Țefania 1
1
1Acesta este Cuvântul lui Iahve care a venit la Țefania. El este fiul lui Cuși. Tatăl lui Cuș a fost Ghedalia. Tatăl lui Ghedalia a fost Amaria; iar Amaria a fost fiul lui Ezechia. Țefania a profețit astfel în timpul guvernării lui Iosia – fiul lui Amon – care a fost regele (poporu)lui (numit) Iuda: 2„Iahve zice: «Voi distruge tot ce este pe suprafața pământului! 3Voi distruge atât pe om, cât și pe animal. Voi omorî păsările zburătoare și peștii din mare. Când voi distruge pe om de pe pământ, cel păcătos va fi foarte dărâmat! 4Voi acționa cu mâna Mea împotriva (poporu)lui (numit) Iuda și împotriva tuturor locuitorilor din Ierusalim. Voi elimina din acest loc orice a mai rămas din sistemul închinării la Baal; și voi distruge atât preoții idolatri, cât și numele lor. 5Voi aduce distrugerea împotriva celor care stau pe acoperișuri și se închină corpurilor cerești și împotriva celor care în timp ce se închină jurând pe Iahve, jură și pe Malcam. 6Voi face să fie distruși atât cei care s-au întors de la Iahve, cât și cei care nu numai că nu Îl caută, dar nici nu (mai) întreabă de El. 7Stai în liniște înaintea Dumnezeului care se numește Iahve; pentru că acea zi a lui Iahve este aproape. El a pregătit un sacrificiu și Și-a sfințit oaspeții! 8Sacrificiul făcut de Iahve în acea zi înseamnă, de fapt, pedepsirea prinților și a fiilor regelui împreună cu cei care poartă haine (cu specific religios) străine. 9Aceea este ziua în care voi pedepsi și pe toți cei care sar peste prag. Ei practică violența și înșelătoria în casele stăpânilor lor. 10Iahve vă asigură că atunci vor fi strigăte de jale la Poarta Peștilor și urlete în cealaltă zonă a orașului; iar din zona dealurilor va veni un mare zgomot făcut de cei care plâng. 11Locuitori din Macteș, văitați-vă! Pentru că toți cei care fac comerț, sunt distruși; și toți cei care manevrează banii, sunt exterminați! 12În acea vreme, voi percheziționa Ierusalimul folosind felinarul (aprins) și voi pedepsi pe toți oamenii care stau liniștiți zicând în ei înșiși că Iahve nu va face nici bine, dar nici rău… 13Pentru că ei gândesc astfel, averea lor va fi jefuită, iar casele lor vor ajunge pustii. Vor construi case, dar nu vor mai putea să le locuiască; și vor planta vii, dar nu vor ajunge să bea vin din strugurii acestora. 14Acea mare zi a lui Iahve este aproape. Da, este aproape și vine în mare viteză. Zgomotul zilei lui Iahve este amar. Când va veni ea, luptătorii remarcabili vor striga cu amărăciune. 15Aceea este o zi de mânie, când va fi necaz și se vor întâmpla lucruri grave. Va fi o zi a distrugerii, a întunericului, a negurii, a norilor și a întunecimii. 16Este ziua în care trompeta va suna atacul împotriva orașelor fortificate și împotriva turnurilor înalte. 17Voi face ca oamenii să aibă mari dificultăți; și vor umbla ca orbii. Aceste lucruri li se vor întâmpla pentru că au păcătuit împotriva lui Iahve; și sângele lor va fi ca pulberea pământului, iar carnea le va fi ca gunoiul… 18Atunci când va veni ziua mâniei lui Iahve, nici argintul și nici aurul lor nu vor putea să îi scape; ci toată țara va fi distrusă de focul geloziei Lui. El va omorî pe toți locuitorii țării în același timp.
Selectat acum:
Țefania 1: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion