YouVersion
Pictograma căutare

Numeri 30

30
1Moise a zis conducătorilor clanurilor lui Israel: „Ascultați ce poruncește Iahve: 2«Când un om face o promisiune lui Iahve sau un jurământ, legându-se printr-o obligație, să nu își încalce cuvântul, ci să respecte tot ce a promis. 3Este posibil ca o femeie tânără, care încă mai locuiește în casa tatălui ei, să facă o promisiune lui Iahve, legându-se astfel printr-o obligație. 4Dacă tatăl ei află de promisiunea și de obligația pe care aceasta și-a făcut-o și nu îi spune nimic, atunci toate promisiunile și obligațiile prin care ea s-a legat, vor rămâne valabile. 5Dar dacă tatăl ei îi interzice să respecte ce a promis în ziua când află despre acest fapt, atunci niciuna dintre promisiunile sau obligațiile prin care ea s-a legat, nu mai sunt valabile. Iahve o va ierta, pentru că tatăl ei i-a interzis respectarea acelor promisiuni. 6Este posibil și ca ea să se mărite după ce a făcut promisiunea; sau poate că s-a legat printr-o obligație pe care și-a făcut-o promițând ceva cu gura ei. 7Dacă soțul ei află despre acestea și nu îi spune nimic, atunci promisiunile și obligațiile prin care ea s-a legat, vor rămâne valabile (și o vor obliga la respectarea lor). 8Dar dacă imediat după ce aude despre promisiunea ei, soțul ei îi interzice să facă așa cum a promis, el desființează promisiunea pe care ea a făcut-o sau obligația prin care soția lui s-a legat cu gura; iar Iahve o va ierta. 9Orice promisiune sau obligație făcută de o femeie văduvă sau divorțată, o va face datoare în ce privește respectarea ei. 10Este posibil ca o femeie care locuiește cu soțul ei, să facă promisiuni sau jurăminte, legându-se astfel printr-o obligație. 11Dacă soțul ei află de acest lucrul dar nu îi spune nimic și nu îi interzice (respectarea promisiunilor), atunci toate promisiunile pe care le-a făcut ea, vor rămâne valabile; și toate obligațiile prin care s-a legat, vor fi respectate. 12Dar dacă soțul ei le desființează valabilitatea în ziua când aude despre ele, atunci niciuna dintre promisiunile sau obligațiile prin care s-a legat cu gura ei, nu va mai fi valabilă. 13Soțul ei poate confirma sau desființa orice promisiune sau orice obligație prin care ea se leagă pentru ca să își smerească sufletul. 14Când soțul ei nu îi spune nimic despre acestea mai multe zile după ce a aflat, atunci el confirmă valabilitatea promisiunilor și obligațiilor ei. El spune astfel că este de acord cu promisiunile soției lui, pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a auzit despre ele. 15Dacă totuși le va contesta valabilitatea mai târziu, atunci vina ei (pentru nerespectarea promisiunilor) i se va transfera lui.»” 16Acestea sunt poruncile pe care Iahve i le-a dat lui Moise cu privire la relațiile dintre un soț și soția lui și dintre un tată și fiica lui care, în perioada tinereții ei, încă mai locuiește în casa acestuia.

Selectat acum:

Numeri 30: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te