1 Împărați 14
14
Nevasta lui Ieroboam la prorocul Ahia
1În acel timp, s-a potrivit
Că Abiia s-a-mbolnăvit.
Când împăratul – tatăl lui –
Află de boala fiului,
2Îi zise-ndat’, nevestei sale:
„Iată ce am găsit cu cale
Că trebuie, acum, să faci:
Cu alte haine să te-mbraci –
Căci nu aș vrea ca să se știe
Precum că ești a mea soție –
Și către Silo să pornești.
Pe Ahia ai să-l găsești,
Când vei ajunge-n acel loc.
El e al Domnului proroc,
Căci el e cel care mi-a spus
Că împărat eu voi fi pus.
3Ia zece pâini. Turte mai ia.
Miere să iei, de-asemenea.
Când vei ajunge-n acel loc,
Intră – cu darul – la proroc,
Iar el are a-ți spune ție,
Cu fiul nostru, ce-o să fie.”
4Femeia-ndată a făcut
Așa precum i s-a cerut:
La Silo, iute, a plecat
Și, pe proroc, l-a căutat.
Acesta mult îmbătrânise
Și-astfel, vederea îi slăbise.
Anii care îl apăsau,
Să vadă, nu-i îngăduiau.
5Dar Dumnezeu l-a înștiințat:
„Află că fi-vei căutat
De-a lui Ieroboam soție,
Voind să afle ce-o să fie
Cu al ei fiu care bolește.
Ai grijă dar, când ea sosește,
Va încerca alta să pară.”
6În urmă, Ahia – afară –
Vuiet de pași a auzit,
Iar când femeia a venit,
A întrebat-o de îndat’:
„Tu ești nevastă de-mpărat.
De ce, în fața mea, dorești,
Drept alta, ca să te vădești?
Ia seama dar acuma bine,
Căci lucruri aspre, pentru tine,
Însărcinat sunt să-ți vestesc.
7Ascultă deci, ce-am să-ți vorbesc:
Du-te și, împăratului,
Aste cuvinte să le spui:
„Așa vorbește Cel pe care
Israelul, drept Domn, Îl are,
Acela care e, mereu,
Singurul Domn și Dumnezeu:
„Eu – din popor – te-am ridicat
Și-apoi te-am pus drept împărat
Ca să domnești în Israel,
8Căci am dorit să rup, astfel,
Împărăția cari, odată,
Casei lui David a fost dată.
Eu, Domnul, astă-mpărăție,
Ți-am dăruit-o-n urmă, ție.
Dar n-ai fost vrednic, cum mereu
Fusese David, robul Meu,
Cari a Mea cale a păzit
Și legile Mi le-a-mplinit,
Căci cu dreptate s-a ținut
În tot ce-n față-Mi, a făcut.
9Tu n-ai urmat exemplul său,
Ci ai făcut cu mult mai rău
Decât toți cei cari, împărați,
‘Naintea ta, au fost aflați.
Mai rău ești decât toți acei,
Căci ai turnat alți dumnezei.
Pe Mine-apoi m-ai lepădat,
Iar în ăst fel, M-ai mâniat!
10Asupra casei tale, Eu,
Nenorociri, trimit mereu:
Voi nimici pe orișicine
De ale tale case ține,
Fie că rob se află el,
Ori liber e în Israel.
Voi mătura casa pe care
Ieroboam, acum, o are,
Cum murdăria-i măturată,
Până când o să piară toată.
11Ce-l ce-n cetate o să piară
Va fi mâncat de câini. Afară,
Atunci când întâmpla-se-va
Că o moară cineva,
De păsările cerului
Va fi mâncată carnea lui.
Totul așa va fi-mplinit,
Pentru că Domnul a vorbit.
12Tu scoală-te și du-te-apoi
Către cetate, înapoi.
Când vei ajunge – negreșit –
Copilul tău va fi murit.
13Atunci, întregul Israel
Are să plângă după el
Și-apoi îl va înmormânta,
Căci numai el – din casa ta –
Va avea parte de mormânt,
Pentru că doar în el, Cel Sfânt
Găsit-a ceva bun. Astfel,
14Domnul va pune-n Israel
Alt împărat, în urmă, care –
Întreaga casă ce o are
Ieroboam – o s-o lovească
Până când o s-o nimicească
Și are s-o prefacă-n scrum.
Dar nu se-ntâmplă, chiar acum,
Lucrul pe care l-am vestit?
15Israelul va fi lovit,
Fiind ca trestia lăsată
De voia apei clătinată.
Domnul va smulge, ăst popor,
Din țarina părinților.
O să-l alunge, mai târziu,
Să-l risipească peste Râu.
Toate se vor fi întâmplat,
Pentru că el n-a ascultat
De al său Domn, neabătut.
Idoli, poporul și-a făcut,
Iar prin aceasta, negreșit,
A Lui mânie a stârnit.
16Ieroboam e vinovat,
Că-n voia sorți-a fost lăsat
De către Domnul, Israel.
Ieroboam a tras, astfel,
Întreg poporul în păcat!”
17Femeia-n urmă, a plecat,
Iar când în Tirța a ajuns
Și când în casă a pătruns,
Copilul ei a și murit,
Așa precum i s-a vestit.
18Întreg poporul Israel
A plâns atuncea, după el.
După aceea, l-au luat
Și-ntr-un mormânt l-au așezat.
Aceste lucruri s-au vădit
Că toate s-au înfăptuit
După cuvântul Domnului
Rostit chiar prin prorocul Lui.
Moartea lui Ieroboam
19Tot ceea ce a-nfăptuit
Ieroboam, cât a domnit –
Războiul care l-a purtat
Și felu-n care a lucrat
Cât a trăit pe-acest pământ –
În cartea Cronicilor sânt,
Cu cele-ale-mpăraților
Din al lui Israel popor.
20Două decenii el a stat,
În Israel, ca împărat.
Când a murit, ai lui l-au dus
Și lângă-ai săi părinți l-au pus.
Feciorul său, Nadab numit,
În urma sa a-mpărățit.
Domnia lui Roboam
21Fiul lui Solomon – cel care
Drept Roboam, nume își are –
În Iuda a împărățit.
Când la domnie a venit,
Cu-n an, de patruzeci, trecuse,
Căci patruzeci și unu-avuse.
El, la Ierusalim, a stat
Șapteșpe ani, ca împărat.
Astă cetate, Dumnezeu
O alesese ca, mereu,
A Lui să fie, căci voia,
Să-Și pună Numele în ea.
O Amonită ce se cheamă
Naama, îi fusese mamă.
22Țara lui Iuda-n timpul său
Făcut-a doar ce este rău
În toate-n fața Domnului,
Stârnind astfel, mânia Lui.
23În vremea ‘ceea, s-au zidit
Multe-nălțimi și s-au cioplit,
Apoi, mulți stâlpi, pe vârful lor,
În cinstea Astarteelor.
Astfel de stâlpi au fost aduși
Fiind pe vârf de dealuri puși
Și sub orice copac vădit
Precum că este înverzit.
24Atunci, și sodomiți veniră
Și-apoi în țară locuiră,
Încât poporul a făcut
Tot răul care l-a văzut
La neamurile izgonite
De Dumnezeu, când dăruite
I-au fost pământurile care
Împărăția lui le are.
25Când Roboam împărățea
În Iuda – și cinci ani avea
De când ajunse împărat –
Șișac, cel care-ncoronat
Era-n Egipt, porni război.
Către Ierusalim apoi,
Cu oștile s-a îndreptat,
26Iar de acolo, a luat
Din visteria Domnului –
Adică din a Casei Lui –
Și-apoi din visteria care
Casa-mpăratului o are,
Tot aurul ce l-a găsit.
În acest fel, a jefuit
Acele lucruri minunate
Ce-au fost, de Solomon, lucrate.
Și scuturile, le-a luat,
Care, din aur, s-au turnat,
27Iar Roboam – când a văzut –
Îndată, altele-a făcut;
Dar ele-au fost – de bună seamă –
Făcute numai din aramă.
Toate au fost încredințate
În grija cetelor aflate
În slujba împăratului,
Pentru păzirea casei lui.
Cete de-alergători erau
28Acestea. Ele trebuiau
Ca aste scuturi să le ducă
Și înapoi să le aducă.
În fața împăratului,
Mergeau la Casa Domnului
Și scuturile le-așezau.
Când înapoi le aduceau –
În casa-alergătorilor –
Le așezau la locul lor.
29Dar toate câte-au fost făcute
De Roboam, nu sunt trecute
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Cari peste Iuda au domnit?
30Atâta timp cât a trăit,
O luptă duse Roboam,
În contra lui Ieroboam.
31Când Roboam a adormit,
A fost și el adăugit
Părinților ce i-a avut.
Al său mormânt a fost făcut
Chiar în cetatea cea pe care,
David al său părinte-o are.
O Amonită, cari se cheamă
Naama, îi fusese mamă.
Apoi, fiul lui Roboam –
Cari se chemase Abiam,
În Iuda fosta-nscăunat
Și a domnit ca împărat.
Selectat acum:
1 Împărați 14: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
1 Împărați 14
14
Nevasta lui Ieroboam la prorocul Ahia
1În acel timp, s-a potrivit
Că Abiia s-a-mbolnăvit.
Când împăratul – tatăl lui –
Află de boala fiului,
2Îi zise-ndat’, nevestei sale:
„Iată ce am găsit cu cale
Că trebuie, acum, să faci:
Cu alte haine să te-mbraci –
Căci nu aș vrea ca să se știe
Precum că ești a mea soție –
Și către Silo să pornești.
Pe Ahia ai să-l găsești,
Când vei ajunge-n acel loc.
El e al Domnului proroc,
Căci el e cel care mi-a spus
Că împărat eu voi fi pus.
3Ia zece pâini. Turte mai ia.
Miere să iei, de-asemenea.
Când vei ajunge-n acel loc,
Intră – cu darul – la proroc,
Iar el are a-ți spune ție,
Cu fiul nostru, ce-o să fie.”
4Femeia-ndată a făcut
Așa precum i s-a cerut:
La Silo, iute, a plecat
Și, pe proroc, l-a căutat.
Acesta mult îmbătrânise
Și-astfel, vederea îi slăbise.
Anii care îl apăsau,
Să vadă, nu-i îngăduiau.
5Dar Dumnezeu l-a înștiințat:
„Află că fi-vei căutat
De-a lui Ieroboam soție,
Voind să afle ce-o să fie
Cu al ei fiu care bolește.
Ai grijă dar, când ea sosește,
Va încerca alta să pară.”
6În urmă, Ahia – afară –
Vuiet de pași a auzit,
Iar când femeia a venit,
A întrebat-o de îndat’:
„Tu ești nevastă de-mpărat.
De ce, în fața mea, dorești,
Drept alta, ca să te vădești?
Ia seama dar acuma bine,
Căci lucruri aspre, pentru tine,
Însărcinat sunt să-ți vestesc.
7Ascultă deci, ce-am să-ți vorbesc:
Du-te și, împăratului,
Aste cuvinte să le spui:
„Așa vorbește Cel pe care
Israelul, drept Domn, Îl are,
Acela care e, mereu,
Singurul Domn și Dumnezeu:
„Eu – din popor – te-am ridicat
Și-apoi te-am pus drept împărat
Ca să domnești în Israel,
8Căci am dorit să rup, astfel,
Împărăția cari, odată,
Casei lui David a fost dată.
Eu, Domnul, astă-mpărăție,
Ți-am dăruit-o-n urmă, ție.
Dar n-ai fost vrednic, cum mereu
Fusese David, robul Meu,
Cari a Mea cale a păzit
Și legile Mi le-a-mplinit,
Căci cu dreptate s-a ținut
În tot ce-n față-Mi, a făcut.
9Tu n-ai urmat exemplul său,
Ci ai făcut cu mult mai rău
Decât toți cei cari, împărați,
‘Naintea ta, au fost aflați.
Mai rău ești decât toți acei,
Căci ai turnat alți dumnezei.
Pe Mine-apoi m-ai lepădat,
Iar în ăst fel, M-ai mâniat!
10Asupra casei tale, Eu,
Nenorociri, trimit mereu:
Voi nimici pe orișicine
De ale tale case ține,
Fie că rob se află el,
Ori liber e în Israel.
Voi mătura casa pe care
Ieroboam, acum, o are,
Cum murdăria-i măturată,
Până când o să piară toată.
11Ce-l ce-n cetate o să piară
Va fi mâncat de câini. Afară,
Atunci când întâmpla-se-va
Că o moară cineva,
De păsările cerului
Va fi mâncată carnea lui.
Totul așa va fi-mplinit,
Pentru că Domnul a vorbit.
12Tu scoală-te și du-te-apoi
Către cetate, înapoi.
Când vei ajunge – negreșit –
Copilul tău va fi murit.
13Atunci, întregul Israel
Are să plângă după el
Și-apoi îl va înmormânta,
Căci numai el – din casa ta –
Va avea parte de mormânt,
Pentru că doar în el, Cel Sfânt
Găsit-a ceva bun. Astfel,
14Domnul va pune-n Israel
Alt împărat, în urmă, care –
Întreaga casă ce o are
Ieroboam – o s-o lovească
Până când o s-o nimicească
Și are s-o prefacă-n scrum.
Dar nu se-ntâmplă, chiar acum,
Lucrul pe care l-am vestit?
15Israelul va fi lovit,
Fiind ca trestia lăsată
De voia apei clătinată.
Domnul va smulge, ăst popor,
Din țarina părinților.
O să-l alunge, mai târziu,
Să-l risipească peste Râu.
Toate se vor fi întâmplat,
Pentru că el n-a ascultat
De al său Domn, neabătut.
Idoli, poporul și-a făcut,
Iar prin aceasta, negreșit,
A Lui mânie a stârnit.
16Ieroboam e vinovat,
Că-n voia sorți-a fost lăsat
De către Domnul, Israel.
Ieroboam a tras, astfel,
Întreg poporul în păcat!”
17Femeia-n urmă, a plecat,
Iar când în Tirța a ajuns
Și când în casă a pătruns,
Copilul ei a și murit,
Așa precum i s-a vestit.
18Întreg poporul Israel
A plâns atuncea, după el.
După aceea, l-au luat
Și-ntr-un mormânt l-au așezat.
Aceste lucruri s-au vădit
Că toate s-au înfăptuit
După cuvântul Domnului
Rostit chiar prin prorocul Lui.
Moartea lui Ieroboam
19Tot ceea ce a-nfăptuit
Ieroboam, cât a domnit –
Războiul care l-a purtat
Și felu-n care a lucrat
Cât a trăit pe-acest pământ –
În cartea Cronicilor sânt,
Cu cele-ale-mpăraților
Din al lui Israel popor.
20Două decenii el a stat,
În Israel, ca împărat.
Când a murit, ai lui l-au dus
Și lângă-ai săi părinți l-au pus.
Feciorul său, Nadab numit,
În urma sa a-mpărățit.
Domnia lui Roboam
21Fiul lui Solomon – cel care
Drept Roboam, nume își are –
În Iuda a împărățit.
Când la domnie a venit,
Cu-n an, de patruzeci, trecuse,
Căci patruzeci și unu-avuse.
El, la Ierusalim, a stat
Șapteșpe ani, ca împărat.
Astă cetate, Dumnezeu
O alesese ca, mereu,
A Lui să fie, căci voia,
Să-Și pună Numele în ea.
O Amonită ce se cheamă
Naama, îi fusese mamă.
22Țara lui Iuda-n timpul său
Făcut-a doar ce este rău
În toate-n fața Domnului,
Stârnind astfel, mânia Lui.
23În vremea ‘ceea, s-au zidit
Multe-nălțimi și s-au cioplit,
Apoi, mulți stâlpi, pe vârful lor,
În cinstea Astarteelor.
Astfel de stâlpi au fost aduși
Fiind pe vârf de dealuri puși
Și sub orice copac vădit
Precum că este înverzit.
24Atunci, și sodomiți veniră
Și-apoi în țară locuiră,
Încât poporul a făcut
Tot răul care l-a văzut
La neamurile izgonite
De Dumnezeu, când dăruite
I-au fost pământurile care
Împărăția lui le are.
25Când Roboam împărățea
În Iuda – și cinci ani avea
De când ajunse împărat –
Șișac, cel care-ncoronat
Era-n Egipt, porni război.
Către Ierusalim apoi,
Cu oștile s-a îndreptat,
26Iar de acolo, a luat
Din visteria Domnului –
Adică din a Casei Lui –
Și-apoi din visteria care
Casa-mpăratului o are,
Tot aurul ce l-a găsit.
În acest fel, a jefuit
Acele lucruri minunate
Ce-au fost, de Solomon, lucrate.
Și scuturile, le-a luat,
Care, din aur, s-au turnat,
27Iar Roboam – când a văzut –
Îndată, altele-a făcut;
Dar ele-au fost – de bună seamă –
Făcute numai din aramă.
Toate au fost încredințate
În grija cetelor aflate
În slujba împăratului,
Pentru păzirea casei lui.
Cete de-alergători erau
28Acestea. Ele trebuiau
Ca aste scuturi să le ducă
Și înapoi să le aducă.
În fața împăratului,
Mergeau la Casa Domnului
Și scuturile le-așezau.
Când înapoi le aduceau –
În casa-alergătorilor –
Le așezau la locul lor.
29Dar toate câte-au fost făcute
De Roboam, nu sunt trecute
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Cari peste Iuda au domnit?
30Atâta timp cât a trăit,
O luptă duse Roboam,
În contra lui Ieroboam.
31Când Roboam a adormit,
A fost și el adăugit
Părinților ce i-a avut.
Al său mormânt a fost făcut
Chiar în cetatea cea pe care,
David al său părinte-o are.
O Amonită, cari se cheamă
Naama, îi fusese mamă.
Apoi, fiul lui Roboam –
Cari se chemase Abiam,
În Iuda fosta-nscăunat
Și a domnit ca împărat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca