânca din orice vietate zburătoare considerată curată. 21Să nu mâncați (ceva) din niciun corp (găsit) mort; ci să îl dați străinului care trăiește printre voi să îl mănânce, sau să îl vindeți celui care aparține altui popor – pentru că voi sunteți un popor sfânt pentru Dumnezeul vostru care se numește Iahve. Să nu fierbeți iedul în laptele mamei lui. 22Să iei a zecea parte din tot ce îți va produce planta crescută din sămânța semănată, adică din tot ce îți va oferi pământul (prin acele plante) în fiecare an. 23Să mănânci zecimea din grâul, din vinul și din uleiul tău plus primii născuți din cireada și din turma ta, doar în prezența Dumnezeului tău numit Iahve. Să faci acest lucru în locul pe care-l va alege El ca să Își stabilească numele acolo; și astfel să înveți să te temi mereu de El. 24Este posibil ca atunci când te va binecuvânta Iahve, să constați că drumul pe care urmează să îl parcurgi (până în acel loc), este prea lung și nu poți să duci zecimea acolo unde a ales Iahve – Dumnezeul tău – să Își pună numele. Dacă el este prea departe de tine, 25s-o schimbi cu argint. Astfel, să iei în mâini echivalentul acesteia în argint și să te duci la locul pe care l-a ales Iahve, Dumnezeul tău. 26Acolo să cumperi cu acel argint tot ce îți dorește sufletul: vite, oi, vin ori băutură alcoolică; sau orice vei mai dori. Să mănânci și să te bucuri acolo împreună cu familia ta, în prezența Dumnezeului tău numit Iahve. 27Să nu uiți de levitul care trăiește în orașele tale; pentru că el nu are nici teritoriu și nici moștenire în cadrul acestui popor. 28La sfârșitul celui de-al treilea an, să scoți toate zecimile din producția adunată în timpul lui și să le depozitezi în orașele tale. 29Atunci să vină levitul – care nu are teritoriu sau moștenire în cadrul poporului –, străinul, orfanul și văduva din orașele tale. Ei să mănânce din ele și să se sature; pentru ca Iahve – Dumnezeul tău – să te binecuvânteze în tot ce vei face cu mâinile tale.
Selectat acum:
Deuteronom 14: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion