Matei 27
27
1Dimineața devreme, toți liderii preoților și bătrânii poporului au decis organizarea unui consiliu pentru a definitiva planul cu privire la omorârea lui Isus. 2După ce L-au legat, L-au dus și L-au predat guvernatorului Pilat din Pont. 3Atunci Iuda, trădătorul, când a constatat că Isus fusese condamnat la moarte, a regretat ce făcuse. Apoi a adus înapoi cele treizeci de monede de argint și le-a dat liderilor preoților și bătrânilor, 4zicând: „Am păcătuit; pentru că am trădat un Om căruia I se va vărsa sângele fără să fie vinovat!” Ei au răspuns: „Nu ne interesează. Este propria ta decizie!” 5Iuda a aruncat aceste monede de argint în templu și apoi s-a spânzurat. 6Liderii preoților au adunat banii de argint și au zis: „Nu ne putem permite să îi punem în cutia cu donații pentru templu, pentru că reprezintă contravaloarea unei vieți omenești…” 7După ce s-au consultat, au cumpărat cu acei bani „Grădina Olarului”, pentru a fi folosită ca cimitir pentru înmormântarea celor care nu erau evrei. 8Acest fapt a făcut ca acea grădină să se numească până astăzi „Grădina sângelui”. 9Astfel s-a întâmplat exact cum a fost prezis prin intermediul profetului Ieremia, care zisese: „Au luat cele treizeci de monede de argint – suma evaluării făcute de poporul Israel – 10și le-au folosit pentru (a cumpăra) «Grădina Olarului», cum îmi spusese Iahve.” 11Isus a fost prezentat în fața guvernatorului. Acesta L-a întrebat: „Ești Tu Regele iudeilor?” Isus i-a răspuns: „Da! Sunt!” 12Dar nu a răspuns nimic la acuzațiile liderilor preoților și ale bătrânilor. 13Atunci Pilat I-a zis: „Nu auzi de câte lucruri Te acuză ei?” 14Isus nu a mai pronunțat ca răspuns nici măcar un cuvânt. Acest fapt l-a făcut pe guvernator să rămână foarte surprins. 15La fiecare sărbătorire a Paștelor, guvernatorul obișnuia să elibereze un deținut – cel pe care îl doreau oamenii din societatea iudaică. 16Atunci exista în închisoare un deținut notoriu numit Baraba. 17În timp ce erau ei adunați, Pilat le-a zis: „Pe care doriți să vi-l eliberez: pe Baraba, sau pe Isus care Se numește (și) Cristos?” 18El știa că Isus îi fusese predat din invidia celor care i L-au adus. 19În timp ce stătea pe scaunul de judecător, Pilat a primit un mesaj de la soția lui, care îi spunea: „Să nu te implici deloc în acest caz. Ține cont de faptul că ai de-a face cu un om corect; și din cauza Lui, noaptea trecută, am avut un coșmar în vis.” 20Liderii preoților și bătrânii (evreilor) au convins mulțimea de oameni să ceară eliberarea lui Baraba și omorârea lui Isus. 21Guvernatorul a vorbit, zicând: „Pe care dintre cei doi vreți să îl pun în libertate?” Ei au răspuns: „Pe Baraba!” 22Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus care Se numește (și) Cristos?” Ei au răspuns: „Să fie crucificat!” 23Guvernatorul a zis: „Dar ce rău a comis?” Ei au început să strige și mai tare: „Să fie crucificat!” 24Când a constatat că nu se rezolvă nimic și că agitația crește, Pilat a luat apă, și-a spălat mâinile în public și a zis: „Eu sunt nevinovat în legătură cu omorârea acestui om corect! Este problema voastră, pentru care vă asumați răspunderea.” 25Atunci au strigat toți: „Acceptăm ca noi și copiii noștri să fim responsabili de vărsarea sângelui Lui!” 26Atunci Pilat le-a eliberat pe Baraba; iar pe Isus L-a predat ca să fie crucificat, după ce a ordonat să fie bătut cu nuiele. 27Soldații guvernatorului au adus pe Isus în sala de judecată și s-au adunat în jurul Lui. 28L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină roșie. 29Au împletit o coroană de spini pe care I-au pus-o pe cap; apoi I-au pus o trestie în mâna dreaptă, îngenuncheau înaintea lui, Îl ridiculizau și ziceau: „Să trăiești, Regele iudeilor!” 30Scuipau spre El, Îi luau trestia și Îl loveau cu ea în cap. 31După ce și-au bătut joc de El în acest mod, L-au dezbrăcat de haina roșie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus la locul de execuție prin crucificare. 32În timp ce ieșeau din oraș, au întâlnit pe un om din Cirena care se numea Simon; și l-au obligat să ducă crucea lui Isus. 33Când au ajuns într-un loc numit „Golgota” care înseamnă „Locul craniului”, 34I-au dat să bea vin amestecat cu pelin; dar după ce a gustat, a refuzat să îl bea. 35După ce L-au crucificat, I-au împărțit hainele între ei, trăgând la sorți. Astfel s-a întâmplat exact ce fusese anunțat prin intermediul profetului care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei; și au tras la sorți pentru cămașa Mea.” 36Apoi au stat jos și Îl păzeau. 37Deasupra capului, I-au scris vina: „Acesta este Isus, Regele iudeilor”. 38Împreună cu El au (mai) fost crucificați doi tâlhari: unul la dreapta și celălalt la stânga Lui. 39Cei care treceau și priveau ce se întâmpla, Îl ridiculizau, dădeau din cap și ziceau: 40„Tu care (ai zis că) strici Templul și că îl reconstruiești în trei zile, salvează-Te (mai întâi) pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” 41Liderii preoților împreună cu scribii și cu bătrânii, Îl ridiculizau și ei, zicând: 42„Pe alții «i-a salvat»; dar pe Sine nu Se poate salva! Dacă este Regele Israelului, să coboare acum de pe cruce și vom crede în El! 43S-a încrezut în Dumnezeu?! Să Îl scape acum Dumnezeu, dacă Îl iubește! Pentru că a pretins că este Fiul lui Dumnezeu!” 44Tâlharii care erau crucificați împreună cu El, Îl insultau în mod asemănător. 45De la a șasea oră a zilei până la a noua, s-a făcut întuneric în toată țara. 46Când era a noua oră din zi, Isus a strigat cu voce tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai abandonat?” 47Unii dintre cei care stăteau acolo, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Îl strigă pe Ilie.” 48Imediat, unul dintre ei a luat un burete, l-a înmuiat în oțet, l-a pus în capătul unei trestii și i L-a dat să bea. 49Dar ceilalți ziceau: „Lasă-L! Să vedem dacă va veni Ilie să Îl salveze!” 50Isus a strigat din nou cu mare intensitate în voce; și apoi a murit. 51Imediat, perdeaua din interiorul templului s-a rupt pe la mijloc de sus până jos. Pământul a produs un cutremur, stâncile s-au despicat, 52mormintele s-au deschis și mulți sfinți au înviat în corpurile pe care le avuseseră inițial. 53Ei au ieșit din morminte; și după învierea Lui, au intrat în oraș, prezentându-se în fața multora. 54Centurionul și cei care păzeau pe Isus împreună cu el, s-au speriat foarte mult în timp ce observau cutremurul și tot ce s-a întâmplat. Ei au zis: „Suntem siguri că Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” 55Acolo erau și multe femei care priveau de la depărtare. Ele urmaseră pe Isus din Galileea, ca să Îi slujească. 56Între ele era Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov și a lui Iose, împreună cu soția lui Zebedei. 57Spre seară a venit un om bogat din Arimateea. Se numea Iosif și era un discipol al lui Isus. 58El s-a dus la Pilat și i-a cerut aprobarea să ia corpul lui Isus de pe cruce. Pilat a dat ordin să îi fie dat. 59Iosif a luat corpul lui Isus și l-a înfășurat într-o pânză curată de in. 60Apoi l-a pus într-un mormânt care fusese săpat în stâncă și care era proprietatea lui. La sfârșit, a rostogolit o mare piatră la intrarea în mormânt și a plecat. 61Maria Magdalena și cealaltă Marie erau acolo și stăteau în fața mormântului. 62A doua zi, care urmează zilei Pregătirii (pentru sărbătoare), liderii preoților și fariseii s-au dus împreună la Pilat 63și i-au zis: „Stăpâne, ne-am amintit că Acel înșelător, în timp ce era viu, a zis: «După trei zile voi învia!» 64Dorim să dai ordin ca mormântul să fie bine păzit până a treia zi. Să nu existe posibilitatea ca discipolii Lui să vină să Îi fure corpul și apoi să spună că a înviat. Dacă totuși s-ar întâmpla așa, această eroare finală ar fi mai gravă decât prima.” 65Pilat le-a zis: „Aveți la dispoziție o gardă. Duceți-vă și păziți cum puteți.” 66Ei au plecat și au asigurat paza mormântului, sigilând piatra și instalând garda.
Selectat acum:
Matei 27: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion