Eu, prea iubiților, voiesc,
Pe voi, ca să vă sfătuiesc,
Asemeni unor călători,
Unor străini rătăcitori:
Necontenit, să vă feriți
De pofta firii, căci, să știți,
Că ea, mereu, este în noi,
Cu sufletul, într-un război.
Purtare bună, să aveți,
Când, între Neamuri, voi sunteți,
Pentru ca-n tot ce vă vorbesc
De rele și v-asemuiesc
Cu cei ce rele fac, prin voi –
Prin faptul că ei văd apoi,
Că faceți bine, tot mereu –
Slavă să-I dea, lui Dumnezeu,
În ziua cercetării lor.
Supuși fiți, stăpânirilor,
Care sunt omenești, mereu,
Așa cum cere Dumnezeu;
Și împăratului, să-i fiți
Supuși, pentru că el – cum știți –
Este înalt stăpânitor.
Supuși fiți dregătorilor,
Căci ei, trimiși, sunt, de-mpărat,
Ca să vegheze, ne-ncetat,
Să-i pedepsească pe toți cei
Care fac răul, iar pe cei
Care doar bine-au săvârșit,
Să-i laude, necontenit.
Căci iată, bunul Dumnezeu
Vrea, ca făcând bine mereu,
Voi, gura, să le-o astupați,
La toți acei – dragii mei frați –
Care s-au dovedit să fie
Neștiutori, plini de prostie.
Ca oameni slobozi vă purtați,
Dar fără ca să preschimbați
Această slobozenie-n voi,
În haina răutăți-apoi;
Ci vreau să vă purtați, mereu,
Ca robi dar, ai lui Dumnezeu.
Pe toți oamenii, să-i cinstiți.
Pe frați, doresc, să îi iubiți.
Teamă s-aveți – vă îndemn eu –
Necontenit, de Dumnezeu.
De-asemeni, trebuie să știți,
Ca, pe-mpărat, să îl cinstiți.
Vă-ndemn pe voi dar, slugilor:
Supuși să fiți, stăpânilor,
Cu teamă, frică, ne-ncetat –
Nu doar celor ce-au arătat
Că-s buni și blânzi, necontenit,
Ci și celor ce-au dovedit
Că greu pot a fi mulțumiți.
Căci e plăcut lucru – să știți –
Când omul suferă-ntristare,
Pentru cugetul său ce-l are
Față de Domnul, când curat
El este, și nevinovat.
Într-adevăr, cum vă făliți,
Când cu răbdare suferiți
Palmele care le-ați primit,
Pentru un rău ce-ați săvârșit?
Dar iată, un lucru plăcut,
Lui Dumnezeu: când ați făcut,
Doar binele și-ați suferit
Și răbdători v-ați dovedit.
Mai trebuie să știți, dragi frați,
Că la aceast-ați fost chemați.
Căci și Hristos a suferit,
Doar pentru voi, când a venit
În lume; iar în acest fel,
Aveți o pildă, de la El,
Ca suferind, să încercați,
Pe-ale Lui urme, să călcați.
„El n-a făcut nici un păcat,
Iar vicleșug nu s-a aflat,
În gura Sa, când a vorbit.”
Iar când era batjocorit,
El, batjocoritorilor,
N-a-ntors batjocurile lor.
Și-atunci când fost-a chinuit,
Amenințări, El n-a rostit,
Ci S-a supus, ascultător,
Doar dreptului Judecător.
În al Său trup, El a purtat –
În acest fel – al nost’ păcat,
Pe lemnul crucii, ca apoi,
Morți, față de păcate, noi,
Pentru neprihănire-n veci,
Să viețuim de-acuma deci.
Prin ale Lui răni – nu uitați! –
Sunteți, acuma, vindecați.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
