YouVersion
Pictograma căutare

Iov 6

6
1Iov a răspuns: 2„O, dacă mi s-ar putea cântări durerea; și dacă mi-ar fi pus necazul în cântar! 3Ar fi mai grele decât nisipul mării. Acum sper că înțelegeți de ce cuvintele mele au fost atât de exagerate. 4Am vorbit astfel pentru că săgețile Celui Omnipotent au trecut prin mine; și sufletul meu le bea otrava. Panica venită de la Dumnezeu avansează ca o armată care se deplasează împotriva mea. 5Oare rage măgarul sălbatic atunci când are iarbă? Sau mugește boul când are ce să mănânce? 6Se mănâncă oare fără sare ceva care nu are gust (fără ea)? Are vreun gust albușul de ou? 7Nu mă ating de o asemenea mâncare, pentru că mă îmbolnăvește. 8O, ce bine ar fi dacă aș avea acum ce îmi doresc și dacă Dumnezeu mi-ar satisface dorința! 9Vreau ca Dumnezeu să accepte să mă strivească, să Își întindă mâna și să mă distrugă total! 10Îmi va rămâne măcar această consolare; și ea îmi va fi unica bucurie în durerea care nu se mai termină! Astfel, mă voi bucura de faptul că nu am încălcat niciodată cuvintele Celui Sfânt. 11Ce forță mai am ca să mai sper? Cât de îndepărtat îmi este sfârșitul, ca să mai am răbdare? 12Am eu rezistența pietrei? Este oare carnea mea de bronz? 13Cu certitudine, eu nu mă pot ajuta! Orice susținere îmi este refuzată! 14Cel descurajat beneficiază de mila prietenului lui. Altfel nu ar mai avea frică de Cel Omnipotent. 15Dar frații mei sunt înșelători ca un pârâu. Ei seamănă cu albia pâraielor care ies din matcă. 16Se comportă ca viiturile care vin tulburi din cauza gheții unde a stat ascunsă zăpada. 17Când se încălzește vremea (în mod excesiv), pâraiele seacă; și când este cald, li se usucă albia. 18Caravanele se întorc din drum ca să caute apă în ele; dar apoi se duc în deșert până nu se mai văd. Și în final, ele mor. 19Caravanele din Tema privesc la acele pâraie; iar călătorii din Șeba se uită la ele și speră că vor avea apă. 20Dar toți sunt rușinați pentru că s-au încrezut în ele. Ajung acolo doar ca să fie dezamăgiți. 21Ca ele sunteți și voi pentru mine. Îmi vedeți necazul; și vă temeți. 22Am zis eu vreodată să îmi faceți un cadou sau să dați mită pentru mine din bogăția voastră? 23Oare v-am cerut să mă scăpați din mâna vreunui dușman sau să mă salvați de vreun exploatator? 24Învățați-mă și voi tăcea; arătați-mi unde am greșit! 25Vai, cât de dureroase sunt cuvintele corecte! Dar oare ce demonstrează reproșurile voastre? 26Vreți să mă certați pentru ce am spus și să luați ca vorbe fără valoare cuvintele unui om descurajat? 27Voi vă jucați chiar și cu viața orfanilor; vă trădați chiar și prietenul! 28Dar acum vă rog să priviți la mine! Oare voi avea curajul să vă mint? 29Încetați! Nu fiți incorecți! Opriți-vă! Vorbesc despre dreptatea mea! 30Este vreo nedreptate pe limba mea? Oare nu a evitat gura mea să pronunțe ceva rău?

Selectat acum:

Iov 6: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te