1 Tesaloniceni 5:1-10

„Cât despre vremuri de apoi Și de soroace, n-aveți voi, Nevoie, ca să vi se scrie. Căci între voi, bine se știe, Că ziua Domnului apare, Asemenea hoțului care Pândește, noaptea, așteptând. Să știți dar, că atuncea când, „Pace și liniște!”, vor zice, O prăpădenie o să pice, Pe ne-așteptate, peste ei, Precum îi vin, unei femei Însărcinate – fără veste – Durerile, când zămislește. Când prăpădenia va apare, Nu va mai fi chip, de scăpare. Dar, fraților, voi nu sunteți În beznă, și-astfel, nu puteți, Surprinși a fi, de ziua care, Asemeni unui hoț, apare. Fii ai luminii, sunteți voi – Copii ai zilei. Astfel, noi, Nimic, cu bezna, nu avem, Căci nu ai nopții fii suntem. De-aceea, noi să nu dormim, Ci treji, mereu, să ne găsim Și să veghem, neîncetat, Pentru că timpul s-a scurtat. Cei care dorm sau se îmbată, Folosesc noaptea. Însă, iată, Noi, fii ai zilei, ne găsim. De-aceea, treji, mereu, să fim. Cu platoșa să vă-mbrăcați, Cari, a credinței, e – dragi frați – Precum și-a dragostei. Apoi, Cu coiful mântuirii – voi – Pe cap, să vă acoperiți, Ca să fiți gata pregătiți. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat, Pentru mânie, ci ne-a dat, Acum, în dar, o mântuire Care coboară, peste fire, Din cerurile Lui – de sus – Prin Domnul nost’, Hristos Iisus, Care murit-a, pentru noi, Și-n acest fel, putem apoi – Ori că veghem, ori că dormim – Cu El, mereu, ca să trăim.