YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 66

66
1„Iahve spune: «Cerul este tronul Meu, iar pământul este locul (pentru talpa) picioarelor Mele! Ce fel de casă ați putea construi voi pentru Mine? Sau unde va fi locul Meu de odihnă? 2Mâna Mea a făcut toate aceste lucruri; și astfel au fost realizate toate. Acesta este mesajul lui Iahve. Vă spun acum care este omul spre care voi privi: spre acela umil și smerit în spiritul lui – spre cel care se cutremură la (auzirea) Cuvântul(ui) Meu. 3Oricine înjunghie un bou, nu este mai bun decât cel care omoară un om. Oricine sacrifică un miel, nu este mai bun decât cel care rupe gâtul unui câine. Oricine aduce un dar de mâncare, nu este mai bun decât cel care aduce ca sacrificiu sângele unui porc; și oricine arde tămâie ca amintire, nu este mai bun decât cel care binecuvântează un idol. Aceștia și-au ales propriul lor stil de viață; iar sufletul lor se delectează în practici dezgustătoare. 4Din această cauză, și Eu voi alege să Mă comport dur cu ei și să aduc împotriva lor lucrurile de care se tem – pentru că atunci când am chemat, niciunul nu a răspuns. Atunci când am vorbit, nu au ascultat, ci au făcut ce este rău în ochii Mei și au ales ce nu Îmi place.» 5Ascultați Cuvântul lui Iahve – voi care tremurați la (auzirea) Cuvântul(ui) Său: «Frații voștri, care vă urăsc și care vă resping din cauza numelui Meu, au zis: ‘Să fie glorificat Iahve! Să vă vedem bucuria!’ Totuși, ei vor ajunge o rușine. 6Ascultați! Se aude un zgomot venind din oraș! Se aude o voce. Ea vine din Templu! Este vocea lui Iahve. Ea oferă o abundentă recompensă dușmanilor Săi! 7Înainte de a simți dureri, femeia a născut. Înainte să aibă dureri, ea a născut un fiu! 8Cine a mai auzit că s-a întâmplat așa?! Cine a mai văzut asemenea lucruri?! Oare se poate naște o țară într-o singură zi?! Oare este posibil ca un popor să fie adus la viață într-un timp atât de scurt?! Și totuși, abia au început durerile, iar Sionul și-a și născut fiii.»” 9Iahve zice: „Oare dacă a ajuns până la momentul când trebuie să nască, să nu permit (Eu) nașterea?! Dumnezeul tău spune: «Oare voi opri nașterea – tocmai Eu, Cel care susțin acest lucru (pentru ei)?! 10Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul! Toți cei care Îl iubiți, fiți veseli pentru el! Bucurați-vă împreună cu Ierusalimul și fiți veseli – toți cei care ați plâns pentru el – 11ca să fiți hrăniți și săturați la pieptul lui protector, ca să beți și să vă delectați de abundența gloriei lui!» 12Iahve vorbește astfel: «Sunt pregătit să aduc pacea spre el – ca pe un râu și ca un torent care iese din matcă format din bogăția popoarelor! Veți fi alăptați și transportați pe brațe. Veți fi alintați pe genunchi. 13Vă voi mângâia exact cum își mângâie o mamă copilul; și astfel veți fi încurajați în Ierusalim.» 14Când veți vedea acest lucru întâmplându-se, inima voastră se va bucura și corpul vi se va reface ca iarba proaspătă. Atunci se va cunoaște că mâna lui Iahve este cu sclavii Săi și că mânia Lui este împotriva dușmanilor Săi. 15Priviți: Iahve vine într-un foc; și carele Sale sunt ca un vârtej! El vine ca să ofere recompensa declanșându-Și mânia prin acțiuni foarte dure și făcând ca reproșul Lui să fie evident prin flăcări de foc. 16Da, prin foc și cu sabia va aplica Iahve judecata Sa pentru toți oamenii; și cei omorâți de Iahve vor fi mulți. 17Iahve spune: «Cei care se sfințesc și care fac ritualul de purificare ca să intre în grădini mergând unul câte unul în mijlocul celor care consumă carne de porc, șoareci și alte animale scârboase, vor muri împreună! 18Din cauza faptelor și a gândurilor lor, vin să adun toate popoarele și toate limbile. Ele vor veni și vor vedea gloria Mea! 19Voi pune un semn între ei; și voi trimite pe unii dintre supraviețuitori la popoare: la Tarșiș, la Put și la cei din Lud – care sunt experți în folosirea arcului –, la Tubal și la Iavan, până în teritoriile îndepărtate care sunt dincolo de mare – la cei care nu au auzit vorbindu-se despre Mine și care nu au văzut gloria Mea. Ei vor proclama această glorie printre popoare!» 20Iahve zice: «Îi vor aduce dintre celelalte popoare pe toți frații voștri – ca dar închinat lui Iahve. Îi vor aduce pe cai, în care, în căruțe, pe catâri și pe cămile. Ei vor fi aduși la sfântul Meu munte – așa cum aduc israelienii un dar de mâncare într-un vas curat la casa lui Iahve. 21Iar pe unii dintre ei îi voi lua ca preoți și ca leviți.» Acesta este mesajul lui Iahve. El mai zice: 22«Așa cum noul cer și noul pământ pe care le fac vor fi mereu înaintea Mea, numele vostru și urmașii voștri vor exista pentru totdeauna.» 23Iahve zice: «De la o lună nouă la cealaltă și de la un Sabat la celălalt, orice ființă va veni și Mi se va închina. 24Vor ieși și vor vedea cadavrele celor care s-au revoltat împotriva Mea – pentru că viermele lor nu va muri, focul lor nu se va stinge; și oricine va înțelege de ce au ajuns atât de desconsiderați.»”

Selectat acum:

Isaia 66: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te