1 Timotei 1
1
1„Pavel, chemat să fie pus,
Apostol, în Hristos Iisus –
Precum voit-a Dumnezeu,
Mântuitorul nost’, mereu,
Și Domnul nost’, Hristos Iisus,
Nădejdea noastră, cea de sus –
2Spre Timotei, cel prea iubit,
Copilul meu, adeverit
A fi-n credință: îndurare,
Pace și har, de la Cel care
E Tatăl nostru, Cel de Sus,
Și-apoi, de la Hristos Iisus!
3Așa precum eu te-am rugat,
În clipa-n care am plecat,
Din Macedonia, la drum,
Din nou, la fel, te rog acum,
Ca, în Efes, să zăbovești,
Pentru că vreau să poruncești,
La cei care au îndrăznit
Și-nvățături noi, au vestit,
Să înceteze să-i învețe,
Pe alții, dându-le povețe;
4Să nu se țină de fantasme,
Să termine cu-ale lor basme
Și cu-nșirări, fără sfârșit,
De neamuri, căci au zămislit
Certuri – așa cum am văzut –
Fără, în schimb, să fi făcut
Ca prin credință, tot mereu,
Ăst lucru al lui Dumnezeu,
Să-nainteze, negreșit.
Oameni-aceștia s-au vădit
Că tot așa fac și acum,
Înaintând pe-al vieții drum.
5Ținta porunci-i dragostea,
Căci e știut că numai ea
Vine din inima curată,
Dintr-o credință-adevărată,
Neprefăcută – negreșit –
Și dintr-un cuget, bun vădit.
6Unii, însă, s-au depărtat,
De-aceste lucruri, și-au urmat
Un drum, pe cari s-au rătăcit
Și, în ăst fel, s-au pomenit
Că doar de flecăreli, se țin,
Când, printre voi, aceștia vin.
7Învățători ai Legii, vor
A fi, în ochii tuturor,
Măcar că nu știu ce vorbesc
Și nici nu știu ce urmăresc.
8Legea e bună – precum știm –
Doar dacă bine-o folosim,
9Pentru că Legea nu s-a dat
Pentru cei cari s-au arătat
Că oameni sunt, neprihăniți,
Ci pentru cei nelegiuiți;
Deci, pentru cei cari – se-nțelege –
Precum că sunt fără de lege,
Pentru cei neevlavioși,
Sau nesupuși, ori păcătoși,
Sau pentru cei cari, fără teamă,
Ucid chiar și pe a lor mamă,
Ori pentru cei cari, bunăoară,
Pe ai lor semeni, îi omoară,
10Sau pentru cei ce sunt curvari,
Ori sodomiți; pentru cei cari
Sunt vânzători de oameni, sau
Pentru cei cari obicei au
Să jure strâmb; pentru oricine
Care, în contră, se va ține
Cu-nvățăturile serioase,
Adevărate, sănătoase,
11Cari potrivite sunt, mereu,
Cu fericitul Dumnezeu,
Cu Evanghelia slavei Sale,
Pe care, a găsit cu cale,
Ca mie, să îmi fie dată.
12Îi mulțumesc, încă o dată,
Domnului nostru, Cel de Sus –
Adică lui Hristos Iisus –
Pentru că fost-am întărit –
Căci am fost, vrednic, socotit
De-ncredere – când m-a adus
Și-apoi, în slujba Lui, m-a pus,
13Măcar că, înainte – eu –
Un hulitor am fost, mereu,
Am fost un batjocoritor
Și un aprins prigonitor,
Căci prin tot ceea ce făceam –
Adică-n ceea ce lucram –
În marea mea necunoștință
Trudeam, numai, în necredință!
14Dar harul Domnului de Sus,
Acuma s-a mărit nespus;
Credința a crescut și ea,
Sporind, astfel, și dragostea
Care se află, ne-ndoios,
În Domnul nost’, Iisus Hristos.
15Adevărat s-a dovedit,
Precum și vrednic de primit,
Acel cuvânt care a zis –
Și care-i, în Scriptură, scris –
Că-n „lume, a venit Hristos,
Spre-al mântui pe păcătos”,
Iar dintre păcătoșii care,
Această lume-acum, îi are,
Întâiul, eu sunt socotit;
16Dar, îndurare-am dobândit,
Ca astfel, să-și arate-n mine –
Iisus – acuma, cel mai bine,
Îndelungata Lui răbdare,
Drept pildă pentru toți cei care
Veni-vor ca să creadă-n El,
Pentru a dobândi, astfel,
Veșnica viață, arătată,
Care, în urmă, va fi dată.
17A Celui care, Împărat,
E, peste veșnicii, aflat,
A Celui, de la început,
Nemuritor și nevăzut,
A Celui care e, mereu,
Singurul nostru Dumnezeu,
Să fie salva și, din plin,
Cinste să aibă El! Amin.
18Iată dar, ce poruncă, vreau
Acuma, Timotei, să-ți dau:
Așa cum ți s-a prorocit,
Tu – fiule – necontenit,
Puterile, ți le adună,
Ca să te lupți lupta cea bună,
19Să-ți ții credința, ne-ncetat,
Precum și cugetul, curat,
Pentru că unii l-au pierdut
Și, din credință, au căzut.
20În rândul lor, pe Imeneu
Și Alexandru-i număr eu,
Pe cari, Satanei, i-am lăsat,
Căci, pe-a lui mână, eu i-am dat,
Ca-nvățătură să primească
Și astfel, să nu mai hulească.”
Selectat acum:
1 Timotei 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
1 Timotei 1
1
1„Pavel, chemat să fie pus,
Apostol, în Hristos Iisus –
Precum voit-a Dumnezeu,
Mântuitorul nost’, mereu,
Și Domnul nost’, Hristos Iisus,
Nădejdea noastră, cea de sus –
2Spre Timotei, cel prea iubit,
Copilul meu, adeverit
A fi-n credință: îndurare,
Pace și har, de la Cel care
E Tatăl nostru, Cel de Sus,
Și-apoi, de la Hristos Iisus!
3Așa precum eu te-am rugat,
În clipa-n care am plecat,
Din Macedonia, la drum,
Din nou, la fel, te rog acum,
Ca, în Efes, să zăbovești,
Pentru că vreau să poruncești,
La cei care au îndrăznit
Și-nvățături noi, au vestit,
Să înceteze să-i învețe,
Pe alții, dându-le povețe;
4Să nu se țină de fantasme,
Să termine cu-ale lor basme
Și cu-nșirări, fără sfârșit,
De neamuri, căci au zămislit
Certuri – așa cum am văzut –
Fără, în schimb, să fi făcut
Ca prin credință, tot mereu,
Ăst lucru al lui Dumnezeu,
Să-nainteze, negreșit.
Oameni-aceștia s-au vădit
Că tot așa fac și acum,
Înaintând pe-al vieții drum.
5Ținta porunci-i dragostea,
Căci e știut că numai ea
Vine din inima curată,
Dintr-o credință-adevărată,
Neprefăcută – negreșit –
Și dintr-un cuget, bun vădit.
6Unii, însă, s-au depărtat,
De-aceste lucruri, și-au urmat
Un drum, pe cari s-au rătăcit
Și, în ăst fel, s-au pomenit
Că doar de flecăreli, se țin,
Când, printre voi, aceștia vin.
7Învățători ai Legii, vor
A fi, în ochii tuturor,
Măcar că nu știu ce vorbesc
Și nici nu știu ce urmăresc.
8Legea e bună – precum știm –
Doar dacă bine-o folosim,
9Pentru că Legea nu s-a dat
Pentru cei cari s-au arătat
Că oameni sunt, neprihăniți,
Ci pentru cei nelegiuiți;
Deci, pentru cei cari – se-nțelege –
Precum că sunt fără de lege,
Pentru cei neevlavioși,
Sau nesupuși, ori păcătoși,
Sau pentru cei cari, fără teamă,
Ucid chiar și pe a lor mamă,
Ori pentru cei cari, bunăoară,
Pe ai lor semeni, îi omoară,
10Sau pentru cei ce sunt curvari,
Ori sodomiți; pentru cei cari
Sunt vânzători de oameni, sau
Pentru cei cari obicei au
Să jure strâmb; pentru oricine
Care, în contră, se va ține
Cu-nvățăturile serioase,
Adevărate, sănătoase,
11Cari potrivite sunt, mereu,
Cu fericitul Dumnezeu,
Cu Evanghelia slavei Sale,
Pe care, a găsit cu cale,
Ca mie, să îmi fie dată.
12Îi mulțumesc, încă o dată,
Domnului nostru, Cel de Sus –
Adică lui Hristos Iisus –
Pentru că fost-am întărit –
Căci am fost, vrednic, socotit
De-ncredere – când m-a adus
Și-apoi, în slujba Lui, m-a pus,
13Măcar că, înainte – eu –
Un hulitor am fost, mereu,
Am fost un batjocoritor
Și un aprins prigonitor,
Căci prin tot ceea ce făceam –
Adică-n ceea ce lucram –
În marea mea necunoștință
Trudeam, numai, în necredință!
14Dar harul Domnului de Sus,
Acuma s-a mărit nespus;
Credința a crescut și ea,
Sporind, astfel, și dragostea
Care se află, ne-ndoios,
În Domnul nost’, Iisus Hristos.
15Adevărat s-a dovedit,
Precum și vrednic de primit,
Acel cuvânt care a zis –
Și care-i, în Scriptură, scris –
Că-n „lume, a venit Hristos,
Spre-al mântui pe păcătos”,
Iar dintre păcătoșii care,
Această lume-acum, îi are,
Întâiul, eu sunt socotit;
16Dar, îndurare-am dobândit,
Ca astfel, să-și arate-n mine –
Iisus – acuma, cel mai bine,
Îndelungata Lui răbdare,
Drept pildă pentru toți cei care
Veni-vor ca să creadă-n El,
Pentru a dobândi, astfel,
Veșnica viață, arătată,
Care, în urmă, va fi dată.
17A Celui care, Împărat,
E, peste veșnicii, aflat,
A Celui, de la început,
Nemuritor și nevăzut,
A Celui care e, mereu,
Singurul nostru Dumnezeu,
Să fie salva și, din plin,
Cinste să aibă El! Amin.
18Iată dar, ce poruncă, vreau
Acuma, Timotei, să-ți dau:
Așa cum ți s-a prorocit,
Tu – fiule – necontenit,
Puterile, ți le adună,
Ca să te lupți lupta cea bună,
19Să-ți ții credința, ne-ncetat,
Precum și cugetul, curat,
Pentru că unii l-au pierdut
Și, din credință, au căzut.
20În rândul lor, pe Imeneu
Și Alexandru-i număr eu,
Pe cari, Satanei, i-am lăsat,
Căci, pe-a lui mână, eu i-am dat,
Ca-nvățătură să primească
Și astfel, să nu mai hulească.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca