1 Corinteni 2
2
Propovăduirea lui Pavel
1„Deci fraților, cât despre mine,
Aș vrea ca să se știe bine,
Că eu, când am venit la voi,
Nu am venit cătând apoi,
Cu o vorbire iscusită
Și-o-nțelepciune strălucită,
Să vă vestesc taina pe care
Al nostru Dumnezeu o are.
2Pentru că n-am avut de gând
Ca să știu altceva, nicicând,
Că se găsește între voi,
Decât Iisus Hristos, și-apoi,
Și pe Acela, L-am dorit,
La voi – acolo – răstignit.
3Eu însumi, când v-am vizitat,
Fricos și slab m-am arătat,
Cuprins de un cutremur greu.
4Învățături, pe care eu
Vi le dădeam – și-asemenea,
Și propovăduirea mea –
N-au stat în fraze sunătoare,
În vorbele-nduplecătoare,
Ieșite dintr-o-nțelepciune
Ce poate omul s-o adune,
Ci în puterea arătată,
Care, de Duhul, este dată,
5Pentru ca să aveți putința
De a vă-ntemeia credința
Nu pe o-nțelepciune care
Omul cel muritor o are,
Ci pe puterea cari, mereu,
Este doar a lui Dumnezeu.”
Înțelepciunea creștină
6„Dar totuși, îndrăznesc a spune,
Că este o înțelepciune
Ceea ce noi vestim – să știți –
Printre toți cei desăvârșiți.
Ea nu este a veacului
Și nici a oamenilor lui,
Care-au să fie nimiciți.
7Noi propovăduim – să știți –
Înțelepciunea cea cerească –
Adică cea Dumnezeiască –
Cea tainică și nevăzută,
Care ascunsă-a fost ținută –
Mai dinainte rânduită,
De Dumnezeu – și dăruită
Acuma, nouă, tuturor,
Spre slava noastră, fraților.
8Nimeni, dintre fruntașii care
Veacul acesta-n frunte-i are,
Iată, nicicând, nu au știut-o;
Căci dacă ar fi cunoscut-o,
Pe Domnul slavei, negreșit,
Atunci nu L-ar fi răstignit.
9Însă, așa precum s-a zis
Și, în Scripturi, se află scris:
„Lucruri, pe cari nu a putut
Ochiul, ca să le fi văzut,
Urechea nu le-a auzit,
La inimă nu s-au suit,
Așa sunt lucrurile care
Gătite-s, pentru fiecare,
De către-al nostru Dumnezeu,
Pentru cei ce-L iubesc, mereu.”
10Dar aste lucruri – să știți voi –
Descoperite-s pentru noi,
De Dumnezeu, prin Duhul Sfânt
Și astfel, cunoscute sânt.
Căci numai Duhu-i Cel ce poate
De a le cerceta pe toate,
Chiar și pe cele-adânci pe care
Ascunse, Dumnezeu le are.
11Într-adevăr, vă-ntreb, pe voi,
Care e cel ce știe-apoi,
Lucrul ascuns, al omului,
Afară doar de duhul lui,
Care sălășluiește-n el?
Cu Dumnezeu, este la fel:
Nimeni nu-I știe lucrul Lui,
Decât doar Duhul Domnului.
12Noi n-am primit duhul pe care
Lumea aceasta-n ea îl are,
Ci Duhul de la Dumnezeu,
Ca lucrurile Lui, mereu –
Cari pentru noi sunt arătate
Și cari, prin harul Său, ni-s date –
Să le cunoaștem, să le știm.
13Despre acestea, noi vorbim,
Nu cu cuvinte ce le spune
O omenească-nțelepciune,
Ci cu cuvinte care sânt,
Luate, de la Duhul Sfânt,
Din care-o să se zămislească
Vorbirea cea duhovnicească,
Pe care noi o folosim,
Numai atuncea când vorbim
De lucruri ce-s duhovnicești.
14Dar oamenii cari sunt firești,
Nu pot primi lucruri pe care,
Doar Duhul Domnului le are,
Căci pentru ei, ele-au să fie,
Neîncetat, o nebunie.
Ei nu pot ca să le aleagă
Și nu pot să le înțeleagă,
Căci ei le judecă firește,
Când trebuie duhovnicește.
15Ca să le judece pe toate,
Omul duhovnicesc doar poate;
De nimeni, însă – niciodat’ –
Nu poate-a fi el, judecat.
16Căci „Cine-a știut gândul Lui –
Gândul ascuns, al Domnului –
Spre a putea fi în măsură,
Ca să Îi dea învățătură?”
Dar gândul lui Hristos Iisus,
Acum, în noi se află pus.”
Selectat acum:
1 Corinteni 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca