Evrei 12
12
1Deci pentru că suntem înconjurați de un mare „nor” format din acești martori (ai credinței), să eliminăm orice ne-ar putea împiedica și păcatul care ne înfășoară atât de ușor, ca să putem alerga cu perseverență în proba pe care o avem de susținut. 2Să ne concentrăm privind la Isus. El este Fondatorul credinței noastre și Cel care a realizat-o în mod perfect. Având în vedere bucuria de la final, El a suportat moartea pe cruce și nu S-a lăsat afectat de rușinea pe care aceasta o implica. În consecință, acum a ajuns să ocupe locul din partea dreaptă a tronului lui Dumnezeu. 3Ca să nu vă descurajați și să nu abandonați cursa, gândiți-vă că El este Acela care (a continuat chiar atunci când) a trebuit să suporte o mare opoziție din partea oamenilor. 4În rezistența voastră luptând cu păcatul, încă nu v-ați opus până la moarte; 5și ați uitat cum vă încurajează El, ca pe niște fii, zicând: „Fiul meu, nu desconsidera pedeapsa Stăpânului și nu fi descurajat când El îți reproșează ceva; 6pentru că Iahve pedepsește pe acela pe care îl iubește și folosește nuiaua pentru cel pe care îl primește ca fiu.” 7Suportați pedeapsa; pentru că astfel, Dumnezeu vă tratează ca pe niște fii. Care tată nu își pedepsește fiul? 8Dar dacă nu vi se aplică pedeapsa care este administrată în mod normal tuturor, înseamnă că nu sunteți fii, ci copii nelegitimi. 9Deși părinții noștri naturali ne-au pedepsit, noi i-am respectat. Deci cu atât mai mult este acum cazul să trăim astfel în ascultare față de Tatăl spiritelor. 10De fapt, părinții noștri ne-au pedepsit temporar, așa cum au considerat ei că este bine. Dar Dumnezeu ne pedepsește făcându-ne bine prin faptul că El ne face astfel beneficiari ai sfințeniei Sale. 11Este adevărat că inițial, orice pedeapsă nu este ceva plăcut, ci produce durere. Dar mai târziu, cei care au absolvit această „școală”, sunt recompensați cu pacea unei vieți corecte. 12Deci întăriți-vă brațele obosite și genunchii voștri slabi. 13Formați poteci drepte cu picioarele voastre; pentru ca cel care este „șchiop”, să nu se dezorienteze, ci să fie vindecat. 14Urmăriți (să practicați) pacea și sfințenia; pentru că fără ea, nimeni nu Îl va vedea pe Stăpân! 15Fiți atenți ca între voi să nu fie nimeni care deviază de la harul lui Dumnezeu. Altfel, ar putea „să crească o ramură” care produce amărăciune și mulți ar fi afectați de ea. 16Fiți atenți ca (între voi) nimeni să nu fie adulter sau lumesc așa cum a fost Esau. Doar pentru o (porție de) mâncare, el și-a vândut drepturile pe care le avea ca primul născut al familiei. 17Știți că deși mai târziu el a regretat și a plâns vrând să obțină binecuvântarea, a fost respins; pentru că (tatăl lui) nu mai putea reveni cu privire la acea decizie. 18Voi nu ați fost aproape de un munte ca acela care era cuprins de foc amestecat cu întuneric, negură și furtună. 19Nu ați auzit sunetul unei goarne și nici acea voce care i-a făcut pe cei prezenți acolo să ceară să nu li se mai vorbească. 20Ei nu au putut suporta (nici) următoarea poruncă: „Dacă un animal va atinge zona interzisă a acestui munte, să fie omorât cu pietre!” 21Și chiar Moise, văzând acea cutremurătoare imagine, a zis: „Tremur de frică!” 22Dar voi v-ați apropiat acum de „Muntele Sion”, de orașul Dumnezeului viu, adică de Ierusalimul ceresc și de miile de îngeri care s-au adunat pentru sărbătoare. 23De fapt, voi ați venit în contact cu acea comunitate a credincioșilor formată din „primii născuți” care sunt înregistrați în cer. Ați ajuns astfel în prezența lui Dumnezeu care este judecătorul tuturor și v-ați apropiat de spiritele oamenilor corecți (care au fost) făcuți perfecți. 24Astfel, voi v-ați apropiat și de Isus care este Mediatorul unui Nou „Legământ” ratificat cu acel sânge care transmite un mesaj mai bun decât sângele lui Abel. 25Deci fiți atenți: să nu refuzați să ascultați pe Cel care vă vorbește. Aceia care nu au vrut să asculte pe Cel care le-a vorbit pe pământ, nu au scăpat (nepedepsiți). Acum, dacă noi ne întoarcem de la Cel care ne vorbește din cer, ne expunem unui pericol mult mai mare! 26Când a vorbit atunci, vocea Lui a cutremurat pământul. Dar acum El a promis că va cutremura încă o dată „nu numai pământul, ci și cerul”. 27Cuvintele „încă o dată” sugerează că vor fi distruse toate lucrurile care au fost create; pentru că (doar) ele pot fi destabilizate. Și astfel vor rămâne acelea care nu pot fi destabilizate. 28Deci să Îi mulțumim și să ne închinăm lui Dumnezeu într-un mod plăcut Lui, pentru că avem un Regat care nu poate fi destabilizat; 29și să reținem că Dumnezeul nostru este „un foc distrugător”.
Selectat acum:
Evrei 12: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion