Ioan 20
20
1În prima zi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus la mormânt dimineața devreme, când încă era întuneric; și a văzut că piatra de la intrarea în mormânt, fusese luată. 2S-a dus alergând la Simon Petru și la celălalt discipol pe care îl iubea Isus, și le-a zis: „L-au luat pe Isus din mormânt și nu știu unde L-au pus!” 3Petru a ieșit împreună cu celălalt discipol și au plecat spre mormânt. 4Au început amândoi să alerge. Dar celălalt discipol alerga mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. 5S-a aplecat și s-a uitat înăuntru, a văzut pânzele acolo, dar nu a intrat. 6Simon Petru care venea după el, a ajuns, a intrat și a văzut pânzele jos. 7Prosopul care fusese folosit la înfășurarea capului lui Isus, nu era în același loc în care erau pânzele; ci fiind făcut sul, era pus în alt loc, singur. 8Atunci celălalt discipol care ajunsese primul la mormânt, a intrat și el, a văzut și a crezut. 9Ei tot nu puteau înțelege că în conformitate cu Scriptura, Isus trebuia să învie. 10Apoi discipolii s-au întors acasă. 11Dar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. În timp ce plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt. 12Atunci a văzut doi îngeri îmbrăcați în alb, stând în locul unde fusese pus corpul lui Isus. Unul era în dreptul capului, iar celălalt acolo unde fuseseră picioarele Lui. 13Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că L-au luat pe Iahve și nu știu unde L-au pus.” 14După ce a spus aceste cuvinte, ea s-a întors și L-a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu știa că este El. 15Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?” Ea a crezut că este grădinarul și I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și mă voi duce să Îl iau!” 16Isus i-a zis: „Maria!” Ea s-a întors și I-a zis în aramaică: „Rabuni!”, adică „Învățătorule!” 17Isus i-a zis: „Nu Mă reține; pentru că încă nu am urcat la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că urc la Cel care este Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și al vostru.” 18Maria Magdalena s-a dus și i-a anunțat pe discipoli că L-a văzut pe Isus și că i-a spus aceste lucruri. 19În seara aceleiași zile care era prima din săptămână, Isus a apărut în locul unde erau adunați discipolii stând încuiați de frică să nu fie descoperiți de iudei. El a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pacea să fie cu voi!” 20Iar după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat semnele din mâini și din dreptul coastelor. Discipolii s-au bucurat când L-au văzut. 21Isus le-a zis din nou: „Pacea să fie cu voi! Vă trimit exact cum M-a trimis și Tatăl pe Mine!” 22După ce a spus aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: „Luați Spirit Sfânt! 23Dacă veți ierta păcatele cuiva, ele vor fi iertate; dar dacă nu le veți ierta, nu vor fi iertate.” 24Toma, care se mai numea și Geamăn, făcând parte dintre cei doisprezece, nu era cu ei atunci când a venit Isus. 25Ceilalți discipoli i-au zis: „L-am văzut pe Isus!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnele unde au fost cuiele ca să le pipăi cu degetul meu și dacă nu voi putea atinge cu mâna mea coastele Lui, nu (vă) voi crede.” 26După opt zile, discipolii lui Isus erau din nou în casă; și era și Toma împreună cu ei. În timp ce ușile erau încuiate, a venit Isus între ei și le-a zis: „Pacea să fie cu voi!” 27Apoi i-a zis lui Toma: „Vino cu degetul și verifică mâinile Mele. Pune mâna pe coastele Mele; și nu fi necredincios, ci credincios!” 28Răspunzând, Toma I-a zis: „Stăpânul meu și Dumnezeul meu!” 29Isus i-a zis: „Toma, tu ai crezut pentru că M-ai văzut. Dar cei care nu au văzut și (totuși) au crezut, sunt niște oameni fericiți.” 30Isus a mai făcut în fața discipolilor Săi multe alte minuni care nu sunt scrise în această carte. 31Dar aceste lucruri au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu; și crezând, să aveți viața în numele Lui.
Selectat acum:
Ioan 20: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion