Galateni 2
2
1După paisprezece ani, am revenit în Ierusalim împreună cu Barnaba. Tot atunci îl luasem cu mine și pe Titus. 2Venisem acolo în urma unei revelații supranaturale; și am avut în particular o discuție cu cei care erau considerați lideri (între creștini). Lor le-am prezentat Vestea Bună pe care o predic celorlalte națiuni, ca să testez corectitudinea acestui mesaj. Am vrut să mă asigur astfel că nu lucrasem și că nu lucrez în mod inutil. 3Cu acea ocazie, nici chiar Titus care era împreună cu mine – deși era grec – nu a fost obligat să se circumcidă. 4Am procedat astfel din cauza falșilor frați care, într-un mod subtil, reușiseră să pătrundă în grupul nostru. Ei ne urmăreau discret libertatea pe care o aveam în Isus Cristos, intenționând ca (în final) să ne convingă să acceptăm sclavia (mozaismului). 5Dar noi nu am aprobat ce spuneau ei nici măcar o clipă; și am făcut acest lucru pentru ca adevărul pe care îl conține Vestea Bună, să rămână cu voi. 6Erau acolo unii care aveau statutul de lideri; dar eu nu am luat în considerare acest lucru, știind că și Dumnezeu ignoră aceste diferențe dintre oameni. Oricum, nici chiar acești lideri nu au adăugat nimic mesajului meu. 7În același timp, ei au ajuns la concluzia că mie îmi fusese încredințată responsabilitatea proclamării Veștii Bune celor necircumciși. Și ea era aceeași Veste Bună pe care o prezenta Petru celor circumciși. 8Acela care făcuse din Petru apostol pentru evrei, m-a desemnat și pe mine ca apostol pentru celelalte națiuni. 9Deci Iacov, Chifa și Ioan – care erau considerați fondatorii comunității creștinilor (din Ierusalim) – au cunoscut astfel harul care îmi fusese dat. În consecință, ei și-au arătat aprobarea, dând mâna cu mine și cu Barnaba. Au fost de acord ca noi să mergem să predicăm Vestea Bună celorlalte națiuni, iar ei să o prezinte evreilor. 10Ne-au mai cerut doar să nu uităm (să-i ajutăm) pe cei săraci; și am urmărit să respectăm această cerință. 11Dar când Chifa a venit din Antiohia, mi-am arătat direct dezaprobarea față de el, pentru că era de condamnat. 12Până la apariția unor oameni trimiși de Iacov, el mânca împreună cu cei care nu erau evrei. Dar după ce au venit aceia, s-a retras și a stat (la masă) separat, pentru că se temea (să fie văzut) de cei circumciși. 13Exemplul lui a fost urmat și de alți iudei care s-au prefăcut împreună cu el. Chiar și Barnaba a fost prins în capcana ipocriziei lor. 14Când am constatat eu că ei nu trăiesc în acord cu adevărul Veștii Bune, i-am spus lui Chifa în fața tuturor: „Dacă tu, care ești evreu, trăiești ca celelalte națiuni și nu ca iudeii, cum îți permiți să obligi pe ceilalți oameni să trăiască la fel ca evreii?!” 15Noi suntem evrei prin naștere; deci nu suntem „păcătoși” ca celelalte națiuni. 16Și totuși știm că omul nu este considerat corect (în raportul lui cu Dumnezeu) prin faptul că respectă cerințele legii (mozaice); ci prin credința în Isus Cristos. Acesta este motivul pentru care am crezut și noi în Cristos Isus: ca să fim considerați drepți nu prin faptele legii mozaice, ci prin credința în Cristos. Pentru că nimeni nu va fi considerat corect prin faptele legii (mozaice). 17Dar dacă încercând să fim considerați corecți (fiind) în Cristos, am fi descoperiți și noi ca fiind păcătoși ca celelalte națiuni, oare înseamnă că și Cristos promovează păcatul? Nu! În niciun caz! 18Dar dacă eu construiesc din nou acele lucruri (specifice religiei iudaice) pe care le dărâmasem, demonstrez că sunt un om care încalcă legea (mozaică). 19De fapt, prin această lege (mozaică), eu am murit față de ea, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20Am fost crucificat împreună cu Cristos; și (acum) trăiesc. Dar ce trăiesc acum nu mă mai reprezintă, ci Cristos este Cel care trăiește această viață în mine. Astfel, eu îmi trăiesc viața pe pământ prin credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit. El S-a oferit pe Sine Însuși (ca Sacrificiu) pentru mine. 21Eu nu vreau să fac fără efect harul lui Dumnezeu pentru mine. (Vreau să spun că) dacă dreptatea provine din respectarea legii (mozaice), atunci moartea lui Cristos a fost inutilă…
Selectat acum:
Galateni 2: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion