YouVersion
Pictograma căutare

1 Împărați 20

20
Biruința lui Ahab
1Pe-atuncea, Ben-Hadad ședea
În Siria și-mpărățea.
Avea în juru-i adunați
Treizeci și doi de împărați
Cari cu oștirile-au venit,
Cu cai și care, negreșit.
Oștirea ce s-a adunat,
Samaria a-mpresurat.
2Soli, la Ahab – în Israel –
Au fost trimiși și-au zis astfel:
„Ascultă ceea ce a zis
Chiar Ben-Hadad, când ne-a trimis:
3„Argintul tot, pe care-l ai,
Trebuie mie să mi-l dai.
Aurul tot, din visterie,
Ai să mi-l dai, îndată, mie.
Nevestele cari sunt cu tine,
De-asemenea, sunt pentru mine.
Cei mai frumoși copii ce-i ai,
Tot mie vreau ca să mi-i dai.”
4Ahab răspunse solilor:
„Vreau ca al vost’ cârmuitor
Să afle că tot ce-i al meu,
Este al lui. De-asemeni, eu,
Supus al său, mă socotesc
Și voia am să i-o-mplinesc.”
5Când, de la Ben-Hadad, apoi,
Solii veniră înapoi,
În acest fel au cuvântat:
„Iată, al nostru împărat
A poruncit ca să îi dai
Argintul tot pe care-l ai.
Nevestele ți le mai vrea
Și-ai tăi copii, de-asemenea.
6De-aceea, el – când ne-a trimis,
La tine – în ăst fel a zis:
„Mâine, sosesc oamenii mei.
Să afli că porunci au ei,
Prin casă să îți scotocească,
Să strângă tot ce-au să găsească.
Ce ai mai scump, ei au să-ți ia.
Poruncă au, de-asemenea,
Ca să adune tot ce vor,
Din casele slujbașilor
Pe care-i ai, la-mpărăție.”
7Când auzi astă solie,
Ahab – îndată – a chemat
Bătrânii țării, la palat
Și-a zis în acest fel apoi:
„Cred că vedeți, prea bine, voi,
Că Ben-Hadad nu ne dă pace
Și numai rău vrea a ne face.
Iată că soli ne-a trimis iară,
Prin care a-ndrăznit să ceară
Argint și aur. El mai vrea,
Nevestele să mi le ia,
Precum și pe ai mei feciori.
Eu, însă, către slujitori –
Către cei care i-a trimis –
Că n-am să îl ascult, n-am zis!”
8Bătrânii, când au auzit,
Pe împărat l-au sfătuit:
„Ascultă dar: în nici un fel,
Să nu te învoiești, cu el!”
9Ahab, în urmă, i-a chemat,
Pe soli și-apoi a cuvântat:
„Mergeți la Ben-Hadad, de-ndată,
Și în ăst fel, să-i spuneți: „Iată,
Pot face doar ce mi-a cerut
Întâia dată. Am văzut
Că ai trimis și-a doua oară
Soli ca să vină-n a mea țară.
Dar ceea ce îmi ceri acum,
Eu nu pot face, nicidecum.”
Solii, la Ben-Hadad, s-au dus,
Și-al lui Ahab cuvânt, i-au spus.
10Când Ben-Hadad a auzit
Răspunsul, iute-a repezit
Alți soli, către Ahab. Prin ei,
El zise: „Vreau ca zeii mei
Cu-asprime să mă pedepsească,
De nu are să nimicească
Oștirea mea, Samaria!
Doar praf rămâne-va, din ea!
Dar și acela-i prea puțin,
Pentru oștenii care vin
Pe urma mea. Din praful ei,
Nu vor putea oștenii mei,
Măcar un pumn de praf a ține,
Căci multă oaste e cu mine!”
11Ahab a zis: „Cine-și încinge
Arma, nu-nseamnă că va-nvinge.
Să nu se laude astfel,
Precum o face numai cel
Care își pune arma jos
După ce-a fost victorios!”
12Când Ben-Hadad a căpătat
Răspunsul, el era aflat
În cortul împăraților
Și chefuia la masa lor.
Slujbași-ndată și-a chemat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Oștirile, le pregătiți
Și de război, gata să fiți!”
S-au pregătit oștile toate,
Să dea năvală, în cetate.
13Dar un proroc al Domnului,
În fața împăratului
Lui Israel, grabnic, s-a dus
Și-aste cuvinte, i le-a spus:
„Vezi tu, mulțimea adunată?
În a ta mână va fi dată!
Vei ști atunci, că numai Eu –
Cu-adevărat – sunt Dumnezeu.”
14Ahab a mai dorit să știe:
„Prin cine-mi va fi dată, mie?”
Prorocul i-a răspuns, îndată:
„Așa vorbește Domnul: „Iată,
Primești astă mulțime mare,
Prin mâinile acelor care
Se află-n slujbă, la cei cari
Peste ținuturi sunt mai mari.”
Ahab a întrebat apoi:
„Cine va-ncepe, ăst război?”
Prorocu-atuncea i-a vorbit:
„Tu vei fi primul, negreșit!”
15Ahab a mers de-a numărat
Pe toți cei care s-au aflat
În slujbă la aceia cari
Peste ținuturi, sunt mai mari
Și două sute treizeci’doi,
El i-a găsit a fi apoi.
Pe urmă, a mai numărat
Întreg poporul adunat
Și șapte mii el a găsit
Că sunt cei ce l-au însoțit.
16O parte din a lui oștire –
Întâi – făcut-a o ieșire
Spre miazăzi. Cei ce erau
Iscoade și care pândeau
Mișcarea lor, l-au înștiințat
Pe Ben-Hadad, care aflat
Era-n cortu-mpăraților
Și chefuia la masa lor.
Avea, în juru-i, adunați
Treizeci și doi de împărați
Cari aliați cu el erau
Și care-n luptă-l ajutau.
17Cei care, lupta, au pornit
Când din cetate au ieșit,
Sunt slujitorii celor cari
Peste ținuturi sunt mai mari.
La Ben-Hadad, ai săi s-au dus
Și-aste cuvinte i le-au spus:
„O mică oaste – împărate –
Din a Samariei cetate,
În mare grabă a ieșit.
Spre miazăzi, ea a pornit.”
18„Vii, trebuie să-i prindeți voi” –
Zise-mpăratul – „iar apoi,
Vedea-vom de au gând de pace
Și vom ști, astfel, ce vom face.”
19Când din cetate au ieșit
Oștenii – care s-au vădit
Drept slujitori ai celor cari
Peste ținuturi sunt mai mari –
20Au căutat ca fiecare,
Pe cel ce-n fața sa îl are,
Să îl lovească-nverșunat.
Toți Sirienii s-au speriat
Și îngroziți ei au fugit,
Iar Israel i-a urmărit.
Chiar Ben-Hadad s-a-nspăimântat
Și pe un cal s-a aruncat.
Câțiva oșteni l-au însoțit
Și-n felu-acesta, au fugit,
Scăpându-și viața. După el,
21Ahab și-ntregul Israel
Ieșiră-n goană, din cetate,
Și au lovit pe ne-așteptate
Carele Sirienilor
Și toată călărimea lor.
A doua biruință asupra lui Ben-Hadad
22Prorocul Domnului s-a dus,
În fața lui Ahab, și-a spus:
„Te întărește și veghează!
Du-te apoi, și cercetează
Țara, iar când vei fi văzut
Totul, vei ști ce-i de făcut;
Căci Ben-Hadad, anul viitor,
Va ataca al tău popor.”
23Slujbașii care s-au aflat
Cu Ben-Hadad, au cuvântat:
„Iată că Dumnezeul lor
Este un domn al munților.
De-aceea, în acest război,
Mai tari au fost ei, decât noi.
La anul care o să vie,
Cu ei lupta-vom, în câmpie.
Și astfel, vom vedea apoi,
Dacă mai tari sunt, decât noi.
24Pe împărați, să nu-i mai lași
Ca să conducă-ai tăi ostași.
Tu, căpetenii, să așezi
Peste oștire, și-ai să vezi
Că astfel, fi-va mult mai bine
Și pentru oști și pentru tine.
25Adună-ți iar, o oaste mare,
Precum fusese cea pe care
Până acuma ai avut-o
Și-n bătălie ai pierdut-o.
Ia-ți cai și tot atâtea care,
Și vom vedea cine-i mai tare,
Căci următoarea bătălie
Va fi purtată în câmpie.”
Ei au sfârșit de cuvântat,
Iar Ben-Hadad i-a ascultat.
26În anul următor apoi,
El a pornit un nou război,
Cu al lui Israel popor.
Oștirea Sirienilor,
Lângă Afec, s-a așezat.
27După ce toți s-au numărat
Și-apoi, merinde, au primit,
Israeliții au ieșit
Să țină piept, cu oastea lor,
Oștirii Sirienilor.
Puțini, la număr, se vădeau
Israeliții și păreau
Ca două turme ne-nsemnate,
De capre, la pășune-aflate;
Iar Sirienii se aflară
În număr foarte mare-n țară.
28Omul lui Dumnezeu s-a dus
Pân’ la Ahab și-astfel i-a spus:
„Eu vin din partea Domnului”,
Să îți aduc cuvântul Lui:
„Toți Sirieni-au zis, mereu,
Precum că „Domnul Dumnezeu
E dumnezeul munților
Și nicidecum al văilor.”
Pentru că astfel au vorbit,
Iată, cu cale am găsit,
Să dau oștirea lor cea mare,
În mâna voastră. Fiecare,
Atuncea, va vedea că Eu
Sunt Domn, cu-adevărat, mereu.”
29O săptămână-au stat, apoi,
Oștile – gata de război –
Față în față-n așteptare.
A șaptea zi, lupta cea mare,
În zori de zi, a început.
Israeliții i-au bătut,
Pe Sirieni. O sută mii,
Dintre ai Siriei copii –
Cari pedestrași s-au dovedit –
În ziua ‘ceea au pierit.
Ahab dă drumul lui Ben-Hadad
30Ceilalți să scape-au încercat –
Cu fuga – și s-au îndreptat
Către Afec. Ei au ajuns,
Dar în cetate n-au pătruns,
Căci zidul ei s-a prăbușit
Asupra lor și au pierit.
Sunt douăzeci și șapte mii –
Dintre ai Siriei copii –
Aceia care-au dispărut,
Când zidurile au căzut.
Chiar Ben-Hadad, atunci, fugise
Și în cetate se pitise.
Casa în care el ședea,
Mai multe încăperi avea.
Din încăpere-n încăpere,
El se plimba, fără putere.
31Ai săi slujbași, la el, s-au dus
Și-aste cuvinte i le-au spus:
„Știm că-mpărații cei pe care
Poporul Israel îi are,
Mereu, miloși, s-au dovedit.
Iată, găsim că-i potrivit,
Cu saci să ne înfășurăm
Și frânghii să ne așezăm
În jurul capului. Apoi,
Va trebui să mergem noi,
La împăratul cel pe care
Neamul lui Israel îl are.
Poate că el te va ierta,
Dacă în fața lui, vei sta.”
32Pe coapse, saci, și-au așezat
Și frânghii și-au înfășurat
Cu toți, în jurul capului.
În fața împăratului
Lui Israel, apoi s-au dus
Și-aste cuvinte i le-au spus:
„Iată, la tine ne-a trimis
Al tău rob – Ben-Hadad – și-a zis:
„Prin solii mei, aici de față,
Te rog ca să mă lași în viață!”
Ahab a spus: „Încă trăiește?
Fratele meu, el se vădește!”
33Când oamenii au auzit
Cuvintele ce le-a rostit,
Drept un semn bun ei le-au luat
Și au răspuns: „Adevărat!
Căci Ben-Hadad e al tău frate!”
„Vreau ca, la mine, în cetate,
Să vină-ndată!” – a mai spus
Ahab. Apoi, solii s-au dus
La Ben-Hadad, ca să îi spună,
Cât mai curând, vestea cea bună.
În urmă, Ben-Hadad s-a dus
Pân’ la Ahab, iar el l-a pus
În carul împăratului.
34Văzând bunăvoința lui,
Mult, Ben-Hadad s-a minunat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Tu te-ai purtat cu bunătate.
Astfel, cetățile luate
De al meu tată – cu război –
De la al tău, vreau, înapoi
Să-ți fie date. Să le ai
În stăpânire. Să îți tai
Ulițe prin Damasc, mereu,
Precum făcut-a tatăl meu
Când în Samaria s-a dus.”
Ahab l-a ascultat și-a spus:
„Am să te las liber și-apoi,
Un legământ vom face noi.”
Pe urmă, l-a eliberat
Și-un legământ au încheiat.
35Fiii prorocilor erau,
Toți, împreună și vorbeau.
După porunca Domnului,
Unul i-a zis, vecinului
Cari lângă el era aflat:
„Te rog, lovește-mă de-ndat’!”
Vecinul său, însă, n-a vrut
Să facă precum i-a cerut.
36Prorocu-atunci a cuvântat:
„Pentru că nu ai ascultat
De glasul Domnului, să știi
Că șters vei fi dintre cei vii.
Când pleci de-aicea frățioare,
Un leu are să te omoare.”
Omul acel plecă apoi,
Spre a sa casă, înapoi.
Asupra lui, a tăbărât
Un leu, care l-a omorât.
37Fiul prorocului s-a dus
La alt vecin de-al său și-a spus:
„Te rog, lovește-mă de-ndat’!”
Vecinul său l-a ascultat
Și cu putere l-a lovit,
Încât prorocu-a fost rănit.
38Apoi, prorocul a plecat
De-acolo și s-a așezat
Pe drumul împăratului
Și-a așteptat trecerea lui.
O pânză, el a căutat
Și cu ea, ochii, și-a legat.
39Când împăratul a venit,
Prorocul, iute, a ieșit
În calea lui și a strigat:
„Pe când în luptă m-am aflat,
Un om venit-a lângă mine,
Aducând un alt om, cu sine.
Apoi, când s-au apropiat,
În acest fel a cuvântat:
„Pe acest om, să îl păzești!
Răspunzător, de el, tu ești,
Cu viața. Ai grijă de el,
Căci un talant de-argint, altfel,
Ai să plătești!” Eu n-am văzut
40Când acel om a dispărut.
Poate-a făcut-o înadins
Când eu eram, în luptă, prins.”
Al lui Israel împărat
A zis atunci: „Ești vinovat!
Tu însuți – cum am auzit –
Acum, osânda, ți-ai rostit!”
41Prorocu-n urmă și-a luat
Pânza care i-a-nfășurat
Ochii. Ahab, când l-a văzut,
Pe dată l-a și cunoscut
Că e proroc al Domnului.
42El zise împăratului:
„Ascultă dar, cuvântul meu!
„Așa vorbește Dumnezeu:
„Pentru că l-ai făcut scăpat
Pe cel pe care ți l-am dat
În mâini – pe care l-am sortit
Că trebuie-a fi nimicit –
Tu vei răspunde-acum, de el,
Cu viața ta! Apoi, la fel,
Răspunde-va poporul tău,
Pentru întreg poporul său.”
43Ahab, atunci, s-a întristat
Și mânios, s-a îndreptat
Spre casa lui, ce se găsea
Aflată la Samaria.

Selectat acum:

1 Împărați 20: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Află mai multe despre Biblia în versuri 2014
Capitolul Precedent
Capitolul Următor