Isaia 7
7
1Atunci când Ahaz – fiul lui Iotam, fiul lui Uzia – era rege al celor numiți Iuda, Rețin – regele Aramului – împreună cu Pecah, fiul lui Remalia care era rege în teritoriul numit Israel, au asediat Ierusalimul; dar nu au reușit să îl cucerească. 2Când urmașii lui David au auzit că Aram s-a aliat cu cei numiți Efraim, inima lui Ahaz și a poporului lui a început să tremure exact cum tremură copacii din pădure din cauza vântului. 3Atunci Iahve i-a zis lui Isaia: „Pleacă împreună cu fiul tău care se numește Șear-Iașub, ca să îl întâlnești pe Ahaz, la capătul canalului de apă al heleșteului de sus, pe drumul care conduce la Terenul Spălătorului. 4Acolo spune-i: «Fii atent, stai liniștit și nu te teme! Nu te lăsa dominat din cauza acestor doi tăciuni care abia mai fumegă – din cauza mâniei intense a lui Rețin, a lui Aram și a fiului lui Remalia. 5Este adevărat că Aram, împreună cu Efraim și cu fiul lui Remalia, complotează împotriva ta, zicând: 6‘Să atacăm pe cei din teritoriul numit Iuda, să îi sfâșiem și să îl împărțim între noi; iar pe fiul lui Tabeel să îl punem rege acolo!’ 7Dar Iahve care este Stăpân, spune: ‘Acest lucru nu se va întâmpla. Nu va fi așa; 8pentru că Damascul este capitala Aramului, iar conducătorul Damascului este Rețin. Despre cei numiți Efraim, vă asigur că în șaizeci și cinci de ani vor fi prea dispersați ca să mai fie considerați un popor. 9Samaria este capitala lui Efraim, iar conducătorul Samariei este fiul lui Remalia. Dacă nu veți fi stabili în credință, nu veți mai supraviețui deloc!’»” 10Iahve i-a vorbit lui Ahaz din nou, zicând: 11„Cere-I Dumnezeului tău numit Iahve, un semn – indiferent că ar fi din adâncimile locuinței morților sau din înălțimile cerului.” 12Dar Ahaz a răspuns: „Nu voi cere! Nu Îl voi testa pe Iahve!” 13Atunci Isaia a zis: „Urmași ai lui David, ascultați! Nu vă ajunge că testați răbdarea oamenilor? O veți testa și pe a Dumnezeului meu? 14Din această cauză, chiar El, Stăpânul, vă va da un semn. El va fi acesta: fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și îi va pune numele Emanuel! 15El va mânca smântână și miere până va ști cum să respingă răul și să aleagă binele. 16Dar, înainte ca acest Copil să știe cum să respingă răul și să aleagă binele, țara celor doi regi de care te temi, va fi devastată. 17Iahve va aduce peste tine, peste poporul tău și peste urmașii tăi niște vremuri cum nu au mai fost de când s-au despărțit urmașii lui Efraim de poporul care s-a numit ulterior Iuda. El îl va aduce pe regele Asiriei. 18Se va-ntâmpla în acea zi că Iahve va șuiera muștelor de la izvoarele râurilor Egiptului și albinelor din Asiria. 19Ele vor veni și se vor așeza toate în zonele abrupte, în crăpăturile stâncilor, pe toți mărăcinii și pe toate pășunile. 20În acea zi, Stăpânul va rade cu un brici împrumutat de dincolo de râu. Acel brici va fi regele Asiriei. Cu el (le) va rade capul, părul de pe picioare și chiar (și) barba. 21În acea zi, un om va îngriji doar o vacă tânără și două oi; 22dar pentru că vor da lapte din abundență, va avea smântână să mănânce. Oricine va fi lăsat în țară, va mânca smântână și miere. 23Atunci, în orice loc unde erau o mie de butuci de vie care valorau o mie de șecheli de argint, vor fi doar mărăcini și spini. 24Oamenii vor intra acolo cu arcuri și cu săgeți – pentru că toată țara va fi numai mărăcini și spini. 25Nu îți vei mai permite să mergi pe toate dealurile care erau cândva cultivate; pentru că îți va fi frică de mărăcini și de spini. Aceste dealuri vor fi păscute de vite și călcate în picioare de oi.”
Selectat acum:
Isaia 7: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: