1 Corinteni 2:1-5

„Deci fraților, cât despre mine, Aș vrea ca să se știe bine, Că eu, când am venit la voi, Nu am venit cătând apoi, Cu o vorbire iscusită Și-o-nțelepciune strălucită, Să vă vestesc taina pe care Al nostru Dumnezeu o are. Pentru că n-am avut de gând Ca să știu altceva, nicicând, Că se găsește între voi, Decât Iisus Hristos, și-apoi, Și pe Acela, L-am dorit, La voi – acolo – răstignit. Eu însumi, când v-am vizitat, Fricos și slab m-am arătat, Cuprins de un cutremur greu. Învățături, pe care eu Vi le dădeam – și-asemenea, Și propovăduirea mea – N-au stat în fraze sunătoare, În vorbele-nduplecătoare, Ieșite dintr-o-nțelepciune Ce poate omul s-o adune, Ci în puterea arătată, Care, de Duhul, este dată, Pentru ca să aveți putința De a vă-ntemeia credința Nu pe o-nțelepciune care Omul cel muritor o are, Ci pe puterea cari, mereu, Este doar a lui Dumnezeu.”