Atunci Iosif nu s-a mai putut abține în prezența tuturor celor care erau acolo; și a dat următorul ordin: „Ieșiți toți de-aici (cu excepția acestora)!” Astfel, nimeni nu a mai rămas cu Iosif atunci când el li s-a prezentat fraților lui. Și a plâns atât de tare, încât l-au auzit chiar și egiptenii din locuința faraonului. Iosif le-a zis fraților lui: „Eu sunt! Iosif! Mai trăiește tatăl meu?” Dar frații lui au fost atât de surprinși, încât nu i-au putut răspunde. Atunci Iosif le-a zis: „Apropiați-vă de mine!” Ei s-au apropiat; iar el le-a spus: „Eu sunt fratele vostru Iosif, cel pe care l-ați vândut (celor care mergeau) în Egipt! Acum, să nu vă întristați și nici nu regretați pentru că m-ați vândut (să ajung) aici; pentru că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă ajut să supraviețuiți. Deși foametea durează de doi ani pe pământ, vor mai fi încă cinci ani în care nu se va semăna și nu se va secera. Dumnezeu m-a trimis aici înaintea voastră pentru ca să vă salvez viața într-un mod spectaculos; și astfel să puteți avea urmași pe pământ. Deci nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu! El m-a făcut tată pentru faraon! Eu sunt stăpânul curții lui și guvernator în tot Egiptul. Duceți-vă repede la tatăl meu și spuneți-i că fiul lui – Iosif – îi zice: «Dumnezeu m-a făcut stăpân în tot Egiptul! Vino urgent la mine! Vei locui în zona Goșen și vei fi lângă mine, atât tu, cât și copiii tăi, nepoții tăi, turmele, cirezile tale și tot ce îți aparține. Voi îngriji de tine (să trăiești bine) acolo; pentru că mai sunt încă cinci ani de foamete. Și astfel, voi urmări să nu îți sărăcească familia din cauza diminuării averilor tale.» Atât voi, cât și fratele meu Beniamin, constatați că eu (– Iosif –) sunt cel care vă vorbește. Să povestiți tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt; și să relatați tot ce ați văzut. Acum grăbiți-vă și aduceți-l pe tatăl meu aici!” Apoi l-a îmbrățișat pe fratele lui numit Beniamin; și a plâns, în timp ce și Beniamin plângea pe umărul lui. Iosif i-a sărutat pe toți frații lui și a plâns pe umerii lor. Apoi frații lui au vorbit cu el.
Citește Geneza 45
Partajează
Compară toate versiunile: Geneza 45:1-15
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri