2 Cronici 15
15
Cuvântul lui Dumnezeu către Asa
1Duhul lui Dumnezeu, pornit,
De sus, din ceruri, a venit
Peste Azaria, cel care,
Părinte, pe Obed, îl are.
2Atunci, Azaria s-a dus
La Asa și astfel i-a spus:
„Ascultă Asa! Iar apoi,
Iudei, să ascultați și voi!
S-asculte și cei care vin
Din ramura lui Beniamin!
Dacă sunteți cu Dumnezeu,
Și El va fi cu voi, mereu!
Dacă aveți să-L căutați,
Atuncea o să Îl aflați!
Dar dacă o să-L părăsiți,
Și El vă va lăsa, să știți!
3Mai multă vreme, Israel
Fusese fără Domnul; el,
Nici măcar preoți, n-a avut,
Preoți care să fi putut
Pe oameni ca să îi învețe
Și-n lege să le dea povețe.
Israeliții, la-nceput,
Nici măcar lege n-au avut.
4Dar s-au întors la Domnul lor,
Când valul strâmtorărilor
I-a năpădit. L-au căutat,
Pe Dumnezeu, și L-au aflat.
5Pentru acei care mergeau,
Sau pentru cei care veneau,
N-au fost, în vremile acele,
Clipe de liniște, căci ele
Se vădeau vremi de frământare,
Vremuri de mare tulburare.
6Un neam, cu alt neam, se bătea;
Cetățile de-asemenea,
Purtau războaie între ele,
Pentru că-n vremurile-acele,
Cu multe tulburări, mereu,
Le strâmtorase Dumnezeu.
7Voi, însă, să vă întăriți
Și brațele vă oțeliți,
Căci ale voastre fapte, iată,
Au să primească o răsplată!”
Râvna lui Asa
8Asa, de cum a auzit
Cuvintele ce le-a rostit
Obed prorocul, de îndat’
S-a întărit și-a-ndepărtat
Orișice urâciuni erau
În Iuda, sau se mai găseau
În al lui Efraim ținut.
Același lucru l-a făcut
Și-n țara celor care vin
Din ramura lui Beniamin.
Apoi, altarul cel pe care
Pridvorul Domnului îl are –
În față – fost-a înnoit,
După cum Asa a dorit.
9A strâns pe-ntreg poporul care
Țara lui Iuda-n ea îl are,
A strâns pe oamenii ce vin
Din ramura lui Beniamin,
Pe cei care sunt din Manase,
Din ale lui Efraim case
Și pe cei care se vădeau
Din Simeon că se trăgeau,
Căci mulți – în Iuda – au trecut,
Atuncea când ei au văzut
Precum că Domnul Dumnezeu,
Cu Iuda, Se afla, mereu.
10Luna a treia se făcea –
Din anu-al cincisprezecelea –
De când ajunse ca să fie
Asa, în Iuda, la domnie.
Toți oamenii se adunară
Și la Ierusalim plecară.
11O mare pradă-aveau cu ei,
Atuncea, oamenii acei,
Și-n ziua ‘ceea, negreșit,
Domnului, jertfe-au dăruit.
Jertfit-au șapte sute boi,
Precum și șapte mii de oi.
12Cu legământ, ei s-au legat
Că au să-L cate, ne-ncetat,
Pe Dumnezeul Cel pe care,
Neamul lui Israel Îl are,
Cu inima, cu sufletul,
Precum și cu tot cugetul,
13Iar dacă întâmpla-se-va
Că nu-L va căta cineva,
Pe Dumnezeu, omul acel
Ucis avea să fie el,
Chiar dacă mic s-a dovedit,
Ori dacă mare s-a vădit,
Fie femeie sau bărbat.
14Credință-n urmă, I-au jurat
Lui Dumnezeu, pentru vecie.
Mari strigăte de bucurie,
În orice loc, s-au auzit,
Iar trâmbițele au pornit
Ca să răsune, ne-ncetat,
Și buciumele-au buciumat.
15În acea zi – precum se știe –
A fost o mare veselie.
Întreg poporul adunat,
În Iuda, mult s-a bucurat
Atuncea, de-acel jurământ,
Făcut lui Dumnezeu Cel Sfânt,
Căci toți, pe Domnu-L căutară,
De bună voie, și-I jurară –
Din toată inima – credință.
Domnul le dete biruință,
Iar țării lor i-a dat odihnă
Și au avut parte de tihnă.
16Asa, chiar și pe a lui mamă –
Aceea cari, Maca, se cheamă –
Când Astarteei i-a-nchinat
Un idol, s-a înfuriat.
N-a mai lăsat-o la domnie,
Împărăteasă ca să fie,
Iar al ei idol l-a sfărmat,
L-a ars și-apoi l-a aruncat
În apele Chedronului.
17Cu toate că inima lui
Fusese lângă Dumnezeu
Spre-a-I împlini voia mereu,
Totuși el n-a făcut să piară
Și înălțimile din țară.
18Lucruri cari fost-au hărăzite
De tatăl său – sau pregătite
De către el – Asa le-a dus
Și-n Casa Domnului le-a pus.
Astfel, în ea, el așezase
Aur, argint și multe vase.
19Un timp îndelungat apoi,
Nu a mai fost nici un război,
Iar ani treizeci și cinci a stat,
În pace, Asa, ca-mpărat.
Selectat acum:
2 Cronici 15: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Cronici 15
15
Cuvântul lui Dumnezeu către Asa
1Duhul lui Dumnezeu, pornit,
De sus, din ceruri, a venit
Peste Azaria, cel care,
Părinte, pe Obed, îl are.
2Atunci, Azaria s-a dus
La Asa și astfel i-a spus:
„Ascultă Asa! Iar apoi,
Iudei, să ascultați și voi!
S-asculte și cei care vin
Din ramura lui Beniamin!
Dacă sunteți cu Dumnezeu,
Și El va fi cu voi, mereu!
Dacă aveți să-L căutați,
Atuncea o să Îl aflați!
Dar dacă o să-L părăsiți,
Și El vă va lăsa, să știți!
3Mai multă vreme, Israel
Fusese fără Domnul; el,
Nici măcar preoți, n-a avut,
Preoți care să fi putut
Pe oameni ca să îi învețe
Și-n lege să le dea povețe.
Israeliții, la-nceput,
Nici măcar lege n-au avut.
4Dar s-au întors la Domnul lor,
Când valul strâmtorărilor
I-a năpădit. L-au căutat,
Pe Dumnezeu, și L-au aflat.
5Pentru acei care mergeau,
Sau pentru cei care veneau,
N-au fost, în vremile acele,
Clipe de liniște, căci ele
Se vădeau vremi de frământare,
Vremuri de mare tulburare.
6Un neam, cu alt neam, se bătea;
Cetățile de-asemenea,
Purtau războaie între ele,
Pentru că-n vremurile-acele,
Cu multe tulburări, mereu,
Le strâmtorase Dumnezeu.
7Voi, însă, să vă întăriți
Și brațele vă oțeliți,
Căci ale voastre fapte, iată,
Au să primească o răsplată!”
Râvna lui Asa
8Asa, de cum a auzit
Cuvintele ce le-a rostit
Obed prorocul, de îndat’
S-a întărit și-a-ndepărtat
Orișice urâciuni erau
În Iuda, sau se mai găseau
În al lui Efraim ținut.
Același lucru l-a făcut
Și-n țara celor care vin
Din ramura lui Beniamin.
Apoi, altarul cel pe care
Pridvorul Domnului îl are –
În față – fost-a înnoit,
După cum Asa a dorit.
9A strâns pe-ntreg poporul care
Țara lui Iuda-n ea îl are,
A strâns pe oamenii ce vin
Din ramura lui Beniamin,
Pe cei care sunt din Manase,
Din ale lui Efraim case
Și pe cei care se vădeau
Din Simeon că se trăgeau,
Căci mulți – în Iuda – au trecut,
Atuncea când ei au văzut
Precum că Domnul Dumnezeu,
Cu Iuda, Se afla, mereu.
10Luna a treia se făcea –
Din anu-al cincisprezecelea –
De când ajunse ca să fie
Asa, în Iuda, la domnie.
Toți oamenii se adunară
Și la Ierusalim plecară.
11O mare pradă-aveau cu ei,
Atuncea, oamenii acei,
Și-n ziua ‘ceea, negreșit,
Domnului, jertfe-au dăruit.
Jertfit-au șapte sute boi,
Precum și șapte mii de oi.
12Cu legământ, ei s-au legat
Că au să-L cate, ne-ncetat,
Pe Dumnezeul Cel pe care,
Neamul lui Israel Îl are,
Cu inima, cu sufletul,
Precum și cu tot cugetul,
13Iar dacă întâmpla-se-va
Că nu-L va căta cineva,
Pe Dumnezeu, omul acel
Ucis avea să fie el,
Chiar dacă mic s-a dovedit,
Ori dacă mare s-a vădit,
Fie femeie sau bărbat.
14Credință-n urmă, I-au jurat
Lui Dumnezeu, pentru vecie.
Mari strigăte de bucurie,
În orice loc, s-au auzit,
Iar trâmbițele au pornit
Ca să răsune, ne-ncetat,
Și buciumele-au buciumat.
15În acea zi – precum se știe –
A fost o mare veselie.
Întreg poporul adunat,
În Iuda, mult s-a bucurat
Atuncea, de-acel jurământ,
Făcut lui Dumnezeu Cel Sfânt,
Căci toți, pe Domnu-L căutară,
De bună voie, și-I jurară –
Din toată inima – credință.
Domnul le dete biruință,
Iar țării lor i-a dat odihnă
Și au avut parte de tihnă.
16Asa, chiar și pe a lui mamă –
Aceea cari, Maca, se cheamă –
Când Astarteei i-a-nchinat
Un idol, s-a înfuriat.
N-a mai lăsat-o la domnie,
Împărăteasă ca să fie,
Iar al ei idol l-a sfărmat,
L-a ars și-apoi l-a aruncat
În apele Chedronului.
17Cu toate că inima lui
Fusese lângă Dumnezeu
Spre-a-I împlini voia mereu,
Totuși el n-a făcut să piară
Și înălțimile din țară.
18Lucruri cari fost-au hărăzite
De tatăl său – sau pregătite
De către el – Asa le-a dus
Și-n Casa Domnului le-a pus.
Astfel, în ea, el așezase
Aur, argint și multe vase.
19Un timp îndelungat apoi,
Nu a mai fost nici un război,
Iar ani treizeci și cinci a stat,
În pace, Asa, ca-mpărat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca