Luca 2
2
1În acea vreme, Cezar Augustus a decretat un recensământ al tuturor oamenilor din imperiu. 2Acel recensământ a fost primul de acest fel în perioada guvernării lui Quirinius în Siria. 3Înregistrarea tuturor locuitorilor imperiului se făcea pentru fiecare cetățean în localitatea originii strămoșilor lui. 4Pentru că provenea genealogic din (regele) David, Iosif a plecat și el din orașul Nazaret aparținând provinciei Galileea, în Betleem care aparținea de provincia Iudeea. 5Acolo urma să se înregistreze în evidența populației (imperiului) împreună cu Maria – logodnica lui – care era însărcinată. 6În timp ce erau acolo, Maria ajunsese la termenul când trebuia să nască. 7Astfel, a născut pe primul ei copil. Era un băiat. L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că nu găsiseră loc de găzduire într-un han. 8În acea regiune existau niște păstori care stăteau cu oile pe câmp și le păzeau în timpul nopții. 9Atunci un înger al lui Iahve a apărut înaintea lor, iar gloria lui a produs o lumină de mare intensitate. Păstorii s-au speriat foarte rău. 10Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți! Vă aduc o veste bună care va produce o mare bucurie întregului popor. 11Astăzi vi S-a născut un Salvator în orașul lui David. El este Cristos, Stăpânul! 12Îl veți putea recunoaște astfel: veți găsi un copil nou-născut înfășat în scutece și culcat într-o iesle.” 13Atunci a apărut în mod instantaneu o mulțime de îngeri care s-a unit cu el în lauda la adresa lui Dumnezeu, zicând: 14„Glorie lui Dumnezeu și pace pe pământ între oamenii pe care El îi agreează!” 15După ce s-au întors îngerii în cer, păstorii au vorbit astfel între ei: „Să mergem la Betleem, ca să vedem personal lucrurile pe care ni le-a revelat Iahve.” 16Au plecat repede; și când au ajuns, au găsit pe Maria și pe Iosif împreună cu ieslea în care era culcat copilul lor. 17După ce L-au văzut, au relatat (părinților Lui) ce li se spusese despre Copil. 18Toți (ceilalți) care auzeau relatarea păstorilor, rămâneau foarte surprinși. 19Dar Maria reținea totul cu mare atenție și se gândea profund la ce spuneau ei. 20Păstorii au plecat (la turmele lor) glorificându-L și lăudându-L pe Dumnezeu pentru toată revelația pe care le-o oferise și pentru că ea a fost confirmată apoi de tot ce au văzut și de tot ce au auzit. 21Când copilul a împlinit opt zile, trebuia circumcis. Atunci I-au pus numele Isus. Despre acest nume vorbise îngerul (Mariei) înainte ca El să fi fost conceput (în uterul ei). 22După ce au trecut zilele stabilite prin legea dată prin Moise referitoare la purificarea lor, Iosif și Maria au dus Copilul la Ierusalim, ca să Îl dedice lui Iahve. 23Aceasta era prevederea legii lui Iahve: dacă primul copil este băiat, va fi oferit lui Iahve. 24Ei au respectat această regulă care spunea că I se va oferi lui Iahve un sacrificiu (ca înlocuitor al copilului) format dintr-o pereche de turturele sau din doi pui de porumbel. 25În Ierusalim era un om care se numea Simeon. El era religios, corect (în relația lui cu Iahve) și aștepta ca Israel să fie salvat de Dumnezeu. Spiritul Sfânt care îl ghida, 26îl anunțase că nu va muri înainte să Îl vadă pe Cristos – pe Cel Trimis de Iahve. 27Simeon a venit în Templu impulsionat de Spiritul Sfânt, tocmai atunci când Copilul Isus a fost adus de părinții Lui ca să respecte poruncile legii referitoare la El. 28Simeon L-a luat pe brațe și a binecuvântat apoi pe Dumnezeu, zicând: 29„Stăpâne, de-acum eliberează-l pe sclavul Tău în pace, așa cum ai promis; 30pentru că am văzut salvarea pe care ai trimis-o 31și pe care o pregătiseși în prezența tuturor popoarelor. 32Ea este lumina care a fost revelată tuturor națiunilor și care va fi gloria poporului Tău – Israel!” 33Tatăl și mama Copilului se mirau de cuvintele pe care le spunea Simeon (despre El). 34Acesta i-a binecuvântat și a zis mamei Lui care se numea Maria: „Acest Copil este destinat să fie cauza căderii și a ridicării multora din Israel. El va fi remarcat prin opoziția pe care o va suporta din partea oamenilor. 35Chiar și sufletul tău va fi «penetrat de o sabie», atunci când mulți își vor prezenta în public concluziile lor (cu privire la El).” 36Acolo mai exista și o profetesă care se numea Ana. Ea era fata lui Fanuel care provenea din urmașii lui Așer. Ana era acum bătrână și văduvă, după ce conviețuise șapte ani cu fostul ei soț. 37Avea optzeci și patru de ani. Nu pleca din zona templului, ci slujea permanent lui Dumnezeu, postind și rugându-se. 38În acele momente, a venit și ea; și lăudând pe Dumnezeu, a început să vorbească despre Isus tuturor celor care așteptau salvarea Ierusalimului. 39După ce au respectat tot ce prevedea legea lui Iahve, s-au întors în orașul Nazaret care aparținea de provincia Galileea. 40Copilul creștea fizic și Se umplea de înțelepciune. Iar Dumnezeu Îi oferea permanent grația Sa. 41În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Paștelui, părinții lui Isus se duceau la Ierusalim. 42Când avea El doisprezece ani, s-au dus la Ierusalim conform obiceiului sărbătorii. 43După zilele consacrate sărbătorii, în timp ce părinții Lui se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim fără ca ei să observe acest lucru. 44Crezând că El este printre oamenii care călătoreau împreună cu ei, au mers o zi și apoi L-au căutat în grupul rudelor și în cel al cunoscuților lor; 45dar nu L-au găsit. Atunci s-au întors în Ierusalim ca să Îl caute. 46După trei zile, L-au găsit în templu, stând între învățători pe care îi asculta și cărora le punea întrebări. 47Toți cei care Îl auzeau, rămâneau foarte surprinși de perspicacitatea Lui și de răspunsurile pe care le oferea. 48Când L-au văzut părinții Lui, au fost (și ei) foarte surprinși. Mama Lui I-a zis: „Fiule, de ce ai avut acest comportament? Tatăl Tău împreună cu mine Te-am căutat îngrijorați!” 49El le-a zis: „De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” 50Dar ei nu au înțeles ce a vrut să le spună. 51Apoi a plecat împreună cu părinții și au ajuns la Nazaret; iar El asculta de ei. Mama Lui reținea în memorie toate aceste cuvinte. 52Isus progresa fizic și intelectual, fiind înțelept și agreat atât de Dumnezeu, cât și de oameni.
Selectat acum:
Luca 2: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion