1 Samuel 28
28
Războiul cu Filistenii
1Toți Filistenii s-au unit
Și o oștire-au pregătit,
Vrând să pornească mai apoi,
Cu Israelul, un război.
Achiș, pe David, l-a chemat,
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Să îți iei oamenii cu tine,
Căci trebuie să vii cu mine.
Vreau să îmi stați alăturea,
Să întăriți oștirea mea.
2David, în față-i, s-a plecat
Și-apoi astfel a cuvântat:
„Bine-mpărate, fii pe pace,
Căci vei vedea ce poate face
David, umilul rob al tău.”
Când auzi răspunsul său,
Achiș a zis: „David, să știi
Că păzitor tu ai să fii,
Iar sarcina ce-o vei avea
E să veghezi asupra mea.
3De mult murise Samuel.
Întreg poporul Israel,
La Rama, la înmormântat,
Chiar în cetatea-n care-a stat.
Saul – din țară – i-a gonit
Pe toți cei care s-au vădit
Precum că, morții, îi chemau,
Și pe toți cei care ghiceau.
4Toți Filistenii s-au unit
Și la Sunem au poposit.
Saul, alăturea de el,
A strâns întregul Israel.
Către Ghilboua ei s-au dus
Și-acolo, tabăra, și-au pus.
5Când i-au văzut pe Filisteni,
Saul și cu ai săi oșteni,
De-ndată, s-au înspăimântat
Și inima le-a tremurat.
6Saul, în fața Domnului
S-a dus să ceară sfatul Lui.
Dar Domnul nu l-a ascultat
Și nici răspunsuri nu i-a dat.
Prin vise, El nu i-a vorbit,
Nici prin Urim nu l-a vestit,
Nici prin proroci nu l-a-nștiințat.
7Saul, atunci, a cuvântat:
„Hei, slujitori! Grabnic plecați
Și o femeie-mi căutați,
Care să știe-n astă vreme,
Duhuri de morți, ca să îmi cheme,
Căci vreau să-ntreb ce pot să fac.”
Ei au făcut pe al său plac,
Și-au zis către-mpăratul lor:
„Iată-mpărate, în En-Dor,
Se află o femeie care
O astfel de putere are,
Încât ea poate-n orice vreme,
Pe morți, la ea, ca să îi cheme.”
8Saul, de haine, s-a schimbat
Și cu doi oameni a plecat
Să o găsească, negreșit.
Noaptea – la ea – ei au sosit,
Iar Saul i-a vorbit, de-ndat’:
„Nu te speria! Eu am aflat,
Că poți să chemi, în orice vreme,
Morții, la tine. Nu te teme,
Căci nu ai să pățești nimic!
Să-mi chemi numai, pe cine-ți zic,
Ca să ne spună tuturor,
Ce o să fie-n viitor!”
9Femeia zise: „Nu știi oare,
Ce s-a-ntâmplat cu toți cei care
Puteau, cu morții, să vorbească,
Sau viitorul să-l ghicească?
Nu știi că Saul i-a gonit
Din țară și i-a nimicit?
De ce, acuma, îmi întinzi
O cursă, vrând ca să mă prinzi?”
10Saul, pe Domnul, a jurat,
Spunându-i: „Cu adevărat,
Viu este Domnul Dumnezeu,
Că nici un rău n-am să-ți fac eu!”
11Femeia zise: „Dar pe cine
Vrei ca să-l chem, acum, la tine?”
„Vreau să mi-l scoli pe Samuel,
Să-l chemi aici!” – răspunse el.
12Pe Samuel, când l-a văzut,
Femeia-ndată s-a temut
Și-nspăimântată a țipat,
Zicând: „De ce m-ai înșelat?
Căci tu ești Saul, negreșit!”
13Saul, atunci, a glăsuit:
„Fii fără teamă, eu îți zic,
Căci nu ai să pățești nimic!
Dar spune-mi iute, ce-ai văzut?”
„În fața mea, a apărut” –
Zise femeia – „o ființă,
Care – după a mea știință –
Dumnezeiască se arată
Și din pământ se-nalță, iată.”
14„Cum e la chip?” – a întrebat
Saul atunci. Ea zise-ndat’:
„Bătrân e cel ce se trezește.
O pânză, trupu-i, învelește.
Da. Are-o mantie pe el.”
Saul, știind că-i Samuel,
Îndată, fața și-a plecat
Și înainte-i s-a-nchinat.
15„De ce mă tulburați dar, voi?”–
Îi zise Samuel apoi.
Saul răspunse, de îndat’:
„Iată, sunt tare strâmtorat!
Vin Filistenii peste noi,
Și va începe-un nou război.
Ce pot să fac, acuma, eu?
L-am întrebat pe Dumnezeu,
Dar El, răspunsuri, nu mi-a dat,
Pentru că s-a îndepărtat
De mine-n acest ultim ceas,
Și iată, singur, am rămas.
Domnul, de mine, S-a ascuns:
Nici prin proroci nu mi-a răspuns,
Și nici prin vise. Disperat,
Pe tine-atuncea te-am chemat –
Căci altă cale n-am văzut –
Ca să mă-nveți ce-i de făcut.”
16Când Samuel l-a auzit,
În felu-acesta i-a vorbit:
„De ce vii să mă-ntrebi, pe mine,
Când Domnul nu mai e cu Tine,
Și-acuma e vrăjmașul tău?
17El face după planul Său,
Pe care, eu ți l-am vestit,
Așa precum mi-a poruncit.
Împărăția, știi pre bine
Că El a rupt-o de la tine
Și altuia a dăruit-o:
David e cel ce a primit-o.
18N-ai ascultat de Dumnezeu –
Precum te-am îndemnat, mereu –
Și pe-Amalec nu l-ai făcut
Să simtă – cum El ți-a cerut –
Asprimea mâinii Domnului.
N-ai ascultat de glasul Lui
Și de aceea – astăzi – El
Îți face ție-n acest fel.
19În mâna Filistenilor,
Dat ai să fii, cu-al tău popor.
Mâine – și tu și ai tăi fii –
Cu mine o să fiți – să știi –
Iar Domnul, pe ai tăi oșteni,
Pradă-i va da, la Filisteni.”
20Îndată, Saul s-a-ngrozit
Și la pământ s-a prăbușit.
De-o zi și-o noapte n-a mâncat
Și-astfel, puterea i-a secat.
21Femeia merse-n fața lui
Și-i zise împăratului:
„Iată că eu te-am ascultat
Și am făcut ce m-ai rugat.
Chiar viața mi-am primejduit,
Făcând precum mi-ai poruncit.
22Acuma dar, ia seama bine,
Și-ascultă-mă și tu, pe mine.
Lasă-mă-ngrabă să mă duc,
Puțină pâine să-ți aduc.
Putere ai să prinzi acum,
Ca să pornești, din nou, la drum.”
23Dar Saul s-a împotrivit:
„N-am să mănânc”, el a rostit
Cu hotărâre, însă ea –
Și slugile asemenea –
Au stăruit necontenit,
Până când el s-a învoit.
De la pământ, s-a ridicat
Și-apoi, pe pat, s-a așezat.
24Femeia, un vițel, avea.
În mare grabă, merse ea,
Luă vițelul, l-a tăiat
Și-apoi făină-a frământat.
Azimi a copt, iar la sfârșit,
25Tot ceea ce a pregătit,
A dus la Saul. El a stat –
Cu ai săi oameni – și-a mâncat.
Apoi, în noaptea ‘ceea chiar,
În tabără s-a întors iar.
Selectat acum:
1 Samuel 28: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca