Revelația 16
16
1Am auzit o voce care venea din Templu. Ea a spus celor șapte îngeri: „Duceți-vă și turnați pe pământ (ce aveți în) cele șapte vase ale mâniei lui Dumnezeu!” 2S-a dus primul înger și a turnat pe pământ ce avea în vas. Atunci pe oamenii care erau marcați cu semnul animalului și care se închinaseră imaginii lui, au apărut niște bube urâte și dureroase. 3Al doilea înger și-a turnat în mare ce avea în vas. Apa mării s-a făcut ca sângele unui cadavru; și toate vietățile din ea au murit. 4Al treilea înger și-a turnat conținutul vasului în râuri și în izvoare, care s-au transformat în sânge. 5Atunci l-am auzit pe îngerul apelor spunând: „Tu, Cel care ești și care erai, ai judecat și ai pus astfel în aplicare o sentință corectă! 6Pentru că ei au vărsat sângele sfinților și profeților, acum le-ai dat să bea sânge – exact ce merită!” 7Am auzit o voce care venea din zona altarului, zicând: „Da, Doamne, Dumnezeule Omnipotent, judecățile Tale sunt adevărate și corecte!” 8A venit al patrulea înger care a turnat peste soare ce avea în vasul lui. Atunci i s-a permis soarelui să ardă pe oameni cu o căldură ca a focului. 9Ei au fost obligați să suporte acea căldură arzătoare; și în loc să se pocăiască și să glorifice numele lui Dumnezeu care are autoritate să controleze aceste dezastre, au blasfemiat numele Său. 10Al cincilea înger și-a turnat conținutul vasului lui peste tronul animalului; și regatul lui a fost aruncat în întuneric, iar oamenii și-au mușcat limbile de durere. 11Nu s-au pocăit de faptele lor, ci L-au blasfemiat pe Dumnezeul cerului care le cauzase durerea și acele bube. 12Al șaselea înger a turnat ce avea în vasul lui peste acel râu mare numit Eufrat. Atunci râul a secat pentru a facilita venirea regilor din Est. 13Am văzut trei spirite rele ca niște broaște ieșind din gura dragonului, a animalului și a pseudo-profetului. 14Acestea sunt spirite demonice care fac minuni și care determină regii întregii lumi să se unească (într-o coaliție care va lupta) în războiul acelei mari zile a Dumnezeului Omnipotent. 15„Să știți că Eu vin ca un hoț! Cel care este vigilent și își păzește hainele ca să nu îi fie rușine umblând gol, este un om fericit!” 16Acele spirite rele i-au adunat pe regi în locul care în limba ebraică se numește „Armaghedon”. 17A venit apoi al șaptelea înger care a turnat în atmosferă ce avea în vasul lui. Și din Templu, s-a auzit venind din zona tronului o voce. Ea zicea cu o mare intensitate sonoră: „S-a terminat!”. 18Atunci au fost văzute fulgere și s-au auzit voci și tunete. A fost un mare cutremur de pământ, cum nu s-a mai întâmplat de când îl locuiesc oamenii. 19Marele oraș s-a rupt în trei părți; și (construcțiile din) orașele națiunilor lumii, au căzut. Dumnezeu Și-a amintit de marele Babilon și i-a dat (să bea din) cupa în care este vinul intensei Lui mânii… 20Au dispărut toate insulele; și nici munții nu au mai fost! 21A căzut din cer peste oameni o grindină cu bucăți care aveau fiecare aproximativ greutatea unui talant. Și din cauza acestui dezastru al grindinei care fusese atât de greu de suportat, oamenii au rostit cuvinte blasfematoare împotriva lui Dumnezeu.
Selectat acum:
Revelația 16: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion