În acea zi, regele Ahașveroș i-a dat reginei Estera proprietatea lui Haman – opresorul iudeilor; iar Mardoheu a ajuns în fața regelui, pentru că Estera îi spusese că ei erau rude. Regele și-a scos de pe deget inelul cu sigiliul imperial – pe care îl luase înapoi de la Haman – și i l-a dat lui Mardoheu. Iar Estera l-a desemnat pe Mardoheu stăpân al proprietății lui Haman. Apoi Estera s-a dus din nou în fața regelui și i-a vorbit. A căzut la picioarele lui, a plâns și a implorat mila lui, ca să oprească răul produs de agaghitul Haman și de planul acestuia pentru iudei. Regele i-a întins Esterei sceptrul lui de aur. Estera s-a ridicat și a stat în fața regelui. Atunci ea a zis: „Dacă regele consideră că este bine, dacă am acceptare din partea lui și dacă ce propun eu i se pare acceptabil regelui iar eu sunt agreată de el, doresc să fie scris un decret care să anuleze scrisorile concepute de agaghitul Haman – fiul lui Hamedata – care fuseseră scrise ca să îi extermine pe iudeii din toate provinciile regelui. Cum aș putea să văd eu dezastrul care va veni împotriva poporul meu și cum aș putea să asist la distrugerea lui?” Regele Ahașveroș a vorbit atunci atât reginei Estera cât și iudeului Mardoheu, zicând: „Vedeți că i-am dat Esterei proprietatea lui Haman; iar el a fost executat pe acea spânzurătoare, pentru că a complotat împotriva iudeilor. Acum scrieți-le iudeilor așa cum vă place – în numele regelui – și puneți sigiliul cu inelul regelui; pentru că o scrisoare care a fost scrisă în numele regelui și sigilată cu inelul lui, nu poate fi anulată.” Atunci au fost chemați scribii regelui – în a treia lună, adică în luna Sivan, în a douăzeci și treia zi – și a fost scrisă fiecare poruncă a lui Mardoheu, atât pentru iudei, cât și pentru conducătorii autoritari din imperiu, pentru guvernatori și pentru conducătorii celor o sută douăzeci și șapte de provincii care formau teritoriul din India până în Cuș. S-a scris fiecărei provincii folosind literele alfabetului ei și fiecărui popor în limba lui. Iudeilor li s-a scris folosind literele alfabetului lor și limba lor. Mardoheu a scris în numele regelui Ahașveroș, apoi a sigilat cu inelul regelui și a trimis scrisorile prin curieri călare. Ei au folosit armăsari crescuți în herghelia imperială. Conform acestui decret, regele acorda iudeilor din fiecare oraș dreptul de a se aduna și de a-și apăra viața. Ei aveau și dreptul de a distruge, de a omorî și de a extermina orice armată, orice popor sau provincie care ar atenta la viața lor, a copiilor și a femeilor lor, intenționând să le acapareze averile. Acest lucru trebuia să se întâmple în toate provinciile regelui Ahașveroș, într-o singură zi; și aceea a fost a treisprezecea zi din a douăsprezecea lună, adică luna Adar.
Citește Estera 8
Partajează
Compară toate versiunile: Estera 8:1-12
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri