1 Samuel 26
26
David în tabăra lui Saul
1Cei care-n Zif au locuit
Au mers la Saul și-au vorbit:
„Iată că David a ajuns
La noi și-acuma e ascuns
Pe-un deal cari Hachila se cheamă,
Și care e – de bună seamă –
Lângă pustie așezat.”
2Saul, îndată, a luat
Trei mii de inși și a pornit
Spre Zif, pentru că a voit
Să-l caute și să-l găsească,
Pe David, și să-l nimicească.
3Pe dealul Hachila s-a dus
Saul și tabăra și-a pus.
Dealul acela e aflat
Lângă pustiul, Zif, chemat.
David, cu-ai săi, era-n pustie.
4Atunci, David a vrut să știe
Dacă mai este urmărit.
Niște iscoade-a repezit
Spre Hachila, și a aflat
Că e, de Saul, căutat.
5În grabă, David a venit
La locu-n care-a poposit
Saul, cu oastea. A văzut
Cortul pe cari și l-a făcut,
Unde ședea el, cu Abner –
Cel cari, fecior, îi e, lui Ner,
Și cel care era mai mare
Peste oștirea ce o are.
Saul dormea, în cortul lui,
În mijlocul poporului.
6David se-ntoarse înapoi
Și îl chemă la sine-apoi,
Pe-Ahimelec – cel ce-a ieșit
Din spița neamului Hetit –
Și pe-Abișai. Omul acel,
Fiu al Țeruiei, fost-a el,
Iar pe Ioab, frate-l avuse.
Când au venit, David le spuse:
„Saul este aproape. Cine
Voiește a veni cu mine,
La tabăra-mpăratului
În mijlocul oștirii lui?”
„Dacă îngăduință-mi dai,
Vin eu” – răspunse Abișai.
7Stele-ncepură să răsară,
Când David și-Abișai plecară.
Saul – de oaste-nconjurat –
Dormea, în cort, netulburat.
Sulița împăratului
Era la căpătâiul lui,
Înfiptă în pământ. Abner –
Cel care, fiu, îi e, lui Ner –
Dormea și el, în cortul lui,
În mijlocul poporului.
8Atunci, îi zise Abișai,
Lui David: „Azi, în mână-l ai,
Pe-al tău vrăjmaș, căci Dumnezeu
Ți-l dăruiește. Iată, eu –
Dacă-mi dai voie – îl lovesc
Cu sulița, și-l pironesc,
Jos, la pământ, într-o clipită,
C-o lovitură iscusită.
N-am să lovesc a doua oară,
Căci el, din prima, o să piară.”
9David i-a zis, lui Abișai:
„Să nu-l omori, căci voie n-ai!
El este unsul Domnului!
Cine va fi-mpotriva lui?
Cine e cel ce l-a lovit,
Fără să fie pedepsit?
10Doar Dumnezeu este Acel,
Cari poate a-l lovi pe el:
Fie că-i vremea ca să moară,
Fie că merge, bunăoară,
Ca să pornească vreun război
În care va muri apoi.
11Ferească Domnul, de-așa rău!
N-am să m-ating, de unsul Său,
Căci Domnu-l pierde, sau îl scapă!
Ia doar ulciorul pentru apă,
Și sulița-mpăratului
Care-i la căpătâiul lui
Și-apoi, în grabă, să plecăm,
Ca la ai noști’ să ne-nturnăm!”
12Ulcioru-ndată l-au luat –
Și sulița – și au plecat,
Fără să-i fi văzut, cumva,
Sau să-i audă cineva.
Un somn adânc, Domnul trimise,
Care pe toți îi adormise.
13David ajunse la ai lui –
Tocmai pe vârful muntelui –
Punând distanță între el
Și între Saul, în ăst fel.
14În urmă, David s-a sculat
Și către vale a strigat,
Cu glas puternic, lui Abner,
Cel care fiu îi e, lui Ner:
„Abner, ascultă! N-auzi oare?”
„Cine ești tu, acela care
Cutezi să strigi către-mpărat?” –
Îl întrebă Abner, de-ndat’.
15David, din nou, a glăsuit
Și-n felu-acesta, a vorbit:
„Nu ești bărbat? Dar oare cine,
În Israel, mai e ca tine?
Atunci de ce n-ai căutat,
Ca să-l păzești, pe împărat?
Căci cineva – eu am văzut –
Ca să-l omoare, ar fi vrut.
16Ce ai făcut tu, nu e bine,
Căci la-mpărat, poate oricine
Ca să pătrundă, tot mereu.
Viu este Domnul Dumnezeu,
Că sunteți vrednici să muriți,
Căci pe-mpărat, nu îl păziți!
Privește-acum, unde-i aflată
Sulița ce-a fost împlântată
La căpătâiul patului
Ce este-al împăratului,
Precum și-ulciorul său, în care,
Apă, pentru băut, el are.”
17Saul a cunoscut, de-ndat’,
Glasul lui David și-a-ntrebat:
„Al tău e glasul, fiul meu?
Ești oare David, tu?” „Sunt eu!”–
18Răspunse David. „Ce dorești
Și pentru ce, mă urmărești?
Cu ce sunt, oare, vinovat,
Încât mă cauți, ne-ncetat?
Am săvârșit vreun lucru rău?
19Ascultă-l dar, pe robul tău,
Și-apoi să judeci cu dreptate,
Tot ce-ți voi spune, împărate.
Dacă cumva, e Dumnezeu
Cel ce te-ațâță, tot mereu,
În contra mea, zic să primească
Mirosul ce-o să-l răspândească
Un dar, ce este de mâncare,
Adus de noi, de fiecare.
Dar dacă nu e Dumnezeu,
Ci ațâțat ești tu, mereu,
De către oameni, să se știe
Că blestemați doresc să fie,
În fața Domnului ceresc,
Fiindcă ei mă izgonesc
Din moștenirea cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are,
Zicând: „Să pleci, unde voiești,
La domni străini, ca să slujești.”
20Oh! Dar mi-a teamă, tot mereu,
Ca nu cumva, sângele meu
Vărsat să fie, pe pământ,
Atuncea când, departe sânt,
De Fața Domnului! Văd bine,
Că tu pornit-ai după mine –
Tu, împăratul cel pe care
Poporul Israel îl are –
Și ca pe-un purice, dorești –
Neîncetat – să mă zdrobești.
Mă urmărești să mă înfrunți,
Ca pe o potârniche-n munți.”
21Saul, în urmă, a vorbit:
„Iată că am păcătuit.
Întoarce-te dar, fiul meu,
Căci nici un rău n-am să-ți fac eu,
Pentru că astăzi, am văzut,
Precum că tu ai fi putut
Să mă omori, dar m-ai cruțat.
Ca un nebun, eu am lucrat
Și văd acum – fără-ndoială –
Că săvârșit-am o greșeală.”
22„Sulița ta este la mine” –
Răspunse David – „deci fă bine
Ca să trimiți un om, la noi,
Să îți ia sulița-napoi.
23Încredințat fii împărate,
Căci Dumnezeu – după dreptate,
După credința ce o are –
Va răsplăti, la fiecare;
Căci El, în mâna mea, te-a dat,
Dar – ai văzut – eu te-am cruțat.
N-am vrut să pun mâna pe tine,
Căci am știut că nu e bine
Să îl lovești pe omul Lui,
Iar tu ești unsul Domnului.
24Și după cum, azi, ai văzut
Că viața ta, preț, a avut
În fața mea, la fel și eu
Știu bine că, la Dumnezeu,
Și viața mea, mult, prețuiește
Și astfel, El mă izbăvește,
Întotdeauna, din necaz,
Și-mi mângâie al meu obraz.”
25Saul răspunse-atunci, de-ndat’:
„Să fii dar, binecuvântat,
Căci lucruri mari, tu săvârșești
Și-ntotdeauna, biruiești!”
David, apoi, s-a-ndepărtat,
Iar Saul, oastea, și-a luat
Și au pornit cu toți apoi,
Grabnic, spre casă, înapoi.
Selectat acum:
1 Samuel 26: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca