YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 17

17
1Când Avram avea nouăzeci și nouă de ani, Iahve i S-a revelat acestuia și (apoi) i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Omnipotent. Umblă înaintea Mea și trăiește(-ți viața într-un mod) corect. 2Eu voi face (să fie pus în aplicare acel) legământ (făcut) cu tine și te voi înmulți foarte mult.” 3Atunci Avram s-a închinat până la pământ înaintea lui Dumnezeu; iar El i-a zis: 4„În ce Mă privește, aceasta este partea Mea în cadrul legământului făcut cu tine: tu vei fi tatăl multor națiuni. 5Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam; pentru că te-am făcut (să fii) tatăl multor popoare. 6Voi face ca din tine să vină în existență foarte mulți urmași. Ei vor forma multe națiuni. Și vor fi chiar regi care își vor avea originea în tine. 7Voi ratifica un legământ etern cu tine și cu urmașii tăi. Acest legământ va fi valabil pentru toate generațiile care vor urma după tine. În baza lui, Eu voi fi atât Dumnezeul tău, cât și al descendenților tăi. 8Ție și urmașului tău, voi da țara în care locuiești acum ca străin, ca pe o proprietate eternă. Mă refer la tot teritoriul numit Canaan. Și Eu voi fi Dumnezeul lor.” 9Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam: „Partea ta este să respecți ce prevede legământul Meu. Cer acest lucru nu numai ție, ci și urmașilor tăi din toate generațiile care se vor succeda. 10Concret, partea din legământul Meu făcut cu tine și cu urmașii tăi, pe care trebuie să o respectați, este aceasta: fiecare bărbat dintre voi să fie circumcis. 11Să vă faceți această circumcizie care înseamnă tăierea pielii care acoperă partea exterioară a penisului vostru. Ea va fi un semn al legământului Meu (făcut) cu voi. 12În toate generațiile care vor urma, fiecare băiat trebuie să fie circumcis la vârsta de opt zile – indiferent că va fi născut între cei din familia ta sau că nu îi va aparține – în cazul în care a fost cumpărat cu argint de la vreun străin. 13Trebuie să fie circumciși atât cel născut în familia (lărgită a) ta, cât și cel cumpărat cu argintul tău. Acest legământ al Meu care este identificat în carnea voastră, va fi valabil permanent. 14Orice băiat care nu este tăiat în jurul pielii care acoperă partea exterioară a penisului lui, să fie eliminat din poporul de care aparține; pentru că el a încălcat astfel legământul Meu.” 15Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam: „Îți spun ceva și în legătură cu Sarai, soția ta: de acum încolo să nu o mai numești Sarai; ci numele ei va fi Sara. 16Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu prin ea. Ca urmare a faptului că o voi binecuvânta, ea va deveni mama unor națiuni; și chiar unii regi ai popoarelor vor proveni din ea.” 17Atunci Avraam s-a închinat (lui Iahve) până la pământ, a râs și și-a zis în sine: „Mai este posibil să i se nască vreun copil unui om de o sută de ani? Poate oare Sara, care are vârsta de nouăzeci de ani, să mai aibă (de-acum încolo) vreun copil?” 18Apoi el a zis lui Iahve: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” 19Dar Dumnezeu i-a răspuns: „Este o certitudine că Sara îți va naște un fiu; și să îi pui numele Isaac. Eu voi ratifica un legământ etern cu el și cu descendentul lui. 20Te-am ascultat și referitor la Ismael. Îl voi binecuvânta și îl voi face să aibă foarte mulți urmași. El va fi strămoș comun pentru doisprezece prinți; și Eu îl voi face (să devină) o mare națiune. 21Totuși, voi ratifica legământul Meu cu Isaac – cel pe care îl va naște Sara anul viitor, în această perioadă.” 22Când a terminat de vorbit cu Avraam, Dumnezeu S-a înălțat de la el. 23Chiar în acea zi, Avraam a circumcis pe fiul lui numit Ismael, apoi pe toți bărbații născuți între cei care aparțineau familiei lui, ca și pe aceia care fuseseră cumpărați cu argintul lui – făcând exact cum îi poruncise Dumnezeu. 24Atunci când a fost circumcis, Avraam avea nouăzeci și nouă de ani, 25iar fiul lui numit Ismael avea treisprezece ani. 26Avraam și fiul lui au fost circumciși chiar în acea zi. 27Au fost circumciși împreună cu el toți bărbații care aparțineau familiei lui, atât cei născuți între sclavii din proprietate, cât și cei cumpărați (ulterior) cu argint de la străini.

Selectat acum:

Geneza 17: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te