1 Împărați 19
19
Fuga lui Ilie în pustie
1La soața lui, Ahab s-a dus –
La Izabela – și i-a spus
Tot ceea ce s-a întâmplat
Și cum Ilie i-a tăiat,
Cu sabia, pe toți pe care
Bal, drept proroci, în slujbă-i are.
2Femeia-ndată a trimis,
Un sol, prin cari astfel a zis,
Către Ilie: „Iată, eu
Vreau, pedepsită-a fi mereu,
Cu toată-asprimea zeilor,
Dacă nu am să te omor!
Mâine, la ceasul acesta,
Voi face eu, cu viața ta,
Ceea ce și tu le-ai făcut
Prorocilor ce i-a avut
Bal, cel pe care îl slujesc!
Mâine, am să te nimicesc!”
3Ilie-ndată a plecat,
Să-și scape viața. S-a-ndreptat
Către Beer-Șeba, căci voia,
Pe slujitorul ce-l avea,
Să-l lase într-un loc ferit,
Pentru a fi adăpostit,
Căci în Beer-Șeba nu putea
Să-l prindă-Ahab, fiindcă ea
Se află-n țara cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.
4De la Beer-Șeba, spre pustie,
S-a îndreptat, apoi, Ilie.
O zi și-o noapte a făcut
Pe drum și-n urmă a șezut
Sub un ienupăr, obosit,
Să își aștepte-al său sfârșit.
Ilie zise: „Doamne, eu
Te rog să iei sufletul meu,
Căci cu nimic nu sunt mai bun,
Decât ai mei părinți! Îți spun,
Că e destul, că nu mai pot!
Ce s-a putut, făcut-am tot!”
5Apoi, Ilie s-a culcat
Și a dormit. S-a deșteptat
Abia atunci când a venit
Un înger cari i-a poruncit:
„Te scoală-ndată și mănâncă!
Nu este vremea să mori, încă!”
6El s-a trezit și a văzut
Că un ulcior a apărut
La capul său – ca din senin –
Cu apă, până-n gură plin.
Pe niște pietre-ngrămădite
Lângă ulcior și încălzite,
O turtă coaptă, a văzut.
El a mâncat și a băut
Și-n urmă, iarăși s-a culcat.
7Îngerul s-a înfățișat
A doua oară, l-a trezit
Și-n felu-acesta i-a vorbit:
„Ilie, scoală și mănâncă,
Pentru că drum lung ai tu, încă!
8Ilie-atunci s-a ridicat,
A băut apă și-a mâncat,
Iar cu puterea adunată
Din astă hrană căpătată,
Făcut-a un drum lung și greu,
La muntele lui Dumnezeu,
Care, Horeb, este chemat
Și este foarte-ndepărtat.
În patruzeci de zile, el –
Și-n patruzeci de nopți, la fel –
A mers, mereu, neobosit,
Fără să se mai fi hrănit.
Dumnezeu Se arată
9Ilie-o peșteră-a găsit
Când, la Horeb, a poposit.
În peșteră, a căutat
Un adăpost, pentru-nnoptat.
Cuvântul Domnului s-a dus,
La el, acolo, și i-a spus:
„Ce faci Ilie?” El răspunse:
10„O râvnă mare mă pătrunse,
Pentru cuvântul Domnului.
Toți oamenii poporului
Lui Israel s-au purtat rău,
Atunci când, legământul Tău,
L-au părăsit. Eu am văzut
Altarele ce le-ai avut.
Pe toate, ei le-au doborât,
Iar pe proroci i-au omorât,
Cu sabia. Din rândul lor,
Rămas-am eu, și-acest popor
Cată mereu – precum văd bine –Să mă omoare și pe mine!”
11Domnul i-a zis, prorocului:
„Te-așază-n fața Domnului,
Pe munte, sus!” El a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Ilie-n peșteră ședea
Atuncea când, pe lângă ea,
Trecut-a Domnul. La-nceput,
Un vânt puternic a trecut.
Acel vânt, munți, a despicat
Și stâncile le-a sfărâmat.
Dar în acel puternic vânt
Nu se aflase Cel Prea Sfânt.
În urma vântului cel tare,
Pornit-a un cutremur mare.
Nici în cutremurul iscat,
Nu era Cel Prea Sfânt, aflat.
12Pe urmă, a venit un foc,
Să pârjolească acel loc.
Dar nici în focul ce-a venit,
Cel Sfânt nu S-a adăpostit.
Apoi, un susur blând, subțire,
Venit-a peste-ntreaga fire.
13Ilie – când l-a auzit –
În gura peșteri-a ieșit.
Luă mantaua ce-o avea,
Își înveli fața, cu ea,
Și-n așteptare a rămas.
Apoi, a auzit un glas:
„Ce faci Ilie?” El răspunse:
14„O râvnă mare mă pătrunse,
Pentru cuvântul Domnului.
Toți oamenii poporului
Lui Israel s-au purtat rău,
Atunci când legământul Tău,
L-au părăsit. Eu am văzut
Altarele ce le-ai avut.
Pe toate, ei le-au doborât,
Iar pe proroci i-au omorât,
Cu sabia. Din rândul lor
Rămas-am eu, și-acest popor
Cată mereu – precum văd bine –
Să mă omoare și pe mine!”
15Domnul a cuvântat apoi:
„Te vei întoarce înapoi,
Pe drumul care l-ai făcut,
Când prin pustie ai trecut.
Mergi la Damasc, în Siria.
Acolo, grijă vei avea,
Ca să îl ungi pe Hazael,
Ca împărat. În Israel,
16Te vei întoarce, de îndat’,
Și ai să-l ungi ca împărat,
Pe Iehu – pe acela care,
Pe Nimși, drept părinte-l are.
Apoi, cu tine să îl iei
Și să îl ungi, pe Elisei.
El este fiul lui Șafat
Și-al său ținut este chemat
Abel-Mehola. Ia-l la tine,
Povățuiește-l cum e bine
Și-apoi îl unge, drept proroc,
Căci va rămâne-n al tău loc.
17Se va-ntâmpla în așa fel,
Căci cel care, de Hazael
Are să scape, negreșit
De Iehu-apoi va fi lovit.
Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Că o să scape cineva,
De Iehu, fi-va doborât
De Elisei și omorât.
18Dar șapte mii, dintre bărbați,
Vor fi, în Israel, lăsați.
Ei sunt cei cari nu și-au plecat
Genunchii și n-au sărutat
Chipul lui Bal. Neabătut,
Ei, a Mea cale, au ținut.”
Elisei, ucenicul lui Ilie
19Ilie-n urmă a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Astfel, pe fiul lui Șafat –
Pe Elisei – el l-a aflat
La munca câmpului, arând.
El era ultimul, în rând,
Căci pe câmpie se aflau
Perechi de boi care arau.
Toate perechile acele,
În număr, doisprezece-s ele,
Iar Elisei, pe câmp, era –
Cu-a doisprezecea – și ara.
Ilie s-a apropiat
Și-asupra lui a aruncat
Mantaua și l-a învelit,
20Iar Elisei a părăsit
Boii cu care a arat
Și cu Ilie a plecat.
Un singur lucru i-a cerut,
Zicând: „Mă lasă să-mi sărut
Părinții și-am să te urmez.”
„Du-te, dar să te-napoiezi
Degrabă!” – i-a răspuns Ilie.
„Să nu uiți, ce ți-am făcut, ție!”
21În urmă, ei s-au despărțit,
Iar Elisei plecă grăbit,
Să-și ia perechea sa de boi,
Pe care i-a adus apoi,
Drept jertfă. El a mai luat
Uneltele pentru arat
Și-a folosit lemnul din ele,
Spre-a fierbe jertfele acele.
Pe urmă, carnea jertfelor,
A dat-o lucrătorilor.
Când a sfârșit, el a plecat
Și pe Ilie l-a urmat.
Selectat acum:
1 Împărați 19: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
1 Împărați 19
19
Fuga lui Ilie în pustie
1La soața lui, Ahab s-a dus –
La Izabela – și i-a spus
Tot ceea ce s-a întâmplat
Și cum Ilie i-a tăiat,
Cu sabia, pe toți pe care
Bal, drept proroci, în slujbă-i are.
2Femeia-ndată a trimis,
Un sol, prin cari astfel a zis,
Către Ilie: „Iată, eu
Vreau, pedepsită-a fi mereu,
Cu toată-asprimea zeilor,
Dacă nu am să te omor!
Mâine, la ceasul acesta,
Voi face eu, cu viața ta,
Ceea ce și tu le-ai făcut
Prorocilor ce i-a avut
Bal, cel pe care îl slujesc!
Mâine, am să te nimicesc!”
3Ilie-ndată a plecat,
Să-și scape viața. S-a-ndreptat
Către Beer-Șeba, căci voia,
Pe slujitorul ce-l avea,
Să-l lase într-un loc ferit,
Pentru a fi adăpostit,
Căci în Beer-Șeba nu putea
Să-l prindă-Ahab, fiindcă ea
Se află-n țara cea pe care
Iuda în stăpânire-o are.
4De la Beer-Șeba, spre pustie,
S-a îndreptat, apoi, Ilie.
O zi și-o noapte a făcut
Pe drum și-n urmă a șezut
Sub un ienupăr, obosit,
Să își aștepte-al său sfârșit.
Ilie zise: „Doamne, eu
Te rog să iei sufletul meu,
Căci cu nimic nu sunt mai bun,
Decât ai mei părinți! Îți spun,
Că e destul, că nu mai pot!
Ce s-a putut, făcut-am tot!”
5Apoi, Ilie s-a culcat
Și a dormit. S-a deșteptat
Abia atunci când a venit
Un înger cari i-a poruncit:
„Te scoală-ndată și mănâncă!
Nu este vremea să mori, încă!”
6El s-a trezit și a văzut
Că un ulcior a apărut
La capul său – ca din senin –
Cu apă, până-n gură plin.
Pe niște pietre-ngrămădite
Lângă ulcior și încălzite,
O turtă coaptă, a văzut.
El a mâncat și a băut
Și-n urmă, iarăși s-a culcat.
7Îngerul s-a înfățișat
A doua oară, l-a trezit
Și-n felu-acesta i-a vorbit:
„Ilie, scoală și mănâncă,
Pentru că drum lung ai tu, încă!
8Ilie-atunci s-a ridicat,
A băut apă și-a mâncat,
Iar cu puterea adunată
Din astă hrană căpătată,
Făcut-a un drum lung și greu,
La muntele lui Dumnezeu,
Care, Horeb, este chemat
Și este foarte-ndepărtat.
În patruzeci de zile, el –
Și-n patruzeci de nopți, la fel –
A mers, mereu, neobosit,
Fără să se mai fi hrănit.
Dumnezeu Se arată
9Ilie-o peșteră-a găsit
Când, la Horeb, a poposit.
În peșteră, a căutat
Un adăpost, pentru-nnoptat.
Cuvântul Domnului s-a dus,
La el, acolo, și i-a spus:
„Ce faci Ilie?” El răspunse:
10„O râvnă mare mă pătrunse,
Pentru cuvântul Domnului.
Toți oamenii poporului
Lui Israel s-au purtat rău,
Atunci când, legământul Tău,
L-au părăsit. Eu am văzut
Altarele ce le-ai avut.
Pe toate, ei le-au doborât,
Iar pe proroci i-au omorât,
Cu sabia. Din rândul lor,
Rămas-am eu, și-acest popor
Cată mereu – precum văd bine –Să mă omoare și pe mine!”
11Domnul i-a zis, prorocului:
„Te-așază-n fața Domnului,
Pe munte, sus!” El a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Ilie-n peșteră ședea
Atuncea când, pe lângă ea,
Trecut-a Domnul. La-nceput,
Un vânt puternic a trecut.
Acel vânt, munți, a despicat
Și stâncile le-a sfărâmat.
Dar în acel puternic vânt
Nu se aflase Cel Prea Sfânt.
În urma vântului cel tare,
Pornit-a un cutremur mare.
Nici în cutremurul iscat,
Nu era Cel Prea Sfânt, aflat.
12Pe urmă, a venit un foc,
Să pârjolească acel loc.
Dar nici în focul ce-a venit,
Cel Sfânt nu S-a adăpostit.
Apoi, un susur blând, subțire,
Venit-a peste-ntreaga fire.
13Ilie – când l-a auzit –
În gura peșteri-a ieșit.
Luă mantaua ce-o avea,
Își înveli fața, cu ea,
Și-n așteptare a rămas.
Apoi, a auzit un glas:
„Ce faci Ilie?” El răspunse:
14„O râvnă mare mă pătrunse,
Pentru cuvântul Domnului.
Toți oamenii poporului
Lui Israel s-au purtat rău,
Atunci când legământul Tău,
L-au părăsit. Eu am văzut
Altarele ce le-ai avut.
Pe toate, ei le-au doborât,
Iar pe proroci i-au omorât,
Cu sabia. Din rândul lor
Rămas-am eu, și-acest popor
Cată mereu – precum văd bine –
Să mă omoare și pe mine!”
15Domnul a cuvântat apoi:
„Te vei întoarce înapoi,
Pe drumul care l-ai făcut,
Când prin pustie ai trecut.
Mergi la Damasc, în Siria.
Acolo, grijă vei avea,
Ca să îl ungi pe Hazael,
Ca împărat. În Israel,
16Te vei întoarce, de îndat’,
Și ai să-l ungi ca împărat,
Pe Iehu – pe acela care,
Pe Nimși, drept părinte-l are.
Apoi, cu tine să îl iei
Și să îl ungi, pe Elisei.
El este fiul lui Șafat
Și-al său ținut este chemat
Abel-Mehola. Ia-l la tine,
Povățuiește-l cum e bine
Și-apoi îl unge, drept proroc,
Căci va rămâne-n al tău loc.
17Se va-ntâmpla în așa fel,
Căci cel care, de Hazael
Are să scape, negreșit
De Iehu-apoi va fi lovit.
Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Că o să scape cineva,
De Iehu, fi-va doborât
De Elisei și omorât.
18Dar șapte mii, dintre bărbați,
Vor fi, în Israel, lăsați.
Ei sunt cei cari nu și-au plecat
Genunchii și n-au sărutat
Chipul lui Bal. Neabătut,
Ei, a Mea cale, au ținut.”
Elisei, ucenicul lui Ilie
19Ilie-n urmă a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Astfel, pe fiul lui Șafat –
Pe Elisei – el l-a aflat
La munca câmpului, arând.
El era ultimul, în rând,
Căci pe câmpie se aflau
Perechi de boi care arau.
Toate perechile acele,
În număr, doisprezece-s ele,
Iar Elisei, pe câmp, era –
Cu-a doisprezecea – și ara.
Ilie s-a apropiat
Și-asupra lui a aruncat
Mantaua și l-a învelit,
20Iar Elisei a părăsit
Boii cu care a arat
Și cu Ilie a plecat.
Un singur lucru i-a cerut,
Zicând: „Mă lasă să-mi sărut
Părinții și-am să te urmez.”
„Du-te, dar să te-napoiezi
Degrabă!” – i-a răspuns Ilie.
„Să nu uiți, ce ți-am făcut, ție!”
21În urmă, ei s-au despărțit,
Iar Elisei plecă grăbit,
Să-și ia perechea sa de boi,
Pe care i-a adus apoi,
Drept jertfă. El a mai luat
Uneltele pentru arat
Și-a folosit lemnul din ele,
Spre-a fierbe jertfele acele.
Pe urmă, carnea jertfelor,
A dat-o lucrătorilor.
Când a sfârșit, el a plecat
Și pe Ilie l-a urmat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca