Ioan 12:1-11

Isus a venit în Betania cu șase zile înainte de sărbătoarea Paștelor. Acolo era Lazăr care fusese mort și pe care îl înviase. I-au pregătit o cină. Marta era aceea care îi servea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria a luat aproximativ o jumătate de litru de ulei parfumat curat făcut din nard, a uns picioarele lui Isus cu el și I le-a șters cu părul ei. Apoi mirosul acelui parfum s-a răspândit în toată casa. Unul dintre discipolii Lui, numit Iuda iscarioteanul – fiul lui Simon – care urma să Îl trădeze, a zis: „De ce nu s-a vândut acest ulei parfumat cu trei sute de dinari, pentru a da apoi săracilor banii obținuți astfel?” El a vorbit așa nu pentru că îngrijea de săraci, ci pentru că era un hoț. Fiind el cel care ținea punga, lua (pentru el) ce se punea în ea. Dar Isus a zis: „Las-o în pace, pentru că ea l-a păstrat pentru ziua înmormântări Mele. Pe săraci îi aveți permanent cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți mereu.” Mulți iudei au auzit că Isus era în Betania; și au venit acolo nu doar pentru El, ci mai ales ca să îl vadă și pe Lazăr pe care îl înviase. Liderii preoților au decis să îl omoare și pe Lazăr, pentru că din cauza lui, mulți plecau de la ei și credeau în Isus.