YouVersion
Pictograma căutare

Revelația 21:2-10

Revelația 21:2-10 BVA

Am văzut sfântul oraș – noul Ierusalim – coborând din cer de la Dumnezeu. El era pregătit ca o mireasă împodobită pentru (întâlnirea cu) soțul ei. Am auzit venind din cer o voce care spunea cu o mare intensitate sonoră: „Acesta este cortul lui Dumnezeu cu oamenii (Săi)! El va veni să locuiască împreună cu ei. Aceștia sunt poporul Lui; și Dumnezeu va fi personal cu ei ca Dumnezeu al lor! El va șterge din ochii lor orice lacrimă; iar moartea nu va mai exista, pentru că acele lucruri care fuseseră inițial, au dispărut.” Cel care stătea pe tron, a zis: „Eu înnoiesc totul!” Apoi a mai zis: „Scrie! Pentru că aceste cuvinte sunt adevărate și demne de toată încrederea!” El mi-a spus: „S-a terminat! Eu sunt «Alfa» și «Omega» – începutul și sfârșitul. Celui care însetează îi voi oferi gratuit să bea din izvorul apei vieții. Cel care va obține victoria, va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, iar el va fi fiul Meu. Dar cei fricoși, necredincioși, cu un caracter urât, criminali, adulterini, vrăjitori, închinători la idoli împreună cu toți mincinoșii, au ca loc (în care vor sta) acel lac de foc și de sulf, care este a doua moarte.” A venit la mine unul dintre cei șapte îngeri care avuseseră fiecare câte un vas plin cu un dezastru dintre ultimele șapte. El mi-a spus: „Vino! Îți voi arăta acea mireasă care este soția Mielului!” M-a dus în Spirit pe un munte mare și înalt. De acolo mi-a arătat sfântul oraș – Ierusalimul – coborând din cer de la Dumnezeu.