1 Tesaloniceni 5
5
1„Cât despre vremuri de apoi
Și de soroace, n-aveți voi,
Nevoie, ca să vi se scrie.
2Căci între voi, bine se știe,
Că ziua Domnului apare,
Asemenea hoțului care
Pândește, noaptea, așteptând.
3Să știți dar, că atuncea când,
„Pace și liniște!”, vor zice,
O prăpădenie o să pice,
Pe ne-așteptate, peste ei,
Precum îi vin, unei femei
Însărcinate – fără veste –
Durerile, când zămislește.
Când prăpădenia va apare,
Nu va mai fi chip, de scăpare.
4Dar, fraților, voi nu sunteți
În beznă, și-astfel, nu puteți,
Surprinși a fi, de ziua care,
Asemeni unui hoț, apare.
5Fii ai luminii, sunteți voi –
Copii ai zilei. Astfel, noi,
Nimic, cu bezna, nu avem,
Căci nu ai nopții fii suntem.
6De-aceea, noi să nu dormim,
Ci treji, mereu, să ne găsim
Și să veghem, neîncetat,
Pentru că timpul s-a scurtat.
7Cei care dorm sau se îmbată,
Folosesc noaptea. Însă, iată,
8Noi, fii ai zilei, ne găsim.
De-aceea, treji, mereu, să fim.
Cu platoșa să vă-mbrăcați,
Cari, a credinței, e – dragi frați –
Precum și-a dragostei. Apoi,
Cu coiful mântuirii – voi –
Pe cap, să vă acoperiți,
Ca să fiți gata pregătiți.
9Căci Dumnezeu nu ne-a chemat,
Pentru mânie, ci ne-a dat,
Acum, în dar, o mântuire
Care coboară, peste fire,
Din cerurile Lui – de sus –
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus,
10Care murit-a, pentru noi,
Și-n acest fel, putem apoi –
Ori că veghem, ori că dormim –
Cu El, mereu, ca să trăim.
11De-aceea, să vă mângâiați,
Unii pe alții – iubiți frați –
Și-apoi, să arătați că știți,
Necontenit, să vă-ntăriți,
Precum, de altfel, am aflat
Că faceți voi, neîncetat.
12De-asemenea, vă mai rog eu,
Să îi primiți bine, mereu,
Pe cei care vă cârmuiesc,
Care, în Domnul, se-ostenesc,
Și care, sfaturi bune, dau.
13Pe toți aceștia, iată, vreau
Să-i prețuiți mult – fraților –
Din pricina lucrării lor.
Peste toate aceste-apoi,
Trăiți în pace, între voi.
14De-asemenea, dragii mei frați,
Vă mai rugăm, să îi mustrați
Pe cei cari – fără îndoială –
Trăiesc în neorânduială.
Pe cei ce-s deznădăjduiți,
Îmbărbătați-i! Sprijiniți,
Pe cei ce-s slabi! Fiți iertători,
Necontenit, și răbdători.
15Seamă luați, ca nimenea,
Să nu-i întoarcă, altuia,
Rău pentru rău, ci căutați,
Doar binele, să îl lucrați,
Întotdeauna – pentru voi,
Cât și pentru ceilalți apoi.
16Necontenit, să învățați,
Să știți ca să vă bucurați.
17Să faceți rugăciuni, mereu.
18Să-I mulțumiți, lui Dumnezeu,
Pentru tot ce vă dăruiește,
Fiindcă El așa dorește
Să faceți voi – precum v-am spus –
În Domnul nost’, Hristos Iisus.
19Nu stingeți Duhul. Vă feriți,
20Mereu, să nu disprețuiți
Vreo prorocie. Căutați,
21Necontenit, să cercetați
Orișice lucru, iar apoi –
Ce-i bun – să țineți, pentru voi.
22De orice rău, mereu, să știți,
Cum trebuie să vă feriți.
23Sfințiți, deplin, să fiți dar voi,
De-al păcii Dumnezeu apoi.
Al vostru duh, necontenit,
Întreg, vreau a vă fi păzit;
Sufletul vostru-apoi, și el,
Precum și-al vostru trup, la fel.
Acestea trebuiesc păzite,
Pentru a fi neprihănite,
Atuncea, când, din cer, de sus,
Va reveni Domnul Iisus.
24Acela, care v-a chemat,
E credincios și, ne-ncetat,
Lucrul acesta, îl va face –
De-aceasta-s sigur, fiți pe pace.
25Acuma, fraților, și voi
Rugați-vă dar, pentru noi.
26Apoi, c-o sfântă sărutare,
Să le urați, la fiecare –
Din partea noastră – sănătate.
27Doresc ca fiecare frate
Să afle, de scrisoarea mea.
Vă rog fierbinte dar, ca ea
A fi citită tuturor,
Adică-n fața fraților.
28Harul cel minunat, de sus,
Al Domnului Hristos Iisus,
Să îl aveți, cu voi, din plin,
În vecii vecilor! Amin.”
Selectat acum:
1 Tesaloniceni 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca