Luca 5
5
1Stând lângă Lacul Ghenezaret, mulțimile de oameni produceau aglomerație în jurul Lui, ca să audă (cât mai de aproape) Cuvântul lui Dumnezeu. 2Isus a observat două bărci la mal. Erau ale unor pescari care coborâseră din ele ca să își curețe plasele de pescuit. 3El a urcat în una dintre ele. Aceea era barca lui Simon. Isus l-a rugat să o depărteze puțin de mal. Apoi El a stat jos în barcă și de acolo învăța mulțimile de oameni. 4Când Și-a terminat cuvântările, Isus i-a zis lui Simon: „Depărtează barca spre zona cu apă adâncă și lansați-vă plasele pentru pescuit”. 5Răspunzându-I, Simon a zis: „Învățătorule, am obosit toată noaptea încercând astfel; și nu am prins nimic! Dar dacă spui Tu, vom (mai) lansa plasele (odată).” 6După ce le-au lansat, au prins în ele atât de mulți pești, încât amenințau să se rupă. 7Au cerut ajutorul celor care erau în cealaltă barcă. Astfel au reușit să umple cu pești ambele bărci până la limita lor de plutire. 8Când a văzut Simon Petru tot ce s-a întâmplat, s-a dus la Isus și I-a zis stând în genunchi: „Doamne, pleacă de la mine: sunt un om păcătos!” 9A spus aceste cuvinte pentru că era foarte impresionat de modul special în care pescuiseră. 10Aceeași reacție au avut și prietenii lui Simon. Aceștia se numeau Iacov și Ioan. Ei erau fiii lui Zebedei. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Fii liniștit! De acum încolo vei fi pescar de oameni!” 11După ce au adus bărcile la mal, ei au lăsat totul și au mers după El. 12Cu altă ocazie, Isus a fost întâlnit de un lepros într-un oraș. Acesta s-a aruncat la pământ în fața Lui și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți (de lepră)!” 13Isus, întinzând mâna, s-a atins de el și a zis: „Da, vreau! Fii curățat (de boală)!” Atunci lepra a dispărut imediat. 14Isus i-a ordonat să nu spună nimănui despre ce i s-a întâmplat. Apoi a adăugat: „Du-te la preot; și când te vei prezenta în fața lui (ca să fii examinat), să oferi ca evidență necesară lor ce a stabilit Moise pentru vindecarea ta.” 15Oamenii vorbeau tot mai mult despre Isus și veneau la El în mare număr ca să Îl asculte și ca să fie vindecați de bolile lor. 16Iar El Se ducea în locuri pustii; și Se ruga acolo. 17În altă zi, în timp ce învăța mulțimile de oameni, Isus era însoțit de forța lui Iahve care Îi oferea posibilitatea să facă minuni. Acolo erau prezenți și niște farisei împreună cu (unii) învățători ai legii (mozaice), veniți din toate satele Galileeii, din ale Iudeeii și din Ierusalim. 18S-a întâmplat că niște oameni transportaseră cu targa pe unul care era paralizat și intenționau să ajungă cu el în fața lui Isus. 19Dar pentru că nu puteau să intre din cauza aglomerației, s-au urcat pe acoperișul casei (în care era El) și au coborât prin tavan paraliticul cu targa în care stătea, lăsându-l în mijlocul ei, chiar în fața lui Isus. 20Când le-a văzut credința, Isus a zis (paralizatului): „Omule, păcatele tale sunt iertate!” 21Învățătorii legii (mozaice) au început să protesteze, gândind astfel: „Cine Se crede Acesta? A pronunțat o blasfemie! Numai Dumnezeu poate ierta păcatele!” 22Isus cunoștea ce gândeau ei și le-a zis: „De ce protestați în interiorul vostru? 23Ce este mai ușor să zici: «Îți sunt iertate păcatele!», sau «Ridică-te și umblă (sănătos)!»? 24Dar pentru a vă demonstra că Fiul omului este autorizat pe pământ să ierte păcatele (oamenilor), «Îți ordon», a zis El paraliticului, «să te ridici, să îți strângi patul și să te duci acasă!»” 25Atunci, în mod instantaneu, acel om s-a ridicat din targa în care stătuse, a strâns-o și s-a dus acasă glorificând pe Dumnezeu. 26Toți au rămas foarte surprinși și s-au speriat, exclamând: „Azi am asistat la ceva deosebit!” 27După ce a ieșit, Isus a văzut un colector de taxe numit Levi, stând în locul (special) destinat acestui serviciu. El i-a zis: „Vino după Mine!” 28Acel colector de taxe a abandonat orice (altă) activitate și a mers după Isus. 29Ajuns acasă, Levi a organizat o masă festivă la care, împreună cu ei, au participat mulți alți oaspeți. 30Fariseii și învățătorii legii mozaice comentau și au zis discipolilor Săi: „De ce mâncați și beți împreună cu colectorii de taxe și cu păcătoșii?” 31Isus le-a răspuns, zicând: „Oamenii care au nevoie de medic sunt cei bolnavi, nu aceia (declarați) sănătoși! 32Eu nu am venit cu intenția să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.” 33Ei I-au (mai) zis: „(Am observat că) discipolii lui Ioan și cei ai fariseilor postesc frecvent și fac rugăciuni, în timp ce ai Tăi (doar) mănâncă și beau.” 34Isus le-a răspuns: „Oare puteți pretinde participanților la nuntă să postească în timp ce mirele este cu ei (la masă)? 35Vor veni (și) acele zile când mirele va fi luat dintre ei; și atunci vor posti.” 36Le-a mai spus și o parabolă: „Nimeni nu rupe un petic dintr-o haină nouă ca să îl pună la una veche. Dar dacă ar proceda așa, ar rupe haina nouă, iar peticul luat de la ea nu s-ar potrivi la cea veche. 37Nici vinul nou nu se pune în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile vechi și se varsă. 38Vinul nou trebuie pus în burdufuri noi; și astfel se vor păstra amândouă. 39Nimeni nu dorește să bea vin nou după ce a băut din cel vechi. Justificarea (oricui) este aceasta: «Vinul vechi este mai bun!»”
Selectat acum:
Luca 5: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion