YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 5

5
Pentru liderul muzical. Se cântă cu fluiere. Un Psalm compus de David.
1Ascultă-mi cererea, Doamne; și ia în considerare plângerea mea! 2Ascultă-mă când strig, Regele meu și Dumnezeul meu; pentru că Ție mă rog! 3Doamne, ascultă-mi vocea dimineața, când stau pregătit înaintea Ta și aștept (să îmi răspunzi). 4Tu nu ești un Dumnezeu căruia să Îi placă răutatea; și (astfel,) omul rău nu poate sta lângă Tine. 5Nici lăudăroșii nu pot să stea înaintea ochilor Tăi. Tu îi urăști pe toți cei care comit nedreptatea 6și îi duci la dezastru pe cei care fac declarații mincinoase. Iahve îi detestă pe oamenii care doresc intens să vadă curgând sânge și care sunt înșelători. 7Dar eu, beneficiind de marea Ta bunătate, voi intra în casa Ta; și cu reverență față de Tine, mă voi apleca până la pământ cu fața spre sfântul Tău templu. 8Doamne, condu-mă cu dreptatea Ta – din cauza dușmanilor mei! Netezește drumul Tău înaintea mea! – 9Nu este nimic adevărat în gura lor; iar interiorul le este plin de (dorințe de) distrugere. Gâtul le este un mormânt deschis; și înșală cu limbile lor. 10Condamnă-i, Dumnezeule! Să cadă în propriile lor capcane! Pentru multele lor păcate, alungă-i; pentru că s-au revoltat împotriva Ta! 11Să se bucure toți aceia al căror refugiu este în Tine! Ei să strige pentru totdeauna de bucurie! Ocrotește-i Tu, ca să strige de bucurie toți aceia care iubesc numele Tău! 12Tu îi binecuvântezi pe oamenii corecți, Doamne; iar bunăvoința Ta este folosită de ei ca un scut!

Selectat acum:

Psalmii 5: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te