YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 28

28
Psalm compus de David.
1„Doamne, strig (cerând ajutor) la Tine! Stânca mea, să nu rămâi surd la această strigare; pentru că altfel mă voi asemăna cu cei care coboară în groapă! 2Ascultă vocea mea care Te roagă atunci când strig spre Tine și când îmi ridic mâinile spre locul Tău foarte sfânt! 3Nu mă condamna împreună cu cei răi, ca un complice cu răufăcătorii care vorbesc de pace semenului lor în timp ce au în inimă numai răutate. 4Recompensează-i conform faptelor lor și în acord cu răutatea lucrărilor lor. Dă-le tot ce reclamă faptele mâinilor lor! Întoarce împotriva lor recompensa adecvată (faptelor lor)! 5Ei nu țin cont de lucrările lui Iahve și de faptele mâinilor Lui. Din această cauză, El îi va dărâma și nu îi va mai construi vreodată! 6Să fie binecuvântat Iahve; pentru că El a ascultat vocea mea atunci când m-am rugat Lui! 7Iahve este forța și protecția mea! În El mi se încrede inima; și (astfel) sunt ajutat. Așa se explică de ce inima mea mă determină să chiui de bucurie și să Îl laud prin cântecele mele! 8Iahve este forța poporului Său! El este fortăreața salvatoare pentru unsul Său (ca rege). 9Salvează-Ți poporul! Binecuvântează-Ți moștenirea! Păstorește-i și susține-i pentru eternitate!”

Selectat acum:

Psalmii 28: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te