YouVersion
Pictograma căutare

Iov 1

1
1A trăit cândva în țara Uț un om care se numea Iov. El era curat în sufletul lui, se comporta corect, avea frică de Dumnezeu și evita să facă ce este rău. 2În familia lui s-au născut șapte fii și trei fiice. 3Acest om avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgari și un mare număr de slujitori. Era cel mai remarcabil dintre toți locuitorii din Est. 4Fiii lui aveau obiceiul să organizeze, pe rând, câte un banchet în casa fiecăruia dintre ei. Le chemau acolo și pe cele trei surori ale lor, ca să mănânce și să bea împreună cu ei. 5Când se termina unul dintre banchetele lor, Iov îi chema și îi sfințea. El se trezea dimineața devreme și oferea (lui Iahve) arderi integrale pentru fiecare dintre ei, zicând: „Este posibil ca fiii mei să fi păcătuit și să Îl fi supărat pe Dumnezeu în inimile lor.” Acesta era obiceiul lui Iov. 6Într-o zi, fiii lui Dumnezeu au venit și s-au prezentat înaintea lui Iahve. Printre cei veniți acolo era și Satan. 7Atunci Iahve l-a întrebat: „De unde vii?” Satan i-a răspuns lui Iahve: „Am parcurs suprafața pământului. Vin de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 8Iahve l-a întrebat din nou pe Satan: „L-ai văzut pe sclavul Meu care se numește Iov? Nu mai există nimeni ca el pe pământ. El este un om cu sufletul curat, trăiește corect, are frică de Dumnezeu și evită să facă ce este rău!” 9Atunci Satan I-a răspuns lui Iahve: „Oare degeaba are Iov frică de Dumnezeu? 10Nu. Ci pentru că l-ai înconjurat cu protecția Ta; și ai grijă de familia lui! Tu ai binecuvântat tot ce lucrează el cu mâinile; și averile lui i s-au înmulțit în țară. 11Dar atinge-Te acum cu mâna Ta de tot ce are; și vei vedea că Te va blestema în mod direct!” 12Iahve i-a răspuns lui Satan: „Îți permit să faci tot ce vrei cu ce are el. Dar lui să nu îi faci nimic rău!” Atunci Satan a plecat din fața lui Iahve. 13Într-o zi, în timp ce fiii și fiicele lui mâncau și beau vin în casa celui mai mare dintre ei – care era primul născut (în familia lui Iov) –, 14a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi trăgeau plugul iar măgărițele pășteau lângă ei, 15niște sabeeni au venit rapid în forță împotriva lor și au luat aceste animale; iar pe slujitori i-au tăiat cu sabia. Doar eu am scăpat, ca să te anunț despre acest lucru!” 16În timp ce încă vorbea acela, un altul a venit și i-a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile și slujitorii (care erau cu ele). Acest foc i-a ars total. Doar eu am scăpat, ca să te anunț despre ce s-a întâmplat.” 17În timp încă vorbea și acela, a venit un altul care i-a zis: „Niște caldeeni, împărțiți în trei grupuri, au venit în forță și ți-au luat cămilele; iar pe slujitori i-au tăiat cu sabia. Doar eu am scăpat, ca să te anunț despre ce s-a întâmplat.” 18În timp ce încă vorbea și acela, a venit un altul care i-a zis: „Fiii tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare – care este primul născut (dintre ei). 19Atunci, instantaneu a venit un mare vânt dinspre deșert. El a lovit în forță chiar în cele patru colțuri ale casei. Astfel, ea s-a prăbușit peste tineri; și (toți) au murit. Doar eu am scăpat, ca să te anunț despre acest lucru!” 20Atunci Iov s-a ridicat, și-a sfâșiat haina lungă pe care o purta la exterior peste celelalte haine și și-a ras părul de pe cap. Apoi a căzut pe pământ, s-a închinat 21și a zis: „Când m-a născut mama mea, am venit în această lume fără să dețin ceva. Acum mă voi întoarce în pământ la fel cum am venit (pe el)! Iahve a dat și tot El a luat. Să fie binecuvântat numele Lui!” 22În toate aceste circumstanțe, Iov nu a păcătuit (deloc). El nu a formulat nicio acuzație împotriva lui Dumnezeu.

Selectat acum:

Iov 1: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te