YouVersion
Pictograma căutare

Romani 15

15
1Dar noi, care suntem maturi (spiritual), avem datoria să suportăm specificul celor imaturi și să nu luăm decizii care ar satisface doar convingerile noastre. 2Fiecare dintre noi trebuie să (ajungă să) fie agreat de ceilalți având în vedere binele și edificarea lor spirituală. 3De fapt, nici măcar Cristos nu a urmărit să Își satisfacă propriile Lui dorințe, ci a trăit exact cum este scris (în Scripturi): „Insultele celor care Te calomniau, au fost suportate de Mine.” 4Tot ce conțin Scripturile, a fost scris pentru instruirea noastră; și astfel, speranța pe care o avem, (poate) să fie susținută de răbdarea despre care vorbesc Scripturile și de încurajarea oferită de ele. 5Dumnezeul răbdării și al încurajării să vă ofere tuturor același mod de gândire care este în acord cu (învățătura lui) Cristos Isus. 6Și astfel, într-o unitate a inimii și a gurii, să Îl glorificați împreună pe cel care este Dumnezeu și Tată al Stăpânului nostru numit Isus Cristos. 7Deci pentru a-I aduce glorie lui Dumnezeu, acceptați-vă unii pe alții exact cum v-a primit și Cristos pe voi. 8Ca să confirme adevărul lui Dumnezeu, Cristos a devenit un slujitor al celor circumciși; și astfel, cu El s-a întâmplat ce fusese promis patriarhilor (poporului evreu), 9pentru ca celelalte națiuni să Îl glorifice pe Dumnezeu pentru mila pe care le-a acordat-o. Acest lucru este în concordanță cu Scriptura care spune: „De aceea, voi vorbi despre Tine printre celelalte națiuni și voi cânta cântece de laudă numelui Tău!” 10Există un alt text din Scriptură, unde citim astfel: „Bucurați-vă națiuni ale lumii împreună cu poporul Său!” 11Apoi Scriptura mai spune: „Lăudați pe Iahve toate națiunile lumii! Toate popoarele să Îl laude!” 12Iar un alt text al Scripturii afirmă: „Va veni un descendent al lui Iese. Lui I se va oferi posibilitatea să conducă celelalte națiuni; și ele își vor pune speranța în El.” 13Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea pe care le facilitează credința; și astfel, speranța voastră să fie abundentă prin acțiunea remarcabilă a Spiritului Sfânt. 14Frații mei, sunt convins că și voi personal sunteți plini de bunătate, de toată cunoașterea și capabili să vă îndemnați (corect) unii pe alții. 15Și totuși, bazat pe harul lui Dumnezeu care mi-a fost oferit, v-am scris despre unele lucruri cu mai mult curaj, având în vedere că astfel vi le veți reaminti. 16Acest har care mi-a fost dat, m-a făcut slujitor al lui Cristos pentru celelalte națiuni. Față de ele, eu am această datorie de preot. Și mi-o îndeplinesc atunci când proclam Vestea Bună a lui Dumnezeu; iar aceste națiuni, prin acțiunea sfințitoare a Spiritului Sfânt, devin astfel un sacrificiu dedicat lui Dumnezeu, pe care El îl acceptă. 17Deci am motive să mă laud cu slujirea la care m-a chemat Dumnezeu în Isus Cristos. 18Dacă nu ar fi El Cel care face aceste lucruri prin mine, nu aș avea curajul să vorbesc despre niciunul dintre ele. Dar atât prin ce vorbesc, cât și prin ce fac, Cristos lucrează prin mine pentru aducerea celorlalte națiuni la ascultarea de El. 19Și acționează astfel atât prin forța (de convingere a) evidențelor și a miracolelor, cât și prin convingerea pe care o realizează Spiritul lui Dumnezeu în ei. Așa am reușit să proclam în toate zonele Vestea Bună a lui Cristos, începând din Ierusalim și până în Iliria. 20Am avut permanent dorința să proclam această Veste Bună acolo unde Cristos încă nu era cunoscut; ca să nu fiu ca acela care construiește pe temelia pusă de altul. 21Am vrut să procedez exact așa cum este scris: „Cei cărora nu li s-a vorbit despre El, vor vedea (evidența existenței Lui); iar cei care nu auziseră niciodată (despre El), vor înțelege (că El există).” 22Deși de multe ori am vrut să vin la voi, să știți că din cauza acestei activități, nu am putut să vă vizitez până acum. 23Dar acum mi-am terminat misiunea în aceste zone; și pentru că de mulți ani doresc să vin la voi, 24intenționez să vă vizitez în timpul călătoriei mele spre Spania. Veți avea astfel oportunitatea să mă însoțiți până acolo, după ce mă voi bucura un timp împreună cu voi. 25Dar acum mă duc la Ierusalim ca să îi ajut pe sfinții care sunt acolo; 26pentru că cei din Macedonia și din Ahaia au avut inițiativa să ajute benevol pe săracii care sunt între sfinții din Ierusalim. 27De fapt, prin decizia de a-i ajuta, ei își îndeplinesc datoria pe care o aveau față de aceștia. Vreau să spun că dacă celelalte națiuni au beneficiat de binecuvântările spirituale venite prin intermediul poporului evreu, și ele ar trebui să îi slujească acum pe evrei cu acele lucruri materiale cu care au fost binecuvântate. 28Deci după ce îmi voi îndeplini misiunea de a duce până la destinație aceste ajutoare, voi trece pe la voi în drumul meu spre Spania. 29Știu că atunci când vă voi vizita, veți avea ocazia ca prin intermediul meu, să beneficiați de o binecuvântare completă. 30Fraților, pentru Stăpânul nostru Isus Cristos și prin dragostea Spiritului, vă îndemn să luptați împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu. Astfel să vă rugați pentru mine, 31cerând să fiu salvat de posibilele complicații pe care mi le-ar putea face necredincioșii din Iudeea; și (doresc ca) ce fac pentru sfinții din Ierusalim, să fie un ajutor acceptat și apreciat de aceștia. 32Apoi, dacă îmi va permite Dumnezeu, voi avea oportunitatea să vin la voi cu bucurie și să ne înviorăm împreună. 33Dumnezeul păcii să fie cu voi toți! Amin!

Selectat acum:

Romani 15: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te