Psalmii 62
62
Pentru liderul muzical. Dedicat lui Iedutun. Un Psalm compus de David.
1Sufletul meu își găsește liniștea numai în Dumnezeu; și numai de la El îmi vine salvarea. 2Numai El este stânca și scăparea mea. Dumnezeu este fortăreața mea. Niciodată nu voi fi destabilizat. 3„Până când veți continua să atacați omul acționând împreună ca să îl culcați pe pământ așa cum ați dărâma un zid înclinat sau un gard deteriorat?” 4Ei urmăresc doar să îl doboare din înălțimea unde este amplasat. Îndrăgesc minciuna; și în timp ce binecuvântează cu gura, blestemă în inima lor. 5„Sufletul meu, liniștea ta să fie numai în Dumnezeu; pentru că speranța mea vine de la El!” 6Numai Dumnezeu este stânca și salvarea mea. El este adăpostul meu fortificat; și nu voi fi destabilizat! 7Salvarea și gloria mea sunt asigurate de Dumnezeu care este o stâncă tare pentru mine. Adăpostul meu este (în) Dumnezeu. 8Poporule, încrede-te în El în orice vreme; și varsă-ți inima înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. 9Fiii oamenilor sunt doar o suflare. Oamenii sunt o minciună. Puși în talerele balanței, ei nu au valoare. Când sunt evaluați împreună, se constată că sunt mai ușori decât o suflare… 10Nu vă încredeți în forța de exploatare; și nici nu sperați inutil în realizarea planurilor voastre prin tâlhărie. Când vi se mărește forța (și autoritatea), nu permiteți inimii voastre să devină arogantă! 11Dumnezeu a vorbit o singură dată, iar eu am auzit de două ori: „Forța aparține lui Dumnezeu!” 12Stăpâne, Tu ești bun – pentru că recompensezi pe fiecare conform faptelor lui.
Selectat acum:
Psalmii 62: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion