YouVersion
Pictograma căutare

1 Cronici 27

27
Căpeteniile oștirii
1Aceștia sunt fiii pe care
Neamul lui Israel îi are
Drept căpitani ai caselor
Avute de părinții lor
Și-ai cetelor ce-au fost făcute
Din mii de oameni și din sute.
De-asemeni, ei îl mai slujeau
Pe împărat și privegheau
Activitatea cetelor:
Plecarea și venirea lor,
Așa precum era în plan,
Lună de lună, an de an.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Cum că o ceată-alcătuiau.
2Întâia ceată ce slujea
În luna-ntâi, în frunte-avea
Pe Ioșobeam – pe-acela care,
Pe Zabdiel, părinte-l are.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
3Mai marele conducător
Al tuturor oștirilor
Din luna-ntâi, se dovedea
Că Ioșobeam e. El venea
Dintre feciorii cei pe care,
Urmași, Pereț, în lume-i are.
4A doua ceată ce slujea
A doua lună, îl avea
În frunte, pe Dodai, vădit
A fi din neamul Ahohit.
Miclot era printre cei cari,
În ceata lui, erau mai mari.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
5A treia ceată ce slujea
Luna a treia, îl avea
În frunte, pe Benaia care,
Pe Iehoiada, tată-l are,
Iar Iehoiada, e știut,
Că rang de preot a avut.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
6Un om viteaz, Benaia fuse
Și astfel, parte, el făcuse
Din numărul vitejilor.
Treizeci era numărul lor,
Benaia fiind cel pe care,
În frunte, ceata lor îl are.
Benaia, un fecior, avea:
Amizabad, el se numea,
Fiind unul dintre cei cari,
În ceata lui, erau mai mari.
7A patra ceată ce slujea
Luna a patra, îl avea
În fruntea ei, pe Asael.
Al lui Ioab fiu, este el.
Al doilea, după el, venea
Feciorul său, Zebadia.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
8A cincea ceată ce slujea
Luna a cincea, îl avea
Drept cap, pe Șamehut, vădit
A fi din neamul Izrahit.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
9A șasea ceată ce slujea
Luna a șasea, îl avea
În frunte, pe Ira, cel care,
Pe Icheș, drept părinte-l are.
Omul acesta s-a vădit
A fi din neamul Tecoit.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
10A șaptea ceată ce slujea
Luna a șaptea, îl avea
În frunte, pe Heleț, vădit
A fi din neamul Pelonit.
Acest Heleț se dovedea,
Din Efraim, că se trăgea.
De numai douăzeci de mii,
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
11A opta ceată ce slujea
Luna a opta, îl avea
Pe Sibecai, conducător,
Din neamul Zerahiților.
Omul acesta s-a vădit
Precum că este Hușatit.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
12A noua ceată ce slujea
Luna a noua, îl avea
Pe-Abiezer, conducător,
Din neamul Beniamiților.
Abiezer, deci, își avea,
În Anatot, obârșia.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
13A zecea ceată ce slujea
Luna a zecea, îl avea
Pe Maharai, conducător –
Din neamul Zerahiților –
Și în Netofa își avea
Omul acest, obârșia.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
14Urma a unsprezecea ceată,
A unșpea lună așezată
A fi de slujbă. Peste ea,
Drept cap, Benaia se vădea.
Din Efraim omul ieșise
Și de la Piraton venise.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
15Ceata a douăsprezecea,
În luna ultimă, slujea.
Heldai era acela care
Fusese, peste ea, mai mare.
Heldai era din Otniel
Și, din Netofa, venea el.
La douăzeci și patru mii
Fusese numărul de fii,
Din Israel, cari se vădeau
Că în a lui ceată intrau.
Capii semințiilor
16Iată-i acum, pe-aceia cari,
În seminții, erau mai mari:
Eliezer – acela care,
Pe Zicri, drept părinte-l are –
Fusese pus conducător
În neamul Rubeniților.
Șefatia – acela care,
Pe Maca, drept părinte-l are –
Peste-al Simeoniților
Popor, era conducător.
17Hașabia – acela care,
Pe Chemuel, tată, îl are –
Fusese pus conducător,
Peste-al Leviților popor.
Țadoc a fost acela care
Fusese-ales drept cel mai mare
Peste toți cei ce se vădeau
Că, din Aron, se pogorau.
18Elihu – dintre cei pe care,
David, drept frați ai săi, îi are –
Peste-a lui Iuda seminție
A fost ales, cap, să îi fie.
Omri apoi – acela care,
Pe Micael, părinte-l are –
Cârmuitor ajuns-a dar,
În ramura lui Isahar.
19Și Ișemaia – acel care,
Pe-Obadia, drept tată-l are –
Fusese pus conducător
Peste-al lui Zabulon popor;
Iar Ierimot – acela care,
Pe Azriel, părinte-l are –
Mai mare-a fost ales să fie,
Pe-a lui Neftali seminție.
20Hosea apoi – acela care,
Pe-Azazia, drept tată-l are –
Fusese pus conducător,
Peste-al lui Efraim popor;
21Iar jumătatea ce rămase
Din seminția lui Manase,
Avea în frunte, pe Ioel.
Al lui Pedaia fiu, e el.
Cealaltă jumătate care,
În Galaad, moșie, are,
Pe Ido, drept cap, îl avuse –
Fiu, al lui Zaharia, fuse.
22Azareel – acela care,
Pe Ieroham, părinte-l are –
Fusese pus conducător
Peste-al Daniților popor.
Bărbați-aceștia sunt cei cari,
În Israel, erau mai mari.
23David, atunci, n-a numărat
Bărbații care s-au aflat
Sub douăzeci de ani – în jos –
Pentru că Domnul, ne-ndoios,
Făgăduit-a cum că El
Îl va spori pe Israel,
Încât va fi numărul lui,
Precum stelele cerului.
24Pe-atunci, Ioab – acel pe care,
Țeruia, drept fecior, îl are –
Neamul, să-l numere, pornise,
Dar numărarea n-o sfârșise,
Căci Dumnezeu S-a mâniat.
Astfel, ea nu s-a însemnat
În Cronicile ce le-avea
David, pe când împărățea.
Slujitorii și slujbașii curții
25De visteria-mpărătească,
Ales a fost să se-ngrijească
Atuncea, Asmavet, cel care,
Pe Adiel, părinte-l are.
Peste merindele aflate
În turnuri, în cetăți, în sate
Și pe câmpii, a fost – mai mare –
Pus, Ionatan, acela care
Este-al lui Ozia fecior.
26Drept cap al lucrătorilor
Care, la țară, se aflau
Și cari pământul îl lucrau,
Ezri era – acela care,
Părinte, pe Chelub, îl are.
27Șimei, din Rama – cum se știe –
Mai mare fost-a peste vie.
Zabdi – cari din Șefam venise –
Răspunzător se dovedise
De beciuri, unde se strângea
Vinul, ce-n vie se făcea.
28Cel care-i Bal-Hanan numit,
De la Gheder era venit.
În grija lui aveau să fie
Măslinii cei de pe câmpie.
În grija lui se mai găseau
Smochinii cari pe câmp erau.
Ioaș fusese cel mai mare
Pe magaziile în care
Fusese untdelemnul pus.
29Apoi, Șitrai a fost adus
Și pus drept supraveghetor
Peste cireada boilor
Care-n Șaron hălăduia,
Căci din Șaron el se trăgea.
Feciorul lui Adlai – Șafat –
Mai mare fost-a așezat
Peste cirezile de boi
Ce se aflau în văi. Apoi,
30Obil – cel care s-a vădit
A fi de neam Ismaelit –
Peste cămile priveghea.
De măgărițe, se-ngrijea
Pe-atuncea, Iehdia – cel care,
Din Meronot e, din născare.
31Iaziz Hagarenitu-apoi
Veghea la turmele de oi.
Cu toți, acești îngrijitori
Puși fost-au supraveghetori,
Peste averile pe care,
David – ca împărat – le are.
32Sfetnic al împăratului,
Fusese pus chiar unchiul lui,
Cari, Ionatan, era chemat,
Fiind deștept și învățat.
Lângă feciorii cei pe care,
David, urmași, în lume-i are,
De veghe fost-a Iehiel;
Al lui Hacmoni fiu, e el.
33Ahitofel avea să fie
Pus sfetnic, la împărăție.
Hușai – care-i de neam Archit –
Mare prieten s-a vădit
A fi, al împăratului.
34David avea în preajma lui,
Încă un sfetnic, după cel
Cari se numea Ahitofel.
El, Iehoiada, s-a chemat
Și din Benaia s-a-ntrupat.
Pe lângă ei – ca sfetnic dar –
Fusese și Abiatar.
Ioab era acela care,
Peste oșteni, a fost mai mare.

Selectat acum:

1 Cronici 27: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te