Urmează prezentarea urmașilor lui Aaron și ai lui Moise, începând din timpul în care Iahve a vorbit cu Moise pe muntele Sinai. Fiii lui Aaron s-au numit: Nadab – primul născut – apoi Abihu, Elazar și Itamar. Acestea sunt numele descendenților lui Aaron. Ei au fost preoții care „au primit ungerea”; și astfel, Moise i-a consacrat în slujba preoției. Nadab și Abihu au murit înaintea lui Iahve în deșertul Sinai, atunci când au venit cu foc străin înaintea Lui. Ei nu au (mai) avut urmași. Elazar și Itamar au slujit ca preoți în prezența tatălui lor numit Aaron. Iahve i-a zis lui Moise: „Prezintă-te împreună cu cei din clanul lui Levi și pune-i înaintea preotului Aaron, pentru ca ei să îi slujească. Să îl ajute în activitățile pe care le are de făcut atât pentru el, cât și pentru întreaga adunare, înaintea cortului Întâlnirii. Vor sluji pentru Tabernacol. Atunci când își fac slujba la Tabernacol, aceștia trebuie să aibă grijă de toate lucrurile din cortul Întâlnirii și să ajute la punerea în practică a poruncilor date în acest sens israelienilor. Să îi dai în subordine lui Aaron pe leviți și pe urmașii lor. Ei vor fi aceia dintre israelieni care trebuie să îi fie încredințați total și permanent lui Aaron. Să ceri lui Aaron și urmașilor lui să își respecte datoria în ce privește preoția; iar străinul care se va apropia (ca să se implice în ea), să fie omorât.” Iahve i-a mai zis lui Moise: „Să știi că i-am luat pe leviți din mijlocul israelienilor, în locul tuturor copiilor născuți primii în familiile lor. Leviții vor fi ai Mei; pentru că toți primii-născuți sunt ai Mei. Atunci când i-am lovit cu moartea pe toți primii-născuți din teritoriul Egiptului, i-am luat special pentru Mine pe toți primii-născuți din Israel: atât dintre oameni, cât și dintre animale. Ei vor fi ai Mei. Eu sunt Iahve!” Iahve i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, zicându-i: „Numără-i pe leviți conform familiilor și clanurilor lor. Să numeri fiecare bărbat care are vârsta de cel puțin o lună.” Moise i-a numărat așa cum îi spusese Cuvântul lui Iahve – exact cum i s-a poruncit. Numele descendenților lui Levi au fost: Gherșon, Chehat și Merari. Urmează numele descendenților lui Gherșon, din care s-au dezvoltat clanurile lor: Libni și Șimei. Fiii lui Chehat, deveniți fondatorii clanului (lor), au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. Iar fiii lui Merari, fondatorii clanului (lor), au fost: Mahli și Muși. Acestea sunt clanurile leviților, conform familiilor lor. Din Gherșon provine atât clanul lui Libni, cât și cel al lui Șimei. Acestea formează clanurile gherșoniților. Cei luați în evidență, după ce au fost numărați toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, erau șapte mii cinci sute. Clanurile gherșoniților și-au organizat tabăra în spatele Tabernacolului, în partea de est. Conducătorul familiilor gherșoniților era Eliasaf – fiul lui Lael. Responsabilitatea descendenților lui Gherșon în cortul Întâlnirii era să aibă grijă de Tabernacol, de acoperișul cortului și de draperia de la intrarea în cortul Întâlnirii. Mai erau responsabili atât de draperiile curții, de draperia de la intrarea în curtea din jurul Tabernacolului și a altarului, cât și de funii. Din Chehat provin următoarele clanuri: al amramiților, al ițhariților, al hebroniților și al uzieliților. Acestea au fost clanurile chehatiților. După ce au fost numărați toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, a rezultat un număr de opt mii șase sute de bărbați. Aceștia aveau grijă de lucrurile Sanctuarului. Clanurile chehatiților și-au stabilit tabăra în partea de sud a Tabernacolului. Conducătorul familiilor din clanurile chehatiților era Elițafan – fiul lui Uziel. Responsabilitatea lor era să aibă grijă de acel Cufăr special, de masă, de suportul surselor lumină, de altare, de uneltele Sanctuarului, cu care preoții își făceau slujba, și de draperie. Șeful conducătorilor leviților era Elazar – fiul preotului Aaron. El îi supraveghea pe aceia care aveau grijă de Sanctuar. Din Merari provine atât clanul lui Mahli, cât și cel al lui Muși. Acestea (două) formează clanurile lui Merari. Cei luați în evidență, după ce au fost numărați toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, erau șase mii două sute. Conducătorul familiilor din clanurile lui Merari era Țuriel – fiul lui Abihail. Ei și-au organizat tabăra în partea de nord a Tabernacolului. Responsabilitatea dată descendenților lui Merari era să aibă grijă de scândurile Tabernacolului, de bare, de stâlpi, de postamente și de toate uneltele care aparțineau acestora. Ei mai aveau grijă de stâlpii care înconjurau curtea, de postamentele acestora, de țăruși și de funii. Cei care și-au stabilit tabăra înaintea Tabernacolului, în partea de est – chiar în fața cortului Întâlnirii, spre Est – erau Moise, Aaron și fiii lui. Aceștia se îngrijeau să realizeze tot ce (mai) trebuia făcut pentru israelieni în legătură cu Sanctuarul. Oricine altcineva care se apropia (de acea zonă), era omorât. Toți leviții pe care i-a numărat Moise împreună cu Aaron conform poruncii lui Iahve, încadrați în clanurile lor, adică toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, au fost douăzeci și două de mii. Apoi Iahve i-a zis lui Moise: „Numără-i pe toți primii născuți băieți ai israelienilor. Acești copii trebuie să aibă vârsta de cel puțin o lună. Fă o listă cu numele lor. Eu sunt Iahve! Pe leviți să îi iei pentru Mine în locul tuturor primilor născuți ai israelienilor; iar vitele leviților să le fie luate în locul tuturor primilor născuți ai vitelor israelienilor!”